Scurt elogiu al eroului (din noi)

Scurt elogiu al eroului (din noi)

Scurt elogiu al eroului (din noi)

de Maria Bucur – redactor

Cum canicula nu-mi permite să stau prea mult prea afară, iar mediul online a început să devină deja anost, m-am hotărât să m-apuc de-o carte. Am fost zilele trecute printr-o librărie, în căutarea unei cărţi „alungătoare de căldură“. Rafturile erau pline de diverse cărţi cu coperte, cât mai întunecate, toate despre vampiri, vârcolaci şi alte fiinţe supranaturale asemenea. Până la urmă tot în biblioteca personală am găsit o carte satisfăcătoare. O carte la a cărei lansare am avut plăcerea să particip, şi cu al cărei autor am stat de vorbă.

În „Petit éloge du héros“ (n.r. – titlul original), carte care face parte din colecţia „Mentor“, scriitorul analizează eroismul, dar şi inventarul eroic, care poate începe cu Ahile şi Ulise şi sfârşi cu Batman şi Neo sau, de ce nu, chiar cu noi înşine. „Cartea este un fel de instrument de luptă pentru eroul din noi“, a mărturisit scriitorul.

Yves încearcă în această carte să descrie călătoria eroului din el. Aceasta a început cu moartea tatălui său, ceea ce l-a marcat foarte mult. La 14 ani a fost orientat către un liceu tehnic, motivul invocat fiind un nivel intelectual insuficient. „Eram conştient ca nu am superputeri. Când m-am hotărât să scriu o carte, n-am vrut să scriu despre un erou oarecare, ci despre un erou ce sălăşluieşte în fiecare dintre noi. Eroul este cel care îndrăzneşte să creadă în puterile lui“, explică el.

Yves Richez este specialist în arte marţiale tradiţionale (kung-fu) pe care le practică de mai bine de şapte ani. Ne-a făcut şi o demonstraţie, cu câţiva voluntari, arătându-ne ca unele poziţii nu sunt aşa de simple pe cât par. Cu ajutorul unui băţ de bambus ne-a „explicat“ că dacă „eroul rămâne foarte dur, se rupe; de aceea, trebuie să fie elastic“.
La afirmaţiile sale, scriitorul a adus ca argumente şi dovezi secvenţe din filmele preferate, arătându-şi pasiunea pentru cinematografie.

Cartea în sine nu este o poveste cu intrigă, desfăşurare a acţiunii şi deznodământ. Este un drum iniţiatic care are ca destinaţie întâlnirea cu eroul din noi. Sunt descrise eroul din toate timpurile, adjuvanţii săi, armele, calităţile şi defectele eroului.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *