Gabriel Ban 
foto portret: Oana Ştefănescu – fotoreporter
Mă apucă un creştinism exacerbat în perioada asta a anului, de Sfintele Sărbători Pascale (SSP) – n.r. li se zice „pascale“, că atunci se bagă pască la maţ, d-aia! Îmi place atmosfera asta de ouă roşii, pască, drob de animale puse la grămadă, lumânări şi coadă la Patriarhie. Mă umplu de trăire creştinească atunci cînd stau încolonat la lumină, împingîndu-mă civilizat în cetăţeanca sexagenară din faţa mea. Simt, într-adevăr, pătrunderea spirituală a e(t)noriaşilor cu care împart aceeaşi pîine şi acelaşi vin, mai ales cînd linguriţa pascală umblă din orificiu bucal în orificiu bucal, pînă ajunge şi la mine. Cred cu tărie că un astfel de moment este unic prin simplul fapt că toată ţara este închisă, doarme, producţia cincinală stagnează întru ÎnVenirea Iepurilului Sacru (ÎnVIS), aducător de tobă, ouă şi batoane de ciocolată industrială.
SSP sunt pentru mine nobila revelare a faptului că poporul român s-a născut de-a dreptul cu crucea la ceafă. Adicătelea s-a născut credincios. Făcîndu-ne cruci în mod repetat, obsesiv, aratăm că nouă, românilor, tradiţia şi Biserica nu ne-au trecut ca apa prin esofag, pentru mulţi chiar s-au şi oprit în gît. De aici şi expresia neaoşă creştinească „Să-ţi stea în gît!“.
Aş dori ca vocile răutăcioase să se abţină de la comentarii neavenite asupra acestui articol. Eu chiar spun nişte cuvinte ce purced din străfundurile bucuriei proprii, trăite an de an, în urma acestor frumoase obiceiuri specifice SSP, cum ar fi: sacrificarea motivată a mieilor, Olimpiada de cumpărături, facerea de provizii cît pentru cel de-al Treilea Război Mondial (să ne găsească Iepurilu’ cu masa şi casa pline), coacerea în draci (scuzaţi, că e în Post) de cozonaci cu arome şi de rahat, supraalimentarea măruntaielor credincioşilor cu bucate. Totul este feeric, luminos, divin.
Îmi place să nu am nimic de făcut a doua zi după ÎnVIS. Îmi cultivez timpul disponibil cu spiritul sărbătoresc al reclamelor ce ne arată cum Iepurilul îşi ascunde ouăle prin grădini, cum minorii le găsesc depozitate pe sub bolovani, cum mamele zîmbesc cald înspre fostul miel, ce o priveşte din cuptor, rînjind cu toţii dinţii lui de ierbivor sfînt. Mielul, bun prieten cu Iepurilul, merg mînă în mînă de SSP: drob şi ouă!
Simbolistica sacră a acestei tradiţii laicizate arată că oamenii nu doar consumă ca porcii (mă rog, porcul e simbolul Crăciunului, dar despre asta vorbim cînd va fi perioada în vogă), de fapt poporul înţelege profunzimea şi respectul cuvenite SSP. Trăim totuşi într-o eră în care păgînii au fost de mult exterminaţi aduşi pe Calea Cea Bună (CCB), o eră plină de lumină, unde fiecare botezat aplică în viaţa sa de zi cu zi morala creştină: mănîncă ouă roşii sau piftie, în funcţie de sezon.
De aceea eu sînt împotriva acelora care critică perioada de sărbătoare, care nu înţeleg că a consuma mult şi bine este, în cele din urmă, Bine. Binele suprem al omului păcătos. Noi ne curăţăm prin sfintele alimente, ingurgitate simultan cu efectuarea multi-curcilor obligatorii. Nu eşti creştin adevărat dacă nu respecţi toate cele de mai sus. Ori românul, pe lîngă faptul că s-a născut creştin, mai este şi un adevărat. Toţi „băeţii“ sămînţari, ce stau la coadă la lumină sînt băieţi adevăraţi. Ei şi cu Iepurilul. Apropos de Iepurilul: Adevărat a-nVenit!
