Miercuri, în seara de 21 noiembrie, la Palatul Copiilor s-a jucat spectacolul „Doctori de femei“. Încă de la ora 20, sala a fost plină și publicul foarte entuziasmat. Acțiunea piesei este destul de complicată, plină de încurcături, minciuni și, nu în ultimul rând, umor de bună calitate.
Povestea începe cu Etienne (Vlad Corbeanu), servitorul doctorului Moulineaux (Emanuel Pârvu), care își îneacă oful într-un pahar, încercând să scape cumva de oboseală. Când Etienne intră în camera doctorului dimineață, dorind să îl trezească, constată cu stupoare că acesta nu a dormit acasă. Servitorul încearcă să ascundă acest fapt soției lui Moulineaux, Yvonne (Mariana Danescu), iar de aici încep toate problemele.
Întors acasă după un bal, Moulineaux inventează o poveste despre un prieten bolnav pe care a trebuit să-l îngrijească toată noaptea. Însă respectivul prieten, Bassinet – interpretat de Mihai Bendeac –, strică planul, vizitându-l pe doctor chiar atunci, fiind complet sănătos. Yvonne, nervoasă peste măsură, îi spune totul mamei sale, care se revoltă alături de fiica sa.
Lucrurile o iau razna din momentul în care Bassinet dorește să vândă un apartament cât mai repede posibil, insistând asupra ofertei. Întâmplarea face ca persoanjele să între în apartament doar în momentul nepotrivit, acesta devenind cadrul perfect pentru toate confuziile create.
Astfel, Moulineaux și amanta sa, Suzanne (Andreea Vasile), sunt surprinși de către soacra doctorului, care va fi închisă într-o altă cameră. Ulterior, va apărea și soțul Suzannei, Aubin, față de care Moulineaux va pretinde că este un croitor. În această încurcătură intră și Bassinet, care este confundat de Aubin (Adrian Titieni) cu doctorul însuși. Soacra va fi confundată cu regina Groenlandei, iar Bassinet va afla că fosta sa soție este, de fapt, a doua nevastă a lui Aubin.
În final, lucrurile se clarifică, iar Yvonne se întoarce în casa doctorului, alături de mama sa. Totuși, Aubin este în continuare confuz și reușește să strice din nou ordinea, în casa lui Moulineaux creându-se un haos total.
Piesa lui Georges Feydeau prezintă un cerc vicios, în care o minciună dă naștere altora, acestea creând, la rândul lor, alte probleme. Între personaje există un număr amețitor de legături și de relații, care mai de care mai ciudate.
La sfârșitul spectacolului, publicul a asistat la un moment special, și anume cererea în căsătorie făcută de Emanuel Pârvu. Bineînțeles, viitoarea soție a spus „Da!“, în aplauzele celor din sală.