
foto: Ştefan Pardau
Când noaptea se lasă, iar vârcolacii ies la vânătoare să se înfrupte, tot ce mai poţi face este să te rogi pentru sufletul tău.
Având o locaţie nouă în zona Aviatorilor, Ceainăria Tabiet a hotărât să înceapă săptămâna cu o bătălie a vârcolacilor versus săteni, şi dacă tot a fost vineri 13, să mai alunge din ghinion. Astfel, după o hotărâre luată şi după ce vestea s-a împărţit prin lumea-ntreagă, forţe ale răului şi ale binelui s-au unit într-un nou bârlog al Ceainăriei Tabiet de pe strada Popa Savu nr. 20 pentru a se sfătui cine va muri în acea seară, dar şi în dimineaţa ce-i va urma. Şi oare cum să faci toate astea altfel decât printr-un joc de Ultimate Werewolves? Dar, o bună întrebare este: Oare cum am fi putut să lipsim de la o aşa seară cu party game?

Ajunşi în jurul orei 19:00, ne-am putut face comozi şi liberi să răsfoim meniul. Fiind vorba între noi, ţin să vă spun că Ceainăriei Tabiet nu îi lipseşte absolut nimic. Aceasta deţine o rubrică impresionantă de ceaiuri aromate, de mâncare pentru micuţii înfometaţi şi, desigur, de la cafea până la băuturi alcoolice ori nonalcoolice. Şi desigur nu putem uita că Ceainăria ne aşteaptă în unul dintre saloanele cu zeci de jocuri care mai de care să îţi ia ochii, iar faza bună este că le poţi chiar şi închiria pentru acasă.
Desigur, nu a durat mult până s-au mai strâns din potenţialii vârcolaci ori săteni, putând astfel face prezentările şi aducându-se la cunoştinţă regulile jocului.

În momentul în care cărţile au fost împărţite, fiecare dintre cei prezenţi a fost scutit de vechea viaţă, în care erau nişte omuleţi veniţi la ceainărie dornici să se joace „vârcolaci“. Cu toţii eram locuitorii unui sat, ce noaptea era devorat de vârcolaci, iar ziua înşelaţi de aceştia ce puteau să ia formă umană şi printre care se mai aflau şi fiinţe magice, precum vrăjitoarele. În caz că v-am băgat în ceaţă, acest joc este foarte asemănător Mafiei.
Cam aşa s-a desfăşurat seara: murind, minţind, cunoscând oameni noi şi foarte simpatici, manipulând şi făcând mult haz. Deci, dacă avem şi alţi doritori, Ceainăria Tabiet şi cei de acolo vă aşteaptă cu mare drag şi dacă nu ne găsiţi pe acolo, salutaţi-i din partea noastră.
O săptămână vârcolocească vă urez! 🙂