Editorial 51 – Ne vedem pe 22 decembrie 2012!

editoriEditorial - Hai sa nu mai asteptam sa dea trenul cu fericire peste noi!al 51

editorial 51

de Maria Bucur – redactor

Chiar o să murim? Civilizaţia din ziua de azi, generaţia născută cu Iphone-ul în buzunarul pantalonilor de firmă, se teme de prezicerile unei civilizaţii de acum mii de ani? Nu neg probabila superioritate a civilizaţiei maya faţă de cea actuală (şi aici mă refer doar la valorile morale), însă se pare că scepticismul general nu se aplică şi-n acest caz. Dacă se aproprie sfârşitul lumii, atunci sigur va veni odată cu vampirii ce sclipesc şi zombii, nu?

Mayaşii nu au mai putut completa calendarul maya după data de 21 decembrie 2012. Asta înseamnă Apocalipsă? Sfârşitul lumii? Poate au rămas fără pietre de cioplit. Poate au avut parte de mulţi nori pe cer şi n-au mai putut „citi în stele“. Dar nu au prezis sfârşitul lumii. Au prezis, totuşi, o conjunctură deosebită în stele ce poate însemna şi transformare şi regenerare, pe lângă moarte. Şi mi se pare destul de normal.

Pentru ca ceva să se regenereze, trebuie să moară. Şi pentru ca ceva să moară, trebuie să se găsească cineva destul de curajos care să diferenţieze bunul de rău şi, desigur, să omoare răul. Utopic? Ei bine, ştiţi cum se spune: drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune. Mai există, totuşi, cineva căruia să-i pese şi de nevoile celor din jurul lui, fără nici cea mai mică dorinţă de a primi ceva înapoi? De ce să stăm şi să aşteptăm acest presupus sfârşit, când putem să ne pregătim singuri „înmormântarea“, la modul cel mai puţin morbid posibil. Iar dacă stelele se îndură de noi şi vom supravieţui, măcar am pregătit un nou început mai frumos.

Este un an al schimbărilor, după cum s-a văzut de la început. Oamenii au început să se facă auziţi, să-şi strige problemele în pieţele publice. Au început să-şi cunoască adevărata putere. Şi, totuşi, încă nu ştiu cum să-şi folosească această putere. Adevărat, oamenii ies în stradă, dar majoritatea nu ştiu de ce sunt acolo. „E greu, faţă de alte ţări“, „În ce ţări ai mai fost?“, „În niciuna“, „De ce protestezi?“, „Am venit cu iubita“. Way to go, bro! Alţi protestatari, mai extremişti, îl cheamă direct pe Chuck Norris.

E bine că ne-am găsit vocea, într-un final, şi c-am descoperit cum putem să profităm de dreptul la opinie. Însă mai avem de lucrat la diferenţierea problemelor adevărate de cele ce mai pot aştepta.

Acest aşa-zis sfârşit al lumii poate fi privit ca un motiv pentru a ne creşte încrederea în sine, pentru a face lucruri pe care nu am fi avut curajul să le facem în mod normal. 2012 nu este un sfârşit, ci un început. Faceţi o schimbare, dar în bine, astfel încât nepoţeii noştri să ne mulţumească.

O să murim? Mai bine nu ne bazăm pe asta. Ştiţi voi, carpe diem! Găsiţi-vă curajul să faceţi schimbarea pe care vreţi s-o vedeţi, nu mai aşteptaţi.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.