Teen Press 
Da, chiar sunt pitici în capul tău- se cheamă pitici pe creier. Apar pe neaşteptate şi uneori îţi dau ghionturi în conştiinţă atunci când încerci să dormi. Ei pot fi de natură obsesiv-сompulsivă, dar de cele mai multe ori sunt doar un pic creativi.
Tuturor ne răsare, din când în când, câte un pitic pe creier. El se joacă puţin cu sinapsele noastre şi ne impune brusc câte o idee complet nouă, dar fixă. Atunci când vrei neapărat să-ţi schimbi culoarea părului în verde sau să te apuci de cântat la saxofon, fii sigur că unul sau mai mulţi pitici şi-au băgat nasul prin materia ta cenuşie. Cam dictează ei aşa ce faci cu detaliile vieţii tale.
Totuşi, eu cred că piticii ăştia sunt buni în felul lor şi că viaţa noastră ar fi ceva mai plictisitoare fără ei. La urma urmei, piticii de pe creier sunt nişte creaturi aproape vii şi cu voinţă proprie. Ei ne dau prilejul să experimentăm şi nu-i frumos să-i ignorăm chiar tot timpul.
Bineînţeles, piticii sunt şi ei de mai multe feluri şi diferă ca grad de intensitate. Sunt pitici mici, care dispar dacă îi ignori de două sau trei ori consecutiv şi care, de obicei, nu sunt importanţi. Apoi urmează piticii ajunşi la maturitate, care te sâcâie vreme îndelungată şi pe care nu prea-i poţi trece cu vederea. Pe ăştia chiar e bine să îi asculţi, pentru că s-ar putea să te simţi mult mai bine după aceea. Eu m-am simţit super după ce mi-am vopsit părul roz (dar un roz drăguţ, mai spre roşu, nu roz de piţipoancă), în timp ce, de doi ani, mă frustrează faptul că minorii nu pot practica paraşutismul.
Dar ai grijă la piticii superficiali care au tendinţa să copieze! Atunci când îţi „satisfaci“ un pitic, fii atent ca el să-şi tragă ideea din ceva caracteristic ţie, nu altora. Care să te ajute doar pe tine, ca individ, să te simţi mai bine- nu doar care să te facă să pari mai cu moţ.
Cel mai mare şi mai bătrân pitic al meu vrea ca, într-o zi, eu să cânt blues în barurile din Boston. Piticul tău ce vrea?
