In a manner of speaking, Nouvelle Vague

de Maria Cârstian – redactor
foto: Alex Bărbulescu, Alex Chelba

Multă lume multă prin faţa Sălii Palatului pe 22 noiembrie. Motivul? Reîntoarcerea franţuzilor de la Nouvelle Vague!

Concertul a fost deshis de Cuantune, nişte români care nu sunau româneşte, şi de combinaţiile lor nebune de jazz, soul, funk, electro, hip hop şi cine mai ştie ce. Nou apăruţi prin muzica românească, aceştia au lăsat o impresie bună şi le-au făcut intrarea cu succes băieţilor şi fetelor de la Nouvelle Vague.

Francezii au decis să-şi deschidă concertul cu un cântec franţuzesc intitulat „Je suis déjà parti“. Apoi ne-au propus să ne jucăm de-a „Master and servant“ şi tot ce a urmat ne a pendulat între romantism şi perversitate. Ne-am delectat atât cu delicateţea şi simplitatea Marvei Galanter, cât şi cu energia debordantă şi pasiunea specifice Mirandei Nedeah.

Miranda ne-a anunţat că urmează o meditaţie pentru insecte, în special pentru muşte, iar, pe când sala incanta „bzzz“, au început acordurile blues din „Human Fly“ urmate de o Miranda ce umplea toată scena prin mişcări provocatoare de cabaret. Mai departe ne-au cerut un „F**k“ cât ne ţineau plămânii şi l am dat, după ce am aflat că la petrecerile bucureştene nu poţi fi altfel decât „Too drunk to f**k“. Mai mult, după ce fetele s-au plictisit să vadă atâta lume stând pe scaune, Miranda a coborât în public şi a avut grijă să ne ia de mânuţă şi să ne ridice la dans.

Ni s-au cântat atât piese vechi, cât si piese noi, am fredonat toate versurile şi ne-am unduit pe „Just can’t get enough“ sau „Guns of Brixton“. Ultima piesă a fost „Love will tear us apart“, iar la bis au intrat „Teenage Kicks“, „This is not a love song“ şi „In a manner of speaking“.

Acum, între noi fie vorba, chitaristul a mai zbârcit el un acord două acolo, mai ales la „Teenage Kicks“ unde a trebuit să oprească piesa pe la jumătate, dar atmosfera n-a fost de aşa natură încât să altereze cheful cuiva.

Per total, atmosfera a fost cât se poate de îmbietoare la dans, relaţia artistelor cu
publicul de nereproşat, iar mişcarea scenică plină de frenezie şi pasiune, aşa cum se cuvenea să fie la un concert Nouvelle Vague. Cine a spus că un cover nu se poate compara cu originalul?