AVC: Ne pierdem identitatea pe net

AVC: Nu ne pierdem identitatea pe net

AVC: Ne pierdem identitatea pe net

de Laura Zadunaischi – redactor
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Avem prea mulţi prieteni în spaţiul virtual şi sunt ideali pentru noi, nu-i aşa? Nu ne văd aşa cum suntem, pentru că pe Facebook sau pe orice altă reţea minunată de socializare putem să fim cine vrem. Ajungi să te hrăneşti zilnic din marele fruct interzis şi să nu mai ieşi cu prietenii tăi, care te cunosc de când îţi rodeai scutecul.

Ar trebui să ne oprim din conversaţii inutile, din maimuţăreli de genul „care pe care“ sau „cine este mai senzual“ într-o conversaţie de minciuni cu un necunoscut, care în final poate să fie un psihopat, iar tu să-i intri în joc. Poate exagerez, dar ajung să consider că este nesănătos, că oamenii se ascund în spatele unor cutii cu ferestre, dar nu se mai cunosc efectiv la o întâlnire.

Nu mai avem curajul, sinceritatea, acea pornire firească a lucrurilor care ne fac cine suntem, nu mai avem intenţia să ne privim în ochi, pentru că este convenabil jocul ăsta de roluri „simpatice“ şi la distanţă, mestecând floricele şi stând în chiloţi. Zilnic cunosc un Mircică, Mişulică sau şi mai şi: un Factorul X, care îmi spune cât de sexy sunt în poza de profil în care eram plină de coşuri, dar nu se văd că le-am estompat în Photoshop. Drăguţ, nu?

Ia să-i spun eu lui Mircică, Mişulică sau Factorului X să ne vedem: atunci surpriză! O să descopăr că nu este la Medicină, cum scrie în profil – abia a intrat la seral, o să descopăr că scrisul impecabil, în schimb, este înlocuit de bâlbâieli şi tot aşa. Exact ca un CV care promite mult, dar când este chemat viitorul angajat la interviu, nu respectă nici una din calităţile prezentate atât de pompos.

Ne pierdem identitatea pe internet atunci când fiecare persoană care ne vorbeşte este un actor, iar noi colegul de „scenă“.

Nu zic acum că soluţia ar fi să renunţăm de tot la internet, să luăm eventual şi o piatră şi să spargem orice urmă de tehnologie avansată din jurul nostru, ca apoi să ne întoarcem la sihăstrie. Este bine să mai evadezi uneori din lumea asta agitată. Totul, însă, în limitele în care nu ne transformăm în cordonul ombilical al calculatorului.

Nu e recomandat să îţi faci o obişnuinţă din a comunica doar pe internet, pentru că aici totul se interpretează greşit, înţelesurile se pierd, şi e posibil să rămâneţi cu multe goluri pe care să nu le mai umpleţi.

Nu mai este amuzant când răsfoieşti o carte, te mai uiţi şi la un film şi realizezi că ai citit în grabă ce a scris x pe Facebook. El te-a rugat să-i spui câteva lucruri despre tine, şi tu i-ai povestit de bunică-ta cum te plimba la ţară cu căruţa. Penibil.

Dacă am fi şi isteţi, ar trebui să gândim şi altfel: de ce trebuie să-i dau detalii despre mine lui x, care nu mă cunoaşte, de ce? Este absurd. Probabil nici nu îl interesează sau cine ştie ce criză de râs face în spatele unui innocent smile.

Lucrurile personale trebuie să rămână strict personale, nu se întind rufele în faţa oricui. Dar în ziua de astăzi e posibil, şi la propriu şi la figurat, absolut orice. Spre exemplu, poţi să sari peste capitole din viaţa ta, să spui lucruri drăguţe, iar într-un moment de sinceritate cruntă să arunci grenada.

Ideea de bază este că nu putem să ne cunoaştem cu adevărat decât faţă în faţă, restul sunt doar vorbe ce se pot interpreta la infinit. Privirea ne dă de gol şi ne arată aşa cum suntem. În schimb, pe internet, nu ne privim drept – webcam-ul nu se ia în considerare (toţi se uită în gol ca nişte zombie). Avem mai multe personalităţi, mai multe feţe ascunse, jucăm roluri şi le modificăm după placul nostru, dar mai mult după placul altora.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.