[youtube]enz1nIsR-JI[/youtube]
Acum câteva zile, City FM anunţa că biletele pentru Normal Circle vor fi la jumătate de preţ în ziua concertului pentru elevi şi studenţi. Nu ştiu ce-a fost de dimineaţă, dar la 19:30 intrarea de la Zona Arena era încă full – mulţi străini, în mare parte bulgari, din ce-am auzit. Luna Amară şi Coma terminaseră deja de cântat, fiecare câte o jumătate de oră şi la 20:00 fără 10 s-a auzit destul de vag vocea lui Ozzy, cântând „Ole, ole, ole!“; nu era nimeni pe scenă. „I can’t fucking hear you! Ole, ole, ole, ole!“. După un fragment din „Fortuna imperatrix mundi“, din dreapta scenei apare Ozzy Osbourne – „I wanna fuckin’ hear you! I have one rule for you: go crazy! Let me see your hands!“. O fată începe să plângă când îl vede. Din păcate, „Bark at the moon“ a fost un început înfricoşător, aproape întreaga piesă a sunat fals. Îmi amintesc perfect, pentru că mi s-a strâns stomacul şi m-am prefăcut ca se-aude prost (eram încă aproape de intrare).
„Let me hear you scream“ a fost momentul în care m-am simţit îngrozitor pentru că am îndrăznit să cred că ar putea să sune prost. L-am văzut mare, pe ecran şi m-au copleşit emoţiile şi „Mr. Crowley“ a fost una din secvenţele alea pe care chiar le simţi irecuperabile. Nu ştiu ce-a făcut, poate-a băut un pahar cu apă în spatele scenei, dar de la prima piesă încolo totul a fost superb.
Mă feresc să-i spun „bunicul muzicii rock“, aşa că risc şi repet „Ozzy Osbourne“ de câte ori e nevoie. Are 62 de ani şi-arată cam cum îl ştim noi din Black Sabbath, fără cămaşa cu franjuri şi cu părul puţin mai pufos. Oricum s-a pleoştit pe parcurs, după ce s-a umplut pe el şi pe public cu spumă dintr-un mare tub (nu era bere). Mişcarea scenică e la fel de dezastruoasă, dar e emblematică şi arată superb. Ăsta a fost un concert la care treaba cu steagul pe umeri a arătat veridic şi puteai să simţi că se distrează. Ne-a zis de o sumedenie de ori că ne iubeşte şi ne-a pupat prin aer.
„You have the permission of Ozzy Osbourne to go fucking crazy!“
Playlist-ul n-a fost spectaculos, se pare, pentru turneul ăsta şi-am observat un tipar care mi-a plăcut: la fiecare câteva piese ale lui, câte o piesă Sabbath. Legea lui Murphy: când ceva funcţionează, nu-l repara.
Ultimul album, „Scream“, marchează plecarea lui Zakk Wylde din trupă şi noua formulă de instrumentişti, formată din chitaristul Gus G., bassistul Rob „Blasko“ Nicholson, clăparul Adam Wakeman şi bateristul Tommy Clufetos. Aceştia au avut după „Rat Salad“ un moment de 15 minute în care fiecare a susţinut câte un solo, fix la orele 21:00. De pe album n-a apărut decât o singură piesă, „Let me hear you scream“, iar setlist-ul a acoperit cea mai mare parte din perioadele cele mai preţioase Ozzy Osbourne.
Concertul s-a-ncheiat cu balada „Mama, I’m coming home“ şi „Paranoid“ şi două găleţi de apă aruncate peste public. Ce pot să spun? Absolut irepetabil.