Padurea Hoia-Baciu

de Carina Canea – seminarist
foto: Ion Mateș – fotoreporter al RCTP

Sunteți niște oameni împătimiți ai paranormalului, iar obișnuitele case de groază sau filme horror vi se par, nu știu, penibile? Încercați să iesiți din plictisitoarea monotonie a zilelor noastre, dar absolut nimic nu vi se mai pare așa de ciudat, interesant sau de neînțeles încât să-l încercați? Nu sunteți obosiți să hoinăriți printre neschimbatele alei ce vă înconjoară casa, blocul sau curtea?

Ce ar fi dacă ar exista un loc în care paranormalul nu are limite, în care găsești oriunde privești câte ceva interesant ce îți solicita mai intens creierul? Ei, uite că există unul! În vestul orașului Cluj-Napoca, Pădurea Hoia-Baciu stă în taină și așteaptă ca cineva să se încumete să-i calce cărările.

Deși au fost destui cei care au vrut să deslușească misterul ce stă la baza pădurii, puțini au fost cei care nu au plecat de acolo cu un vag sentiment de spaimă. De cum îi calci potecile, senzația că esti privit îndeaproape își face apariția, urmată de senzații de greață și stări de vomă sau de leșin. Totuși, în anumite locuri din pădure, îți pot apărea pe piele, fără a-ți da seama măcar, arsuri sau iritații.

Din moși strămoși circulă mitul cum că pădurea ar fi lăcașul Diavolului, în ea petrecându-se tot felul de evenimente paranormale ce nu sunt nici pe departe înțelese, ori măcar percepute de către oameni. Indiferent dacă e zi sau noapte, pe langă obișnuitele umbre lăsate de vegetația pădurii, altele se pot face văzute, ieșind din cadrul celor obișnuite. Luminițe, sub forma unor multitudini de figuri geometrice sunt prezente frecvent pe meleagurile pădurii, ele putând fi interceptate doar de aparatele de filmat sau fotografiat. Tot în acest mod pot fi observate și anumite „chestiuțe“ pe cer, și prin asta mă refer la OZN-uri. Cuvântul „ciudat“ este unul des folosit pe acest teritoriu.

Totuși, atunci când intenționezi a face o poză cu familia sau unui prieten, la developarea ei, poți observa mult mai multe figuri, așa-zise spirite reîncarnate ale unor oameni ce au murit de „mâna“ acelei păduri. De aici putem extrage un alt mit, care ar fi că oricine intră în pădure pentru a tăia lemne de foc sau pentru a cosi iarba pentru animale, moare dintr-o cauză inexplicabilă.

Un alt lucru ciudat despre această pădure ar fi acela că, în anumite părți ale ei, vegetația duce lipsă de apă, aceasta fiind deshidratată, în unele locuri prezentând anumite arsuri apărute de niciunde.

Deși invizibile pentru ochiul uman, în orice direcție te-ai duce, te pomenești cu umbrulețe sau cu materializări ale vreunei fantomițe jucăușe ce încă nu a trecut în lumea de apoi, ori s-a reîncarnat în lumea vie sub o altă formă. Aceste figuri, chiar dacă tu nu le vezi, intensifică starea de frică, sau poate mai rău, spaimă, pe care ți-o emană pădurea în sine.

Dacă ești slab de inimă sau nu ești obișnuit cu acest gen de aventuri, îți sugerez să nu încerci niciodată acel traseu. Pădurea are propriile ei reguli de existență, pe care nu mulți dintre noi le pot explica sau înțelege.

Este unică în întreg mapamondul, faimoasă printre locurile bântuite, ce-i impresionează zilnic pe cei ce se încumetă să intre în ea, doar prin faptul că nu este la fel ca și celelalte. Pădurea Hoia-Baciu este o comoară națională în patrimoniul României.