Am fost la: Un secol de moda la Fundatia “Calea Victoriei”


Un secol de moda la Fundatia "Calea Victoriei"

de Cristina Pop – redactor

În perioada 13 ianuarie – 3 martie a avut loc cursul intitulat „Un secol de modă“, organizat de Fundaţia „Calea Victoriei“. Lectorul a fost Mihai Cosmatchi, absolvent al Facultăţii de Litere Bucureşti, al Universităţii Lyon 2 Lumière şi al Muzeului Naţional de Istorie Naturală, Paris.

Fundaţia „Calea Victoriei“ a pornit în speranţa creării unui mediu nonconformist, în care învăţarea se desfăşoară într-o manieră relaxantă, fără profesori, examene sau note.

Cursurile şi evenimentele culturale se adresează persoanelor de toate vârstele, care caută o ieşire din rutină sau dezvoltarea unei pasiuni alături de „oameni deştepţi care spun lucruri deştepte“, îmi spune Livia Gyongyosi, una dintre cei ce susţin activitatea în fundaţie.

Numele, „Calea Victoriei“, sugerează acelaşi lucru, având în vedere că pe această stradă au avut loc toate marile evenimente culturale româneşti ale secolelor XIX – XX.

Atelierele sunt în general pe teme umaniste: de la dans, la istorie, design, modă sau poezie, şi se desfăşoară la sediul fundaţiei, o căsuţă veche undeva pe Calea Călăraşilor, unde doar uşa veşnic deschisă te anunţă că ai ajuns unde trebuie.

Atmosfera este, într-adevăr, relaxantă, astfel încât după 7, 8 ore de şcoală (sau muncă, în cazul majorităţii) fundaţia nu îţi dă deloc sentimentul închis al obligativităţii.

În fiecare seară cineva pregăteşte ceai şi te poti servi, poţi citi una din cărţile care se află peste tot, te poţi uita peste hărţi sau, pur şi simplu, îţi poţi face cunoştinţe noi, interesate de aceleaşi lucruri ca şi tine. Cu siguranţă decorul vechi şi atmosfera unui grup de prieteni te vor ajuta foarte uşor să te destinzi.

Lectorii sunt persoane cu experienţă în domeniu, iar cursurile nu sunt atât de uşoare pe cât par. În cadrul cursului se caută dezbaterea şi schimbul de idei, totul pe fondul materialului propus de lector.

De asemenea, la sfârşitul cursului primeşti (dacă vrei) o diplomă cum că ai absolvit cursul la care ai participat şi materialul folosit de profesor (ca să nu fi nevoit să iei notiţe de fiecare dată).

Colectivul este şi el format din oameni gata oricând să schimbe idei sau să ofere informaţii noi. Impresionant, dar puţin ruşinant a fost că majoritatea cursanţilor erau tineri trecuţi de liceu, dar foarte interesaţi să înveţe lucruri noi.

Cursul „Un secol de modă“ este, după cum îmi spune Adriana Ancuţa, una dintre cursante, „un curs pe care l-aş recomanda şi altor gagici interesate de modă“, deoarece „punctează destul de bine evoluţia modei în ultimul secol“. Mihai Cosmatchi a început cu Belle Epoque de la 1900, a continuat cu eliberarea femeii în timpul războiului, şi a ajuns la perioada hippie şi la „experimentele“ în domeniul modei de la sfârşitul secolului trecut. Abordarea a fost serioasă, chiar dacă s-a încercat metoda dezbaterii şi, în special, compararea cu ceea ce ştiam noi din prezent.

În final am rămas cu o mai bună structurare a ceea ce înseamnă moda şi evoluţia ei, până la ce este astăzi, obligându-mă să nu pot să-mi ignor ochiul critic, de acum mai bine informat, în ceea ce priveşte „invenţiile“ în domeniul vestimentar.

Mai pe scurt, Fundaţia „Calea Victoriei“ este un loc frumos cu oameni frumoşi şi cursuri la fel, unde merită să mergi măcar pentru experienţa de a-l fi vizitat la un ceai.

Acest articol a aparut in revista Teen Press, nr. 36, Aprilie 2010
Tema: Cum sa fii roman?

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *