Teen Press 
foto: Diana Ungureanu – colaborator foto
Două ore până la răsărit. Stând acolo lângă ei mă tot întreb de ce am ales să vin aici, când puteam să fiu acasă liniştită. Doar nu aveam să stau în Bucureşti să fierb în canicula proaspăt pornită. Era logic să plec cu ei la mare. Şi în fond, de ce nu? Sigur, nu pot face tot ce mi-am propus, însă jumătate din dorinţele mele au fost îndeplinite. După o scurtă trecere în revistă a câtorva posibilităţi, m-am întors la momentul de faţă. De jur-împrejur lucrurile noastre, noi şi apa.
Acum, în ultima clipă care ne-a rămas, ne-am decis să mergem cu toţii să privim un răsărit. Să nu crezi că nu am mai văzut un răsărit, am văzut destule în luna asta petrecută în Mamaia, însă nu ca în filme – când toţi prietenii stau întinşi pe nisip şi aşteaptă cu ochii cât cepele să vadă cum soarele urcă pe cer. Celelalte au fost mult prea grăbite. Mergeam în cluburi şi cafenele, în Satul de vacanţă şi ne lipeam obrajii de geamul telegondolei, apoi intram în discoteci când soarele apunea; iar când plecam el răsărea.
Nu continui, căci Cezar a început să alerge dintr-o parte în alta atunci când bila aia portocalie a început să dea o altă nuanţă cerului. După toată parada pe care am făcut-o aseară la terasa „Maria“, ploapele mele nu vor mai rezista mult. Momentul însă e unic. Toţi prietenii care stau lângă mine sunt nerăbdători, pregătiţi ca în orice clipă să facă acea poză legendară cu răsăritul.
Orice diversiune făcută pentru a alunga somnul, care pune stăpânire pe mine, nu are nici un efect. Se poate? Se poate! Voinţă să fie!, căci toate se pot realiza. Simt cum, câte puţin, mă prăbuşesc. A închide ochii şi a adormi e un mod de a te elibera. Interesant era faptul că o jumătate de oră mai târziu mă trezesc când ei erau gata de plecare. Pierdusem răsăritul. Câte lucuri pierdusem? Nu am noroc de un răsărit ca în poveşti. Şansele de reuşită ar fi fost mult mai mari dacă dormeam în maşină. Din păcate, diferenţele dintre mine şi ei sunt încă mari, iar acum am un motiv pentru care să mă întorc aici: le sunt datoare cu încă un răsărit. Cine ştie, poate în august ei vor dormi şi eu mă voi agita neîncetat. Cum ai început un lucru, aşa trebuie să îi pui şi capăt. Încă sunt la începutul unei veri superbe şi am multe lucruri de făcut. Alina nu va cruţa pe nimeni!
