Teen Press 
Azi ai puterea de a opri şi porni timpul când şi cât vrei.
De dimineaţă te duci la şcoală. Oamenii se înghesuie în autobuz/ metrou/ tramvai. Nu le pasă, pentru ei este încă o zi de muncă. Sunt obosiţi şi copleşiţi. Opreşti minutarul şi nu mai mişcă nimeni. Îi analizezi şi observi feţe care de care mai grăitoare. Pe femeia de lângă tine sigur o macină gânduri mărunte, pe care le cară cu ea de câţiva ani buni: când (şi cu ce!) trebuie să plătească întreţinerea, dacă Andrei şi-a luat pachetul la şcoală, dacă şeful va fi la fel de morocănos azi. Nu găseşti interesant ce vezi, aşa că muţi privirea. În picioare stă un tip înalt. Sigur e student la o facultate pentru care s-a străduit destul de mult şi de care e mândru. Încearcă să facă impresie bună, de aceea poartă o cămaşă care stă cam ţeapănă pe el, ceea ce îl face să pară cam arogant. Dar tricoul cu AC/DC îţi spune că aţi avea măcar un punct în comun. Se uită cu oarecare curiozitate la o duduie ce-ţi atrage şi ţie atenţia prin print-ul dubios de pe hainele ei şi prin ochelarii negri de la ochi. Wtf, afară e întuneric încă!
În spatele tău, însă, pentru unii nu e aşa noapte cum ţi se pare ţie. Nu e niciodată prea devreme pentru politică, aşa că doi bărbaţi îşi exprimă punctele de vedere cu privire la conducerea ţării, ajungând la concluzia că „era mai bine pe vremea comunismului“, când „Muncea, dom’ne, toată lumea, nu era golăneală, ca acum, şi destrăbălare pe capu’ tineretului“.
Te uiţi pe geam şi pe trotuarul opus vezi un bătrânel ce se uită panicat în spate, în timp ce merge cu paşi mici şi repezi. Sigur îi e teamă de câini şi tocmai a trecut printre câţiva nu foarte prietenoşi la ora 7 dimineaţa.
Încet şi cu grijă îţi faci loc spre ieşire. Pe stradă nimeni nu ridică privirea din asfaltul prost turnat. Ajungi la şcoală unde colegii sunt cam adormiţi şi plictisiţi, dar nu şi profa de… Ştiinţe Subacvatice, care este extrem de punctuală şi încearcă să-şi facă ora cât mai plictisitoare interesantă. În pauză ieşi să iei o gură de aer, care îţi stă în gât. Dai de puşti care şi-ar pune şi chiloţii peste pantaloni, dacă asta ar fi feşăn, emiţând, în general, sunete un pic peste pragul superior de decibeli admişi pe scara bunului simţ. Deh, sunt şi ei mici, mai au timp să crească…
Când ieşi, reîncepi analiza, fără să vrei. Dar dacă, de data asta, tu ai fi subiectul ei?
Bun! Chiar e bună perspectiva de introspecție pe care o abordezi. Ar fi plăcut să fie tot mai multe articole așa.