Suky – Altarul

suky

de Nicoleta M. Dumitraşcu – editor-şef
desen: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Altarul era gol. Avansă spre trepte. Acolo, pe o cruce înaltă şi pătată de veacuri, Fratele ei răstignit avea faţa ascunsă, dar simţea că, deşi i se prelingea sânge pe gât, El era fericit să o vadă şi era şi mulţumit. Se aşeză în faţa lui şi nu putea să rostească întrebarea. Simţea că era o nesimţire să ceară îndrumare de la El când el făcuse atâtea pentru ea, iar ea nu-i întorsese favoarea cu nimic.

Atunci, se dădu cu câţiva paşi mai în spate şi simţi că şoldul ei drept atinsese ceva colţuros. Îşi întoarse privirea spre dreapta jos şi atunci văzu că era o masă lungă, din lemn solid, pe care se aflau sute de statuete mici, din toate religiile de pe lume, care-l înfăţişau pe Fratele ei. Undeva spre marginea dispre mijloc, era un locuşor liber, iar pe jos, pe marmura altarului se odihneau resturile unei statuete sparte. Era statueta din religia ortodoxă. Fratele ei în forma unui bebeluş era spart. Se duse înspre resturi, îngenunche şi se gândi cum să repare statueta spartă.

În colţul cel mai îndepărtat de ea, înflorit direct din marmură, era un portocal imens cu fructe coapte şi zemoase care-şi împrăştia aroma intens. Abia atunci îşi dădu seama de prezenţa pomului. Cu bucăţile statuetei sparte în mâna stângă, se ridică şi se duse lângă pom. Chiar în dreptul ochilor ei, o portocală zemoasă o îmbia să guste. Cu mâna dreaptă apucă portocala şi, fără nici un efort, aceasta căzu în palma ei. Atunci ea şi-o apropie de buze şi sorbi picăturile delicioase de zeama care începuseră să i se scurgă pe antebraţ şi închise ochii, savurând senzaţia. Gustul era divin. Dulce, acrişor, aromat, liniştitor, pasional. Nu mai gustase niciodată ceva mai apetisant. Apoi simţi o prezenţă în spatele ei.

Când deschise ochii, un băieţel cu bucle blonde, rumen în obraji şi cu cei mai ireal de albaştri ochi, se uita la ea şi zâmbea. Întinse mâinile mici şi dolofane spre ea. Ea îngenunche în faţa lui şi-şi împreună mâinile cu bucăţile de statuete în căuşul palmelor, spre el. Băieţelul îi cuprinse mâinile şi încă zâmbind cu buzele roşii, închise ochii. Ea făcu la fel. Într-o secundă, din mâinile lor împreunate, cei doi fură împrejmuiţi de o lumină caldă, care izbucnise din mijlocul palmelor ei.

Când deschise ochii, băieţelul se uita la ea şi o îndemna din privire să vadă ce făcuse. Deschise palmele. Statueta era perfectă. De parcă nici nu fusese spartă vreodată. Un sentiment de reuşită o cuprinse, se ridică şi se îndreptă spre masa cu sutele de alte statuete şi plasă minunea în singurul spaţiu liber de pe masă. Băieţelul îşi strecurase mânuţa dolofană într-una din mâinile ei şi se chinua să vadă si el masa. Atunci, ea îl ridică şi-i arătă masa plină, care părea perfectă. Ca într-un puzzle ciudat, fiecare statuetă părea în armonie. Sufletul zâmbi în ea, faţa îi zâmbea. Simţea că şi băieţelul zâmbea.

Când vru să-şi întoarcă privirea spre figura băieţelului ca să-i mulţumească, clipi de două ori şi văzu doar un perete verde.

Suky mai clipi de două ori şi se încruntă. Simţea un trup lângă ea. Se întoarse. Îl văzu pe Costin şi zâmbi. El dormea liniştit cu braţele încolăcite în jurul taliei ei. Atunci, pacea şi liniştea din vis o învălui, iar ea oftă de plăcere. Costin o simţi şi deschise şi el ochii.
„Bună“ zise el răguşit.
„Bună…“ răspunse ea dulce.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *