Teen Press 
foto: Maria Chiorean – seminarist foto
Trupa de teatru „Arca lui Noe“ a venit cu o piesă nouă în Club Control, în încheierea lunii februarie. „În largul mării“, o tragi-comedie după Slawomir Mrozek, în regia lui Alexandru Robert Nagy, s-a legat de subiecte tabu, încercînd să stârnească râsul şi curiozitatea. Piesa a început la orele 20 cu un grup restrâns de oameni, dar dornici de ceva mai grotesc şi hilar.
Un spectacol experimental, jucat de liceeni care au vrut să dovedească că viaţa reală o bate pe cea imaginară. Patru oameni în plină criză a adolescenţei, se întâlnesc în casa unuia dintre ei. Aici, pe fondul etnobotanicelor, că tot a fost discutată tema asta în ultima vreme, pornesc un adevărat haos.
Muzica începe când nu te aştepţi, protagoniştii dansează şi fac trecerea de la un gen la altul; de exemplu de la muzica indiană la cea dance şi tot aşa. Eroii noştri se aruncă unul peste celălalt, sar pe scenă şi de pe scenă, şochează, amuză şi lasă de gândit prin şirul de replici aparent haotice.
Există momente în care ajungi să te întrebi dacă ceva este improvizat, dacă cei de pe scenă chiar au consumat „verzituri“, dar nu, totul este o nebunie organizată, care te lasă tăcut, chiar dacă eşti cu orizonturile mai deschise. Ideea de grotesc, de imaginar adus în realitatea banală, în viaţa de liceean care se vede cu gaşca (şi nu ştii niciodată ce iese după o întâlnire ca asta), este perfect normală pentru că aşa se şi întâmplă, deşi nu vrei să recunoşti.
La început, toate bune şi frumoase, ai putea spune chiar plictisitor. Totul până în momentul când jointul îşi face efectul, iar eroii noştri sunt deja atinşi de problemă. Ei încearcă prin paradigme şi idei filosofice să rezolve probleme existenţiale – nu ai cum să nu fii amuzat de una ca asta. Prin supunere la vot, doresc să afle care dintre ei va fi mâncat, pentru că frigiderul cel mai probabil a fost lăsat gol de părinţii plecaţi, iar cei 30 de lei sunt irelevanţi.
Clişeele din ultima vreme, precum glumele din „Robotzi“, mai sunt presărate în piesă, pe ici, pe colo. Trecerile de la istorie, la politică, la abstract – stând uneori în cap – şi înapoi, urmate de o înjurătură sau un ţipăt isteric, de un zdrăngănit de chitară pe canapea, sigur vă vor convinge să nu vă apucaţi de consumul de etnobotanice.
