Teen Press 
video: sartain
„Viaţa e frumoasă“ este deviza sub care Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti a adunat câteva personalităţi din străinătate, aducându-i sub acoperişul său. Astfel Mariza, Tiger Lillies sau Laurie Anderson au ajuns în Capitală. Dar concertele au fost doar o mică parte din cadrul evenimentelor de la acest festival internaţional.
Oricum nu mi-am propus să fac o radiografie a frumuseţii vieţii pe care ne-o arată TNO, ci să vă spun cum a fost să stau la doar câţiva metri de Laurie Anderson. Concertul a avut loc joi seară, 11 noiembrie, la Operetă, fiind şi o componentă a turneului internaţional „Transitory Life“. Cu ceva timp înainte de a se da drumul publicului în sală se putea simţi nerăbdarea şi entuziasmul oamenilor care aşteptau afară. Iar ei ştiau exact pentru ce şi la cine au venit, deoarece nu îmi pot imagina cum persoane precum Cătălin Ştefănescu, Berti Barbera sau Alexandru Andrieş să fi venit doar de dragul de a revedea interiorul Operetei. Aşadar toţi aveam aşteptări şi acestea au fost împlinite mai mult sau mai puţin.
Concertul a durat aproximativ o oră. Laurie Anderson a urcat singură pe scenă în aplauzele publicului, pe o scenă cu un decor minimalist (lumânări pe podea, un fotoliu şi intrumentele). Sunetele au început imediat să curgă, până în punctul în care simţeai ecourile viorii ei electrice amplificate înlăuntrul tău. Sunt convinsă că nu am fost singura care a avut acest sentiment. Laurie este, după cum s-a sugerat în presa românească, o artistă „multimedia“, dar este doar o femeie care spune poveşti din viaţă, poveşti brute, neînflorite şi toate acestea pe fundalul unui spectacol de sunet, lumină şi mişcare. Dar, spre deosebire de cum ne-a obişnuit în celelalte spectacole, la Bucureşti totul a fost simplu şi s-a bazat mai ales pe teme sociale. Astfel a amintit de atacul din 9/11; a sugerat că ar trebui să nu mai privim lucrurile strict din perspectiva noastră, deoarece atunci pierdem esenţialul şi a arătat cum simplitatea vieţii se pierde sub toate mecanismele capitalismului. Au fost, într-adevăr, şi momente de destindere, anumite părţi din acele poveşti care te făceau să zâmbeşti, însă toate aveau în substrat temporalitatea şi modul în care ne raportăm noi la lume.
Laurie Anderson este deja o artistă consacrată. Concertează încă din anii ’60, a făcut o mulţime de experimente muzicale care au fost primite cu braţele deschise de public; de asemenea a scris şapte cărţi şi a avut câteva expoziţii în muzee, ultima fiind la Sao Paolo, unde sunt expuse instrumentele muzicale pe care Laurie le-a inventat, precum filtre de voce (folosite şi la Bucureşti) sau vioara cu corzi din bandă magnetică.
Despre Laurie Anderson s-au spus şi se vor mai spune multe, mereu surprinzătoare, mereu avangardistă, mereu pur şi simplu uimitoare. Vă recomand să o descoperiţi prin orice modalitate, fie să îi ascultaţi albumele, fie să căutaţi DVD-uri sau să speraţi că va mai veni prin ţară în viitor.
