Omul cu martoaga la TNB


Omul cu martoaga la TNB

de Arina Lazăr – redactor
sursa foto: tnb.ro

Îmi propun să vă fac să vă simţiţi mizerabil după ce citiţi articolul ăsta, pentru că piesa nu se mai joacă până după sărbători. Cu alte cuvinte, aţi pierdut o piesă absolut superbă, fără discuţie una din cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul timp.

Am ajuns să merg să o văd după ce m-am uitat pe TVR1 la o emisiune care se numeşte „Confesiuni“, în care vin, de regulă, oameni dintre cei mai faini – actori, regizori, scriitori, creatori de modă şi aşa mai departe. Din nu ştiu ce motiv, îmi place emisiunea asta de nu mă văd şi mereu am starea să mă uit la ea. Într-una dintre ediţii am văzut-o pe Monica Davidescu, care a plecat la un moment dat din emisie ca să ajungă la repetiţii pentru piesa asta. M-am dus s-o văd, asta e povestea.

E o comedie pentru spectatorul superficial. De fapt, piesa e un mister şi deocamdată unica scriere teatrală veritabil mistică. (…) Un biet arhivar pe care nimeni nu-l crede în stare de vreun act de valoare deosebită ascunde în el puteri nebănuite. Ironizat de către toţi, gonit de proprietar, părăsit de nevastă, el cultivă un cal de curse rebegit în care totuşi crede cu fanatism. (…) Mârţoaga câştigă cursa. Omul umil şi ridicol până ieri (toţi sfinţii au fost la vremea lor ridicoli şi martiri) devine deodată (…) un om cu intuiţii divine. Soţia întoarsă şi pocăită se prosternă înaintea lui ca în faţa lui Iisus: «E un sfânt. Priviţi lumina din jurul capului său. Priviţi!»“ G. Călinescu

Mi se pare inutil să rezum piesa în alt fel. Întâmplarea e cruntă, pune personajele în poziţii deplorabile – întâi, omul smintit care se dovedeşte a fi aproape sfânt, apoi amantul care e nevoit să renunţe la aventura sa pentru viaţa de familie recâştigată a femeii, apoi inspectorul, directorul de şcoală, dresorul de cai care se spăşesc fals, din nevoie, şi găsesc o cale să profite indiferent care e situaţia. Piesa e, în primul rând, un portret multiplu de tipuri umane senzaţional, de la trădător la ipocrit şi credincios.

E inutil, de asemenea, să spun că piesa a fost jucată absolut ireproşabil; am rămas în mod special surprinsă de rolurile principale (Daniel Badale – Chirică, Ioan Andrei Ionescu – Varlam, Gavril Pătru – Nichita şi Monica Davidescu – Ana). Aş putea să scriu o întreagă cronică în care să mă refer doar la jocul actoricesc. Monica Davidescu, pe de altă parte, e fără doar şi poate o doamnă, absolut superbă şi absolut remarcabilă. Am ţinut să fac specificarea asta cu tot dinadinsul, pentru că aici, mai mult ca niciodată până acum, m-a izbit lucrul ăsta.

Nimic n-a fost nelalocul lui, totul a fost firesc, deloc exagerat, o dramă (pentru că, şi până acum, eu sunt convinsă că asta a fost) fină şi absolut ireproşabilă. Dacă după Anul Nou se mai joacă „Omul cu mârţoaga“, aveţi toată încuviinţarea mea de roşcată să mergeţi s-o vedeţi. O să înţelegeţi de ce spun că e o dramă. E atât de subtilă, totuşi, că nu pot să vă promit nimic. Mă bucur şi dacă vi se pare „doar amuzantă“.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *