Serile Teatrului Studentesc – ziua 4

de Mihnea Melencu – colaborator
foto: Raluca Anculete – colaborator foto

Din păcate, a fost singura zi în care am putut participa la întreaga reprezentaţie. Pot spune că a fost seara diversitaţii, mai ales că festivalul nu a avut o temă impusă strict. Am fost plăcut surprins să văd că unul dintre marii actori ai României, Marius Bodochi, acordă atenţie sporită tinerelor talente. Acesta a făcut parte din juriu şi a părut plăcut impresionat de prestaţia actorilor.

Trupa „Midacris“ a avut onoarea de a deschide seara cu piesa „Banii sau viaţa“. Am văzut personaje din toate păturile sociale care trec prin multe schimbări sufleteşti. De exemplu, Cerasela, o tânară de 20 de ani, tânjeşte după iubirea unui bărbat căsătorit, Mihai, care nu îi dă atenţie decât în momentul în care are el nevoie de ea. Drama fetei începe în momentul în care bărbatul iubit o ignoră în ziua în care împlinea 20 de ani. Cerasela decide să se sinucidă, însă îi sunt puse beţe în roate de mai multe ori de Costel, vecinul obez bun la toate. După ce se liniştesc apele, fata este „jefuită“ de Andrei, un tânăr student la actorie ajuns în pragul falimentului; încetul cu încetul, cei doi se împrietenesc, îndrăgostindu-se unul de altul. Ambianţa este zdrobită de venirea soţiei lui Mihai, care o caută cu disperare pe Cerasela, vrând să se răzbune pentru clipele de singurătate trăite în trecut din cauza ei. Intrarea în scenă a tuturor locatarilor din bloc o induc în eroare pe femeie, făcând-o să plece.
În final, toate neînţelegerile sunt desluşite, dar rămâne o singură întrebare – „Ce s-a întâmplat cu Mihai şi familia lui?“

După o scurtă pauză, a intrat în scenă trupa „De ce ficatul?“ (pe mine şi acum mă amuză numele) cu spectacolul numit „Sulamita“. Prima dată am rămas uimit de scenariu: după o apariţie a actorilor în stilul prezentărilor de modă, regizorul piesei a ţinut un discurs antifeminist (acesta fiind femeie) în care susţine „trimiterea femeii la cratiţa“ . Finalul a avut parte de acelaşi discurs negativist, însă între cele două cuvântări publicul a fost delectat cu un joc de lumina, culoare, dar şi cu muzică de excepţie. Trecând de la roşu la albastru şi de la femeie la bărbat, ne-au fost prezentate două viziuni opuse asupra iubirii, dar şi asupra respectului şi ignoranţei.

Revenind pe scenă, trupa „Midacris“ ne-a readus cu picioarele pe pământ, avansând de la un spectacol „underground“ abstract la o adevărată dovadă de actorie. Piesa lor „Azilul de noapte“ a captat atenţia sălii, la început cu decorul variat, dar mai ales cu jocul scenic. Un bloc transformat în azil de nebuni stă în centrul acţiunii, aici petrecându-se majoritatea acţiunilor. Scena iniţială prezintă totalitatea personajelor, unele sărace, altele bogate, luptându-se între ele pentru un trai decent. O familie aparent normală ascunde o dramă „amară“: în aceeaşi locuinţă trăiesc patru persoane atât de diferite, dar şi atât de asemănătoare. Ce ar putea avea în comun o actriţă „intoxicată cu alcool“, o tânără care pune preţ pe lectură şi un cuplu în care femeia a fost adusă în pragul morţii de către soţ, care doreste ca aceasta să plece din lumea noastră cât mai repede pentru a scăpa de povară, dar şi de traiul în sărăcie şi neajuns? Singurul lucru care îi uneşte este sărăcia. Aceasta îi aduce în situaţia de a-şi omorî semenii pentru un ban în plus.

Din păcate pentru mine, seara s-a terminat mai repede decât mă aşteptam.