Interviu Maia Morgenstern

Interviu Maia Morgenstern

de Nicoleta M. Dumitraşcu – redactor
foto: Nicoleta M. Dumitraşcu – redactor

Dacă vrei într-adevăr de la tine ceva, cred că ai mult mai multe şanse acum“

Maia Morgenstern, „luceafărul de dimineaţă“ al teatrului şi filmului românesc, este una dintre marile actriţe care au ajutat la promovarea culturii româneşti în afară. Este cunoscută mai ales pentru rolul mamei lui Iisus din „Patimile lui Hristos“, pentru rolurile jucate în „Balanţa“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Îngerul albastru“ şi „Park Your Car in Harvard Yard“.

În 2010 a fost numită ambasador pentru Alianţa Civilizaţiilor în România şi în 2011 a primit o stea pe Walk of Fame din Piaţa Timpului, fiind prima actriţă care primeşte o asemenea distincţie; şi a fost de acord să-şi aducă aminte de trecut alături de noi.

Reporter: Cum a fost perioada liceului pentru d-voastră?
Maia Morgenstern:
A fost extrem de tumultoasă. A fost o perioadă întunecată, de care nu îmi amintesc cu aşa o rază de soare, nu mă refugiez într-o amintire luminoasă şi nu e o oază din trecut. A fost o perioadă bacoviană… liceul-cimitir al tinereţilor mele… profesori de dans, examene grele. Cred că ar fi o greşeală să blamez totul… totu-i din afară, toţi sunt numai ăia răi… Cred că era perioada adolescenţei… o adolescenţă tulburată, tumultoasă în ceea ce mă priveşte.
Eram îndrăgostită. Eram foarte îndrăgostită cu melancoliile şi tristeţile şi sfâşierile ei. O poveste de „Romeo şi Julieta“ cu un sfârşit tragic, dar era o poveste tristă pentru că nu ne lăsau părinţii lui. Ce legătură are asta cu liceul? Păi, are legătură cu liceul şi cu tinereţea mea. Ne ascundeam… sigur, acum totul e prin perdeaua edulcorantă a anilor şi prin această perspectivă lucrurile se pot privi şi cu nostalgie, şi cu dulceaţă, şi cu parfum. Desigur, toată povestea are parfumul unor amintiri, amintirea tinereţilor de atunci, dar era teribil de sfâşietor.

R.: Aveaţi vreo poreclă în liceu?
M.M.:
Nu, nu, dar eram lungă, slabă şi zăludă. Eram o imagine coşbuciană. Probabil că tot tumultul şi zbuciumul meu se traducea în afară ca o agitaţie extremă, ca o persoană dezordonată, care se dăruia în foarte multe locuri. De concentrat, mă concentram greu, mai ales cu lucruri care nu-mi făceau plăcere; şi erau limpezi lucrurile care nu-mi făceau plăcere: tocitul.
Paradoxal, toată viaţa, toată şcoala, tot gimnaziul şi tot liceul nu mi-a plăcut matematica şi d-abia, d-abia făceam faţă, aşa; unde părinţii erau şi profesori de matematică, matematicieni amândoi, ce tragedie în familie!, vă daţi seama?, şi… într-a XII-a am descoperit analiza matematică. A fost o revelaţie şi o bucurie… zburam, pur şi simplu.

R.: Şi, până-n clasa a XII-a, cum era o zi din viaţa d-voastră?
M.M.:
Cumplite sunt amintirile claselor primare, când trebuia să mă trezesc devreme; şi aşa îmi înţeleg copiii, poate că şi retrăiesc aceleaşi suferinţe şi aceleaşi dureri cu trezitul de dimineaţă. Aveam şi bentiţă de pus în cap, şi codiţe, şi uniforme şi guleraşul. Am avut uniformă şi-n liceu, dar am avut grijă să mi-o strâmtez pe talie până când plesnea. De fiecare dată când plecam la şcoală trebuia să verific dacă nu cumva au plesnit cusăturile (n.r. – râde). Şi nu întotdeauna acul şi aţa mi-erau la îndemână, dar acul de siguranţă era întotdeauna. Din păcate tivul avea vreo şase, şapte, opt ace de siguranţă. Asta nu dovedea, ştiu eu, vreo abilitate de gospodină cine-ştie-cum (n.r. – râde).

R.: Cum aţi debutat pe scenă la 14 ani? S-a scris de curând despre asta.
M.M.:
Da, da. Mi-am scris singură textul. Erau sărbătorile şcolare. Am căutat nişte texte care să se potrivească şi la liceu şi să fie în conformitate, că trebuia, aşa, să fie un pamflet autoironic în care să releve atitudinea anumitor eleve care se cred mai emancipate… conform anumitor directive… nici măcar nu era modă. Era început de şcoală, toamna… clişee şi un limbaj de lemn.

R.: Aşa aţi descoperit plăcerea de a juca teatru?
M.M.:
Nici nu ştiu, dar am descoperit o emoţie copleşitoare: spaima, tracul (n.r. – râde). Pentru că, deşi textul era scris de mine, s-a întâmplat să uit un paragraf al textului. Şi profesorul „De ce? De ce ai sărit peste text?“. Şi eu, ca să nu recunosc nici faţă de mine, nici faţă de alţii, am zis „Am crezut că e prea lung textul… şi să nu treneze“ şi mai ştiu eu ce fiţe şi mofturi de-astea am inventat ad-hoc (n.r. – râde). Dar, ştiu că a avut succes.

Era o poveste extrem de autoironică, eram o elevă care, printr-un procedeu literar, am aflat ulterior cum se cheamă, un soi de pamflet, un soi de negare a negaţiei, îşi plângea singură de milă „ce tristă, ce grea îi e soarta“ că trebuie să aibă bentiţa pe cap, uniforma până-n gât şi mai ştiu eu ce. Ea era bacoviană, dar inversând, cum ar fi, termenii. Noi trebuia să fim fericite că: „Iată!, şcoala începe“ cu uniformă nouă, speranţe.

Interviu Maia Morgenstern

Ţin minte că în perioada liceului, atunci s-a refăcut Liceul „Zoia Kosmodemianskaia“, aşa se numea (n.r. – Şcoala Centrală de azi). Acum cred că ar trebui refăcut din nou, tocmai am văzut decorul. Am văzut spaţiul liceului Şcolii Centrale folosit drept decor al unui aşezământ al copiilor străzii şi, din păcate, se potrivea al dracului de bine. […] Ar trebui neapărat investit acolo pentru reconsolidare, restaurare. E un monument de arhitectură şi nu numai!

R.: Aveaţi anumite plăceri pe atunci, ca orice tânăr, anumite scrieri, anumiţi autori pe care-i citeaţi în afara şcolii?
M.M.:
Da! Mă fascina Caragiale. Acum constat cât de puţin înţelegeam pe atunci, şi chiar şi-n facultate, cât de puţin ştiam, de fapt, de ce-nseamnă alegeri, ce înseamnă fraudarea alegerilor.

Din păcate sau din fericire, cum vreţi s-o spuneţi, viaţa m-a învăţat ce-nseamnă alegeri fraudate, ce-nseamnă corupţie în mod concret, nu aşa „pe vremea aia se făcea şi se dregea“. Acum fetiţele mele descoperă Caragiale cu Bubico, cu D-l Goe, cu „ciucalată“, cu chestii d-asta.

R.: Ce muzică obişnuiaţi să ascultaţi în liceu?
M.M.:
ABBA! Ţin minte primul casetofon pe care mi l-a adus mama cu eforturi şi supraeforturi. O chestie dintr-aia lunguiaţă, neagră, cu clapetele alea. Se şi putea purta. La el ascultam.

R.: În timpul liber ce făceaţi?
M.M.:
Nu era timp liber. O, Doamne, târam targa pe uscat cu lecţiile, cu nesfârşite lecţii. Ţin minte, săraca mama, tărăgănam la nu-ştiu-ce economie politică şi învăţământ politic şi nu-ştiu-ce cai-verzi-pe-pereţi, şi-ntr-o noapte mi-a făcut conspecte pentru nu-ştiu-câte congrese şi le-a scris ea, săraca. Le-a scris groaznic, oribil, asasin; mama – care n-a copiat în viaţa ei; dar eram atât de disperată. […] Şi, evident, profesoara… A fost o tragedie atunci…

Şi nu-ştiu-ce inspecţii au mai venit la economie politică, şi veneau politrucii şi, mamă!, ne-au pus odată o întrebare, care era elementară sau aşa ceva, şi n-am ştiut. Şi săraca profesoară s-a schimbat la faţă.

R.: Aveaţi vreun profesor preferat?
M.M.:
A, da! Aveam profesoara de istorie, d-na Buga, diriginta, pe d-na profesoară Maxim, pe d-na Petre, de chimie, pe d-na Dumitrescu, de Limba Română. O aveam pe d-na Popescu, de matematică – când am descoperit analiza matematică. N-aveam o relaţie specială cu profesoara de matematică, pentru că era limpede că n-o să umez ASE-ul.
Am avut la fizică profesor pe Gheordunescu, Mircea Gheordunescu (n.r. – fizician român, fostul Consul General al României la Milano şi fostul Adjunct al SRI). Era singurul profesor bărbat dintr-un liceu numai de eleve şi am hotărât că trebuie să ne îndrăgostim cu toatele de el (n.r. – râde).

R.: Cum a fost când trebuia să vă alegeţi facultatea?
M.M.:
Atunci a fost un mare mister pentru că mi-era frică, ruşine, dacă n-o să intru (n.r. – la teatru), atunci mai bine să nu le spun că dau la teatru, că erau patru locuri cu totul; şi atunci am spus că dau la… Istorie. Şi mă chinuia profesoara de istorie, să mă întrebe, până când s-a lămurit toată lumea că urma să dau la teatru.

R.: Partidul a venit cumva să vă dea vreo funcţie atunci, în ’81, pentru că aţi intrat prima în facultate?
M.M.:
Nu numai că n-a venit nimeni să mă întrebe, dar obiceiul era ca primul intrat să adreseze câteva cuvinte publicului, evident, clişee, mulţumiri; nici nu mi-au acordat acest drept, această onoare, acest privilegiu. Aşa că a venit fix, direct de la conducerea C.C. al P.C.R., că nu era bine să adreseze… era un moment festiv, atâta cât era pentru momentul acela şi timpul acela, nu era bine să se spună că Morgenstern s-a adresat şi nu mi-au acordat mie şansa de a spune câteva cuvinte.

Mai mult, când am avut un conflict o dată cu un profesor şi m-am dus să fac memoriu la Ministerul de Învăţământ, rezoluţia a venit şi m-au chemat la B.O.B. (n.r. – Biroul de Organizaţie de Bază, în fostul Partid Comunist) şi am spus „Acum se face dreptate!“ sau „Trebuie să mă bat!“, dar singurul lucru pe care mi l-au spus a fost: „Această problemă pe care ai ridicat-o tu nu există. Nu este. Nu e nimic. Nu este deloc, nici că ai dreptate, nici că n-ai dreptate. Această problemă nu există. Tu eşti o fată drăguţă şi bună, dar această problemă nu e“. Hâşt-hâşt!, nici că am dreptate, nici că n-am, nici să mă lucreze, nici să mă prelucreze, deloc. Acum vremurile au trecut, 20-30 de ani, şi sunt aceiaşi oameni.

Interviu Maia Morgenstern

R.: Cum a fost să lucraţi sub îndrumarea profesorului Dem Rădulescu?
M.M.:
Dificil, dificil. Cu mari căutări, cu mari sfâşieri, cu conflicte şi mari realizări în acelaşi timp.

R.: Se poate spune că a fost una din persoanele care v-au influenţat cariera?
M.M.:
Nu.

R.: Dar au fost alte persoane care v-au influenţat?
M.M.:
Tot ce am văzut, tot ce am citit, teatrul viu, spectacole, cinema, cozi nesfârşite la cinematecă, astea m-au influenţat.

R.: Aţi avut vreun soi de viciu pe atunci?
M.M.:
Toată lumea are un soi de viciu. Cred că fumatul, pe vremea aceea, teribilismul. Un soi de viciu a existat şi există… victimizarea. Lucru de care am devenit conştientă. Există un soi de voluptate cu „auăleu, vai de mine, ce să mă fac“, aşa un soi de complacere în a fi compătimit şi „vai, oh, eh, nu, mmm, a…“. D-asta sunt atentă cu lucrurile astea şi din punctul ăsta de vedere, şi nu numai, mă cenzurez extrem.

R.: Cum obişnuiaţi să vă distraţi prin toate astea?
M.M.:
Mari momente de distracţie, de ieşiri din-astea, petreceri, de beţii, nu ţin minte. Rarisim în perioada sărbătorilor, de Revelion, dar am şi avut copil devreme. Mă-mpărţeam între ceea ce iubeam, şi de ce mi-era sete, şi responsabilitatea. Odată l-am lăsat singur pe Tudor; eram împreună cu părinţii în camera alăturată şi l-am lăsat singur în cameră… şi, mamă!, ce-a fost atunci! Eram jos, în recepţia hotelului, şi beam un pahar cu vin împreună cu cineva şi, vai!, ce mi-a făcut mama atunci…

R.: După asta v-aţi lecuit într-un fel…
M.M.:
M-a durut sufletul atunci… Aveam 21-22 de ani, totuşi, ce ştiam pe atunci?

R.: Raportându-ne la cum erau tinerii de atunci şi cum sunt acum, cum vi se par cei din ziua de azi?
M.M.:
Sunt foarte bine pregătiţi. Au posibilitatea să decidă dacă într-adevăr vor să se pregătească, să îşi construiască un destin cu mâinile lor. După părerea mea, au oportunităţi. Deşi nu-ţi asigură nimeni un post. E şi multă degringoladă, e şi multă mizerie, e şi multă sărăcie, sunt de toate… Dacă vrei într-adevăr de la tine ceva, cred că ai mult mai multe şanse acum. Cred asta.

R.: Dar, d-voastră cum vedeţi slaba promovare a tinerilor artişti din România? Toată lumea spune că valorile noastre nu sunt promovate, cultura nu este promovată îndeajuns.
M.M.:
Asta se întâmplă peste tot, să ştiţi. Aud asta întâmplându-se peste tot. Cel mai recent, în Franţa. M-am întors recent de la Festivalul de la Cannes unde, o să vă spună foarte mult uimirea mea, şi nu numai a mea, în faţa evenimentului în care un film, realizat de un tânăr regizor – s-a chinuit din 2009 să-şi facă filmul ăsta, chinuit -, şi-n momentul în care a reuşit să termine filmul şi l-a prezentat, selecţionerii de la Cannes l-au îmbrăţişat şi l-au selecţionat în secunda doi. Deci, până să poată demonstra şi să bată la toate uşile şi să fie promovat, şi să fie ajutat, e o poveste lungă. Se întâmplă peste tot.

Recommended Articles

1 Comment

  1. Foarte tare.:) Chiar mi-a placut. Se vede ca e o persoanalitate deosebita.
    Nicely done!

Leave a Reply

Your email address will not be published.