
În data de 12 martie, Elite Art Gallery a sprijinit din nou arta printr-un vernisaj special, denumit „Totul la vedere“. Tânărul artist Daniel Dobre a oferit mister artei sale, prin învăluirea obiectelor hand-made, a costumațiilor și a lucrărilor sale în gri.

Acesta a deschis vernisajul printr-o coregrafie special concepută, pentru a descoperi treptat fiecare dintre obiectele expuse de acesta, vizitatorii reușind astfel să surprindă fiecare detaliu al obiectelor de-abia după show.

Artistul Daniel Dobre a încercat, după spusele sale, să facă o trecere imperceptibilă între realitate și imaginație, din cât mai multe puncte de vedere. Obiectele expuse în cadrul expoziției cuprind, în cea mai mare măsură, pasiunea și dăruința sa, acestea materializându-se prin dans, coregrafie, creație, costume și obiecte hand-made.

Vernisajul a fost unul inedit datorită conținutului său, dar de asemenea și prezentări alese de către artist să încânte publicul, care a fost impresionat de întregul concept prezentat.

De-abia așteptăm să vedem și alte opere artistice, să participăm la alte vernisaje ale tânărului artist Daniel Dobre.

