Teen Press 
Mulţi ne consideră un popor de needucaţi. De oameni care nu ştiu să vorbească sau să poarte un dialog. Iar aceia care spun asta… cam au dreptate. Din păcate da, au dreptate. Dar nu o să încep să critic acum, să spun că suntem un neam de needucaţi, pentru că şi eu, probabil, fac parte din aceeaşi categorie. În schimb, am să vorbesc despre cele două cuvinte. Acele două cuvinte pe care probabil nu le folosim cum trebuie sau nu vrem să le folosim. Sau poate pur şi simplu omitem să le folosim. De ce? Pentru că nu suntem obişnuiţi? Sau pentru că nu ne interesează? Nu prea cred… Mai de grabă pentru că nu ne pasă. Pentru că, aşa cum a spus şi un coleg de-al meu într-un articol trebuie să ne pese, dar nu prea mult. În cazul de faţă, este neapărat să ne pese.
Dar de care două cuvinte vorbim acum? Sau ce e aşa special la ele? Păi, în primul rând, sunt cele mai importante două cuvinte din viaţa noastră. Cuvintele pe care trebuie să le rostim cu voce tare şi mândri, atunci când ne întâlnim cu cineva. Cuvinte care au fost înlocuite în timp de „Bă“ sau „Sall“ sau alte expresii de genul. Da, este vorba de celebrul „Bună ziua“, de celebra „Sarut-mâna“, de faimosul „La revedere“. Poate că acum par puţin sărit de pe fix spunând că aceste două cuvinte sunt mai importante decât arhicunoscutul şi folositul „Te iubesc“, dar credeţi-mă că nu greşesc.
De ce? Imaginaţi-vă o discuţie în care pur şi simplu dăm buzna. Fără niciun „Bună ziua“, fără nimic. Trântim un „Ce faci“ şi gata. Vi se pare normal? Mie nu prea. În primul rând pentru că formulele de salut sunt o formă nu numai de politeţe, ci şi de respect. Iar respecul, pentru mine cel puţin, este cel mai important lucru. Trebuie să respecţi mai întâi, iar apoi să aştepţi să fii respectat. Dar ce vorbesc eu aici? Pentru ce îmi bat eu capul? Şi eu sunt, în fine, la fel ca voi. Un alt om pierdut în mulţimea de oameni. Dar, spre deosebire de ceilalţi, eu încerc să respect cât mai mult. Eu îi dau „Bună ziua“ şi doamnei din tramvai, atunci când o întreb dacă are nevoie de ajutor. Pe când unii dintre voi nu mă salutaţi nici măcar când treceţi pe lângă mine. Aşteptaţi să vă spun eu: „Bună ziua, prietene!“.
Ruşine. Ruşine că nu ştim să salutăm. Ruşine că nu ne respectăm. Ruşine că nu apreciem cele două cuvinte.
