Teen Press 
N-a fost niciodată simplu să fii adolescent. Pentru că în adolescenţă vrei totul şi ai totul. Şi cel mai greu, confuz şi complicat e atunci când ai totul. Că nu ştii ce să faci cu el, nu ştii unde să-l pui, nu ştii cum să-l înghiţi şi să-l ingurgitezi mai bine. Şi asta te confuzează al naibii de tare.
Iar confuzia te-aruncă-n cele mai sinistre colţuri de sine, cu cele mai ascunse dorinţe şi tenebroase frici. Şi cu greu scapi de-acolo. Adolescenţa-i ca un borderline sinistru între extaz şi agonie. Şi orice adolescent e un haos de om, chiar dacă de multe ori nici nu-şi dă seama. Ba mint, îşi dă seama, dar asta doar toamna ori în asteniile de primăvară.
E glorios că suntem construiţi aşa, dar stăm pe-o culme de glorie dezaxată. Îi râdem vieţii în faţă chiar de-avem tendinţe anxioase, îi râdem cu dinţi incandescenţi şi asta ne salvează. Ne salvează din toată panica şi paranoia şi stopul cardiac pe care suntem aşa de siguri c-o să-l avem la cât de nefiresc ne tremură mâinile. N-are cum să nu ne salveze, că-ţi jur că poţi să-i râzi destinului în faţă şi-atunci când rămâi fără salivă şi-ai maxilarele-amorţite.
Dar ţine minte cât eşti de vulnerabil, asemenea unui funambul ce-odată pune piciorul greşit pe sârmă şi pierde. Şi noi ne pierdem la fel de uşor şi-apoi disperăm. Dar e normal, şi zeii disperă câteodată. Suntem făcuţi să ne pierdem capetele, să fim nostalgici, odioşi, narcisişti şi aroganţi. Pentru asta existăm noi, adolescenţii. Ca mai apoi să ne-ndrăgostim necontrolat de toate stările astea care sunt, până la urmă, parte din noi, din mormanul frumos şi nesfârşit de frici şi vise.
