I drum, U drum, we drum…


I drum, U drum, we drum…

de Cristina Dinescu – redactor
foto: Cristina Dinescu – redactor

Tobe, ritmuri afro-americane, ciripit de păsări, tunete, linişte, ropot de ploaie, iar apoi numai ropote de aplauze… Toate acestea înseamnă spectacolul de percuţie „I drum, U drum, we drum“, care a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor, ieri, 7 iulie, la ora 20:00.

La spectacol, sala a fost ocupată doar pe jumătate, dar a fost de ajuns pentru a încinge atmosfera; de la cele mai puternice bătăi, până la cele mai greu de auzit sunete. De la cele mai lente ritmuri, până la cele mai pline de  viaţă, majoritatea provenind din Africa de Vest. În primele 5-6 rânduri din faţa scenei, fiecare scaun avea câte o tobă, iar la intrare spectatorii şi-au luat câte un „shaker“, pentru a ţine pasul.


I drum, U drum, we drum…

Pentru a dărui puţin din  ritmul lor, acest spectacol interactiv a fost coordonat de: Ati de Chile, Cristian Melak, Fabian Sanchez, Felix Moldovan şi Gilberto Ortega. Fiecare dintre ei a antrenat sala pe rând şi i-a distrat pe cei prezenţi, prin simţul umorului şi iubirea lor pentru muzică.

Pe tot parcursul acestei reprezentaţii ritmurile au diferit unul de altul; iar, la sfârşit, după ce toată lumea şi-a „zăpăcit“ mâinile pe tobe, fiecare a avut ocazia să se elibereze de tot stresul, atunci când s-a strigat „Yes!“ pentru a încheia spectacolul în forţă.

Dacă simţi că stresul te omoară şi că nu-i mai poţi face faţă, dacă eşti obosit şi fără niciun chef de viaţă, atunci merită din plin să vii la spectacol. De aici vei ieşi epuizat, cu tobele încă bubuiund în urechi şi cu zâmbetul pe buze, exact cum erau cei care se aflau în sală, după terminarea spectacolului.


I drum, U drum, we drum…

Recommended Articles

2 Comments

  1. mai scrieti si voi fratilor cine a scris articolul, sa stie lumea!

    1. Mai frate, ai citit articolul? Scrie frumos, la inceputul fiecarui articol, in chenarul gri, cine l-a scris si sursa foto.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *