Pe 1 octombrie, în cadrul festivalului Teen Fest s-a strigat prezența la ceea ce avea să fie o experiență greu de pus în cuvinte. În ciuda titlului dulceag, piesa, pusă în cuvinte de Ludmila Razumovskaia, are mai degrabă un gust amărui; Dragă doamnă profesoară aduce, în lumina reflectoarelor, natura umană, într-o ipostază cât se poate de naturală.
Personajele trăiesc o situație pe care simt că o au sub control, dar care ajunge în extreme. Spectacolul, prezenat de Teatrul Municipal Baia Mare în cadrul festivalului, pune pe scenă 6 personaje (Inna Andriuca, Andrei Dinu, Denisa Blag, Eduard Trifa, Eduard Bîndiu), doamna profesoară, Elena Sergheevna, și elevii ei.
Traducerea a fost realizată de Lia Crişan şi Tudor Steriade; scenografia de Irina Chirilă; coregrafia de Raul Hotcaş; corepetitor muzical: Petru Damşa.
Piesa este centrată pe șantaj și reprezintă o ciocnire între valori. Fiecare personaj luptă pentru propriile idealuri, în moduri unice, elevii fiind uniți de un scop comun. La mai puțin de un an de la premieră, aceeași experiență aduce împreună tipare umane diferite care doar par a se ghida după valori diferite.
Cuvinte precum generozitate, corectitudine, integritate, sunt strigate pentru a-și găsi rezonanța înăuntrul personajelor și al spectatorilor.
Oscar Wilde spunea că Spectatorul, şi nu viaţa, este cu adevărat oglindit în artă, iar Dragă doamnă profesoară te lasă fără cuvinte și te face să îți ții respirația până când actorii se înclină. Intensitatea emoțiilor se propagă dinspre scenă și aduce pentru fiecare alte întrebări.
Spectacolul, regizat de Andrei Măjerii, te îndrgăgostește de o idee, de o trăire atât de pură și profundă, încât pare că ar fi fost întotdeauna acolo.
Piesa pleacă de la o idee simplă, aceea a 4 liceeni care, pentru a-și modifica notele la matematică de la examenul de sfârșit de liceu, se duc acasă la profesoară, sub pretextul unei vizite în scopul celebrării zilei de naștere a acesteia. Timp de două acte, elevii Volodea, Pașa, Lida și Vitea, încearcă să o covingă pe profesoară să le dea cheia de la seiful în care sunt ținute lucrările. Ceea ce începe ca o joacă, se tranformă în ceva greu de descris.
Ce ai face ca să îți atingi scopurile? Până unde ai merge?
Scuză oare scopul mijloacele?
Un ideal sau succesul?
Vă las să vă răspundeți și să vă întrebați, sau doar să vă întrebați la următoarea reprezentație a sepctacolului.
Vizionare plăcută!
Text de Ionela Simion
Sursa foto: Festivalul Teen Fest