„Pentru ca pot“



de Florentina Băcioiu – seminarist
sursa foto: Bogdan Stângă

Duminică, 16 octombrie, pe scena Teatrului Odeon, rolul tehnologiei în viaţa cotidiană a fost pus sub semnul întrebării. Hackerul Costa Astrakhan (Mihai Smarandache) intervine în viaţa privată a soţilor Joanne (Elvira Deatcu) şi Joseph Elliot (Ionel Mihăilescu), computerul devenind o armă imposibil de învins pentru o familie de intelectuali din New York, de cunoştinţe medii în domeniul IT.

În timp ce Joseph este suspectat de fraudă, prin intermediul calculatorului, adevăratul hacker ajunge să controleze conturile bancare ale familiei Elliot şi descarcă pe internet fotografii compromiţătoare ale celor doi soţi. Dacă Joseph declară hotărât că imaginile cu el sunt falsificate, nu se poate spune acelaşi lucru despre Joanne, care se revoltă, însă trădează o atitudine de vinovăţie.


Trecutul complicat al celor trei personaje şi confesiunile făcute aduc în discuţie posibilitatea ca Astrakhan să fie fiul dintr-o căsătorie anterioară a lui Joseph. Mai mult decât atât, hackerul îşi exprimă pasiunea pentru Joanne, actuala doamnă Elliot, cu care afirmă că a avut o aventură. Toate aceste lucruri sunt puse sub semnul îndoielii prin intermediul reacţiilor celor implicaţi.

Minciuna şi procesele de conştiinţă specifice naturii umane completează sentimentele de teamă, frustrare, neputinţă în faţa tehnologiei care nu mai poate fi controlată. Se creează suspans, incertitudine, stări ce se păstrează până la final – de asemenea, ambiguu.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *