Luna Amara – Se intampla in Romania



de Diana Popa – redactor
foto: Şerban Dinescu – colaborator foto

Pe 17 martie în club Fabrica, băieţii de la Luna Amară au strâns toată suflarea revoluţionarilor din Piaţa Universităţii, toată indignarea şi frustrarea lor, într-un concert de zile mari.

Deşi concertul a început cu o oră mai târziu decât se anunţase, Stonebox, trupa din deschidere, a încins bine atmosfera, atât cu melodii proprii precum „Welcome to my World“, „It’s a Long Way“, „City of Angels“ şi „Rain of September“, cât şi un cover bine pus la punct al melodiei „Mistreţul“ a celor de la Timpuri Noi. Ca şi în majoritatea cazurilor trupelor care cântă în deschidere, s-au lovit de impedimentele specifice: publicul abia se aduna, iar cei care erau acolo încercau din răsputeri să comunice unii cu ceilalţi peste muzica trupei. Au fost însă primitori, şi au răspuns cu entuziasm la interacţiunea solistului. Sound-ul lor inedit a câştigat publicul de partea lor.

La ora 12 a intrat pe scenă în forţă, ca întotdeauna, Luna Amară cu piesele „Ecou nr. 4“ şi „Dizident“. La momentul respectiv, clubul era deja plin, atât de lume cât şi de fum. După intro, Mihnea Blidariu, solist şi membru fondator al trupei, a menţionat şi un alt motiv al concertului din seara aceea: concertul a fost dedicat lui Andrei Fiuciuc şi lui Theodor Vasilescu – elevi ai Colegiului Naţional „Ion Neculce“ care au fost ameninţaţi cu exmatricularea dacă nu-şi tund pletele şi suspendaţi pe trei zile din acelaşi motiv, în România secolului XXI. Reacţia publicului a fost promptă, încadrată unui singur registru: scârba. Rândurile din faţă au râs sarcastic şi dezgustat în timp ce din spate se scanda „Jos dictatura!“.




„Noi, cei mai vechi din trupă, ne aducem aminte cum a fost.“

După această dedicaţie a urmat piesa „În cercuri“ de pe albumul „Loc Lipsă“, melodie pe care publicul a trăit-o la maximum, în unele momente chiar răsunând mai tare decât trupa. De asemenea, au cântat mai multe piese de pe cel mai recent album al lor, „Pietre în alb“ – atât piesa titulară, cât şi „Oameni noi“, „În gol“, „Bathtub Glory“.

Urmând tonul de la începutul concertului, piese mai vechi ale trupei au fost dedicate României de azi: „Albastru“ a fost dedicată autorităţilor române sau „sclavilor în uniformă“, care se supun ordinelor pentru că nu au de ales, lipsindu-le dreptul la grevă şi la sindicat.

„Mi-am făcut mulţi prieteni în perioada protestelor din ianuarie şi februarie“, le spune Mihnea celor din public. „Am văzut oameni arestaţi cu Constituţia în mână, pentru simplul fapt că-şi exercitau drepturile.“

Referitor la alt proiect în care trupa este implicată, „Salvaţi Roşia Montană“, trupa a dedicat piesa „Roşu aprins“. Parte din public (partea feminină) a început, fără ezitare, să fredoneze refrenul, iar cei din spate au început scandările „Roşia Montană nu e de pomană!“




Din piesele mai vechi ale trupei s-au remarcat „Asfalt“, „Întunecare“, „Luni de fiere“ şi „Se întâmplă în România“. Nu ar fi o exagerare să spunem că Luna Amară şi-au dat sufletul pe scenă. Spre sfârşitul concertului erau în egală măsură extenuaţi şi fericiţi. Însă nu s-au sfiit să ofere publicului bis-ul mult dorit, format din singurele două melodii care lipseau pentru a completa concertul: „Folclor“ şi „Loc lipsă“.

Spiritul revoluţionar al trupei, care a fost pronunţat pe tot parcursul concertului, a fost insuflat şi publicului într-o foarte mare măsură prin mesajul cântecelor lor. Nu mare mi-ar fi fost mirarea dacă tot poporul adunat în Fabrica s-ar fi deplasat către Piaţa Universităţii după concert. Atmosfera fierbea de indignarea unui popor abuzat.

„Mincinoşii rămân aceiaşi. Numai numele se schimbă. Singurul lucru care-i mai salvează pe oamenii ăştia de la un exil sigur este faptul că noi avem simţul umorului“, declară trist Mihnea înainte de piesa „Oameni noi“.

Cu puţin timp înainte de concert, Mihnea Blidariu s-a întâlnit cu Fiuciuc Andrei, felicitându-l pentru curajul şi determinarea de care a dat dovadă în faţa acuzaţiilor absurde care i-au fost înaintate. De asemenea, am avut ocazia să-i adresez câteva întrebări.




R.: Am observat că voi ca trupă sunteţi foarte implicaţi în diverse acţiuni de protest. De ce?

Mihnea Blidariu: Noi aşa am devenit cunoscuţi, datorită unor piese cu mesaj social-politic, prin 2003-2004. Am fost cenzuraţi din cauza piesei „Folclor“, am fost daţi afară de pe scenă de vreo trei sau petru ori… Şi pentru că ne pasă, ar fi cel mai simplu răspuns. Ne pasă de Roşia Montană, ne pasă de acordul A.C.T.A., ne pasă de libertatea de exprimare a românilor, ne pasă de tineri şi ne pasă de viaţa noastră până la urmă.

R.: În cazul băieţilor din Neculce v-aţi implicat din acelaţi motiv?

M.B.: Da. Bine, nu am făcut nu ştiu ce mare lucru, decât să ne exprimăm susţinerea pe internet, pe Facebook. Am văzut la un moment dat un articol şi mi-am spus că nu se poate întâmpla aşa ceva în 2012. Adică, asta mi se întâmpla mie în ’96, când eram în liceu şi aveam părul lung. Dacă atunci eram la şase ani de la revoluţie să zicem, deşi nici atunci nu era admisibil, dar mă rog, până se învaţă profesorii cu democraţia să spunem că necesită puţin timp, dar acum, la 22 de ani după revoluţie, să se întâmple aşa ceva nu mi se pare în regulă. Aşa că cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost să ne exprimăm susţinerea pentru Andrei şi pentru Theodor şi să le dedicăm concertul din seara asta.




R.: În legătură cu propria experienţă de genul acesta, cum v-aţi descurcat la vremea respectivă?

M.B.: Mă rog, la mine a fost mai simplu un pic, în sensul că eu am fost la Liceul de Artă şi fiind liceu de artă oricum era mult mai permisiv decât alte licee, însă la un moment dat s-a schimbat directoarea, iar noua directoare a avut un acces de dictatură. Pe atunci se făceau careuri unde toţi pletoşii erau scoşi în faţă şi ne spuneau să ne tundem. Am refuzat şi n-au avut ce să ne facă. Bine, eram foarte mulţi şi foarte uniţi, adică erau vreo 50-60 de pletoşi în tot liceul şi nici măcar unul nu s-a tuns, de la a IX-a până la a XII-a. Şi atunci ne-au ameninţat cu exmatricularea, dar n-au îndrăznit, nu aveau cum să o facă.

R.: Vreun sfat sau încurajare pentru cei care se află în aceeaşi situaţie?

M.B.: Foarte bine că băieţii au luat atitudine şi dacă mai sunt şi alţii ca ei în alte licee din Bucureşti sau din ţară, să facă acelaşi lucru: să ia atitudine, să ceară ajutorul oricui, inclusiv al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi dacă vor avea curaj să iasă în faţă şi să fie uniţi cu colegii lor, vor avea câştig de cauză pentru că totuşi suntem într-o democraţie, chiar dacă e aşa numai cu numele, dar totuşi e democraţie într-un stat de drept şi nu se poate întâmpla aşa ceva!

Album Facebook

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *