La un ceai cu Micul Patiser

fotoreporatj de: Olivia Mihale – seminarist

Cred că nu există om în tot Bucureştiul care să nu fi trecut, măcar o dată, fie inconştient sau cu bună intenţie, pe lângă o mică ceainărie aflată pe strada Luigi Cazzavillan, numărul 25, undeva pe lângă Griviţei. „La un ceai“ este locul perfect de relaxare, fie că preferi spaţiile în aer liber sau pur şi simplu să stai între patru pereţi puţin mai aranjaţi.

În acest loc minunat, în grădina împodobită cu diverse mozaicuri, beculeţe colorate sau flori la vază, a avut loc pe 13 august un mic eveniment culinar. Yummy, right? Aşa-zisul Mic Patiser ne-a încântat cu o serie de deserturi copioase, printre care şi tarte cu ciocolată albă sau caramel, brioşe cu brânză sau cicolată de casă, toate pe gratis. Tot ce trebuia să faci era să comanzi orice băutură din meniul ceainăriei şi primeai împreună cu aceasta un desert de să te lingi pe degete.

Începând cu orele 18:30, curtea interioară s-a umplut cu toţi pofticioşii, care mai de care, dornici să afle secretul unei prăjituri cu adevărat desăvârşite. Fie că erau grupuri de prieteni sau veniţi singuri, puteai vedea pofta întipărită pe feţele lor. Iar după ce îşi terminau ceaiul, cafeaua sau fresh-ul, următoarea întrebare, pe lângă: „Îmi puteţi spune unde e toaleta, vă rog? “, era „Şi ce prăjituri ne puteţi oferi? “. Astfel, chelnăriţele, puţin amuzate de entuziasmul clienţilor, înşirau o listă de deserturi care mai de care mai apetisante. Unul dintre grupurile de la masă a fost atât de nehotărât încât a luat câte o prăjitură din fiecare. Ce pot spune, noroc că erau mulţi şi că aveau de unde alege.

Aduse pe farfurii de ceşti de cafea, toate prăjiturile îţi luau ochii, iar atunci când le savurai, rămâneai şi mai uimit cum un lucru care arată bine pe dinafară poate să fie atât de bun. Mă gândesc că ingredientul secret al tuturor acestor bunătăţi era pasiunea, sau probabil făina folosită era foarte bună. Anyway, produsele erau de calitate şi aduceau a prjiturile de casă pe care doar bunicile noastre şi mamele ştiu să le facă atât de bine. De data asta parcă şi mai apetisante, doar nu costau absolut nimic.

Am plecat de acolo destul de devreme, dar nu înainte să îmi termin desertul şi fresh-ul de protocale şi grapefruit. Şi am rămas cu mirosul de prăjituri de casă în minte, şi zâmbtele oamenilor fericiţi că pot mânca ceva aşa bun pe gratis. Ah, şi am observat că în afară de inamici comuni, oamenii mai sunt foarte uniţi atunci când vine vorba de mâncare. Orice ai face, nimeni nu se ceartă la masă, nu până nu se satură pe deplin. Aşa că vă urez poftă bună şi sper că la următoarea ediţie să ne întâlnim pe acolo; eu sigur n-o s-o ratez.