Am fost si la concertul Alternosfera din 25 mai

Am fost si la concertul Alternosfera din 25 mai

Am fost si la concertul Alternosfera din 25 mai

de Alexandra Zamfirescu – colaborator
foto: www.metalhead.ro

25 mai – Arenele Romane- Bucuresti – o seară de neuitat. Aici a început și tot aici s-a terminat turneul de promovare a albumului „Epizodia“. Cu un concert ce a durat mai bine de două ore, Alternosfera și-a încântat pur și simplu fanii, trecând de la melodii noi, neauzite până acum, la cele vechi.

Melodia Epizodia, ce dă numele albumul, a fost cântată pentru prima oară într-un concert, nepunând la socoteală concertul de luni seara de la radio Guerrilla, la care nu au putut fi prezenți decât foarte puțini fani, din cauza locației și a inexistenței biletelor propriu-zise. Pe langă aceasta, formația a cântat și o melodie dintre cele mai vechi, chiar de pe primul lor album, „Orasul 511“.

Mii de fani au alergat aseară prin parcul Carol pentru a mai prinde un loc în spațiul deja neîncăpător al Arenelor Romane. Deși intrarea s-a făcut rapid și civilizat de data asta, spațiul fiind destul de mare și aerisit pentru toți fanii ce aveau să vină, a existat în continuare acea senzație de presiune și stres. Până la urmă, totul a fost bine când s-a terminat cu bine sau, mai bine zis, când a început cu bine, odată cu intrarea Alternosferei pe scenă.

Trupa White Walls din Constanța a deschis această seară incendiară, iar publicul deja nerăbdător i-a ascultat cu conștiinciozitate pe acești baieți ce își au influențele în foarte multe tipuri de metalcore sau hardcore.

Deși au avut de cântat în fața unui public dificil, ce își aștepta trupa preferată să revină în București după mai bine de doua luni, baieții din White Walls au fost ovaționați și încurajați chiar să mai cânte câteva melodii după terminarea oficială a programului pe care îl aveau pregătit.

Cu un setlist ce urma să conțină mai bine de 20 de piese, Alternosfera a urcat pe scenă în uralele fanilor, iar publicul bucureștean a avut de înfruntat o trupă pregatită 100%, de la lumini, la sonorizare, dar mai ales de la baieții ce au fost într-o formă de milioane.

Am vazut un Marcel Bostan ce nu a stat locului o clipă, a sărit, a alergat și și-a scuturat pletele odată cu publicul pe ritmurile fiecare melodii. Nici restul trupei nu a fost deloc mai prejos, Anatolii Pugaci, toboșarul, alergând pe toată lungimea scenei la melodia de la bis, „Columb“, iar Serghei, Vicosh și Marin au sarit, au țipat și au cântat odată cu publicul fiecare piesa.

Surpriza serii a constat însă în prima melodie de la bis, melodie ce nu a mai fost cântată live de foarte mult timp și anume, piesa „Drumuri de Noroi“, extrasă de pe primul album al trupei, „Orasul 511“. Aceasta a fost întampinată cu strigăte și aplauze persistente din partea publicului, ce declarase cu doar cateva zile în urmă că ar vrea foarte mult să o audă live.

Încantată peste măsură de publicul bucureștean, trupa și-a lăsat fanii să cânte refren după refren, vocea lui Marcel nemaifiind necesară în corul de mii de voci ce răsunau în toată Arena.

Concertul din 25 mai a fost cel mai mare concert Alternosfera de până acum, într-un loc încăpător, cu organizare bună, cu vânzare de CD-uri, ceea ce a fost un mare plus, având în vedere ca pe 14 martie, la lansarea oficială a albumului discul fizic nu a apărut. Fanii au fost minunați, gata să înfunte furtuni și ploi pentru a-i mai vedea încă o dată live.

CD-urile s-au vândut ca pâinea caldă, tricourile la fel, oriunde întorceai capul puteai să vezi fani mergând țanțoș cu sigla trupei pe piept, peste tot erau numai stickere și afișe cu Alternosfera. Pe scurt, un concert bine pus la punct.

Important este că am luat parte la un concert foarte frumos, de la piesele cântate, la lumini, la sonorizare și mai ales la baieții din trupă, ce au pus la cale un spectacol pe cinste. Și iată că nici Ploile nu au venit!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *