Mishu va ureaza un Craciun Fericit!



de Maria Bucur – redactor
foto: Ion Mateş – fotoreporter

Vineri, 23 decembrie, după ce şi-au încheiat toate mediile, şi-au calculat media generală, au urat profesorilor toate cele bune, dovleceii s-au adunat cu mic, cu mare în Sala de Festivităţi pentru serbarea de Crăciun.



Chiar dacă priveliştea de pe fereastră nu aminteşte sub nicio formă de Crăciun (poate doar frigul mai reuşeşte să trezească amintiri vagi), corul liceului a reuşit să ne inducă în spiritul Sărbătorilor de iarnă. Dirijaţi de doamna profesoară de muzică, Ramona Ungureanu, elevii au reuşit să lase publicul mut de emoţie şi au încheiat recitalul într-un ropot de aplauze binemeritat. Nu a fost o surpriză din partea corului, având în vedere că aceştia au câştigat şi locul I în cadrul Festivalului de Colinde, organizat de Primăria Sectorului 2.

Au urcat apoi pe scenă cei din trupa de street-dance a liceului, „Mishu Street“. Aceştia ne-au destins cu mişcările lor. Chiar dacă nu s-au sincronizat în anumite momente, este de apreciat efortul pe care l-au depus pentru coregrafie & co. Un moment haios a fost coregrafia băieţilor din trupă pe melodia lui Britney Spears, „Toxic“. Aceştia şi-au descoperit „latura feminină“.


Moş Crăciun nu s-a lăsat aşteptat. Elevii din cor, din trupa de street şi prezentatorii au primit câte un pacheţel de la „Moşu’“. În final, pentru a rămâne în temă, s-a proiectat filmul „Four Christmases“, pentru a ne reaminti cât de important este să fii alături de familie, cu ocazia Crăciunului.

În concluzie, a fost un mod drăguţ de a încheia un semestru greu. Un alt eveniment marca D.A. (Departamentul de Activităţi) „La Mishu“.

Şi noi vă urăm Sărbători Fericite şi Moşu’ să vă aducă tot ce vă doriţi!

Album Facebook

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *