Teen Press 
foto: Leocovici Roxana – fotoreporter
În perioada 10-16 septembrie, în cadrul programului „Un teatru pentru o lume“, finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), se organizează Maratonul Teatrului Independent. O serie de producții independente sunt propuse publicului larg. Tinerii absolvenți din domeniul artelor spectacolului au oportunitatea de a se exprima, întrucât teatrele din București nu le deschid prea multe uși, la ora actuală. Scopul acestui proiect este de a atrage atenția asupra potențialului artistic al tinerilor, care se pierde fie din indiferență, fie din lipsa spațiilor.
O producție ArCuB și UnTeatru, „Trei femei înalte“ de Edward Franklin Albee – căreia i-a fost acordat premiul Pulitzer, în anul 1994 – a avut loc într-o sală mică, din spatele CEC-ului, în apropierea Căii Victoriei.
Într-o încăpere nu prea spațioasă, întunecoasă, trei femei excentrice dau viață unor personaje „de hârtie“: bătrâna stăpână (Cristina Casian – câștigătoarea premiului UNITER pentru debut), o femeie care o îngrijește (Florina Gleznea) și o tânără angajată la o firmă de avocatură (Nicoleta Lefter). Bătrâna – o femeie înțeleaptă, cu multă experiență – încearcă cu un entuziasm melancolic să reaprindă o poveste, peste care s-a așternut uitarea generațiilor.
Spre finalul depănării amintirilor, cele trei femei își schimbă hainele între ele, ca simbol al maturizării fiecăreia și a trecerii în următoarea etapă a vieții. În acest moment solemn, tânăra se îmbracă cu puloverul colorat al celei de vârstă mijlocie, întrucât a ajuns la sfârșitul vârstei caracterizată de infantilitate, iar îngrijitoarea primește cojocul bătrânei, ca simbol al atingerii apogeului maturității, concretizarea experienței prin trecerea spre înțelepciune. Bătrâna se îmbracă cu paltonul negru al tinerei, negrul simbolizând doliul, căci, odată cu stingerea focului amintirilor, și viața bătrânei se stinge. Însă, spiritul stăpânei rămâne prezent în încăpere, iar cele două femei vorbesc în memoria acesteia. Totodată, se strânge decorul. Camera rămâne aproape goală, căci odată cu un sfârșit, alte două povești sunt gata să se nască. Muzica de Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca completează perfect atmosfera de melancolie.
Piesa de teatru creionează psihologia feminină. Cei doi regizori (Andrei și Andreea Grosu) reunesc cu măiestrie cele trei etape ale vieții umane: tinerețea – începutul vieții adulte, vârsta mijlocie – o cumpănă a timpului, în care experiența este deja concretizată, și bătrânețea – finalul călătoriei prin viață. Întreaga piesă urmărește firul vieții, continuitatea, prin evocarea întâmplărilor, atingând apogeul, atunci când cele trei femei se maturizează și trec în următoarea etapă.
Timp de o oră și jumătate, publicului i-au fost înfățișate trei tipologii umane, la limita dintre comic și tragic, care în final se contopesc.
