Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

de Cezara Panait – reporter
foto: Ioana Gheorgiu – seminarist

Prinzând rădăcini în primăvara lui 2009, formația Popa Șapkă, destul de atipică și colorată prin multiculturalitatea sa, prin influențele aparte și prin stilurile diferite abordate, a devenit în scurt timp admirată atât în România, cât și în mai multe țări ale Europei.

Faceți cunoștință cu Dima – voce, acordeon, Sarmis – chitară, Chester – tobe, Moshu – bas și Sorin – keyboard. Muzica acestor băieți reușește, prin sinceritatea versurilor, energia degajată în timpul concertelor cât și al repetițiilor și, nu în ultimul rând, prin dedicarea absolută, să ajungă cât mai aproape de suflele oamenilor, făcându-i să empatizeze perfect, transcendând barierele de orice natură.

Înainte de toate, băieții ne-au invitat să asistăm la repetițiile lor, așa că vrem să împărtășim cu voi câteva fracțiuni din ceea ce înseamnă Popa Șapkă.

Reporter: Cum a luat naștere formația Popa Șapkă?
Dima Bodorev:
Formația Popa Șapkă a luat naștere în Timișoara, acum cinci ani. Am început acest proiect la inițiativa fostului nostru manager. Eu eram la facultate în Timișoara și a venit la mine – el era organizator de festivaluri la The Gipsy, The Balkan. Eu cântam la acordeon și mi-a propus să facem o formație de muzică cu influențe balcanice, un mix, așa cum cântăm noi acum, iar eu m-am pus pe treabă. Am început să compun, am făcut primele zece piese, am cântat la primul festival studențesc în 2009, la StudentFest și am primit o reacție foarte faină din partea publicului. Aveam un toboșar orb pe atunci, avem un chitarist care era de etnie rromă, Bobi Dragonul i se zicea, și cânta „Ciorcârlia“ la pahar – făcea un show super mișto. Eram destul de colorați, eram destul de diferiți, multe nații. Așa s-a născut Popa Șapkă, conceptul ăsta de multi-culti.

Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

R.: Știu că numele de Popa Șapcă a fost al unui haiduc, revoluționar din secolul al XIX-lea. Ulterior, numele său a fost preluat de mai multe străzi din țară și Penitenciarul din Timișoara.
D.B.:
Da, exact. Chiar am cântat la Penitenciarul din Timișoara. E chiar pe strada Popa Șapcă și are legătură și cu numele, cu haiducul revoluționar, care era un gurmand și mânca câte un curcan la masă. Am combinat sfințenia asta de preoți cu șmecheria și am avut ocazia să cântăm în curtea din Penitenciarul Popa Șapcă, unde s-au adunat 400 de deținuți. A fost o experiență super, super tare. Nu o să uit niciodată cum se uitau la noi. Stăteau în grupuri în curte și când am intrat cu sculele, era o scenă improvizată de lemn, au făcut-o ei și au început să se uite toți la noi. Am rămas surprins (n.r.: râde). A fost tare și au reacționat super bine, erau foarte fericiți că am venit la ei și le-am cântat.

R.: Și de ce ați ales numele acesta pentru formația vostră și ce reprezintă pentru voi?
D.B.:
Sincer, numele l-a ales fostul nostru manager, pentru că probabil avea legătură și cu Penitenciarul și cu revoluționarul haiduc Popa Șapcă. Ne-a rămas același nume de atunci.

R.: Știu că voi, membrii actuali ai formației, sunteți din mai multe părți ale țării. Cum ați ajuns împreună în această formulă?
D.B.:
Am fost plecați la Londra acum doi ani și ne-am întors în țară acum cinci luni. Ne-am mutat în București și ne-am găsit, unii dintre noi, în această formulă. Avem și membrii noi, dar fundația și temelia este cea de acum cinci ani.

R.: Și este dificil faptul că sunteți din locuri diferite?
D.B.:
Nu, eu cred că tocmai asta ne ajută să creăm muzica asta, pentru că toți suntem diferiți. Muzica noastră este un amestec de ska, punk, pop, reggae, influențe rusești, balcanice. Faptul că provenim din diferite părți ne ajută să creăm stilul ăsta de muzică.

R.: Deci practic vine fiecare cu influențele lui?
D.B.:
Da, fiecare vine cu influențele lui și creăm ceea ce creăm.

R.: Care au fost primele voastre contacte cu muzica și care au fost primele concerte importante la care ați fost spectatori, care v-a marcat?
D.B.:
Eu am făcut liceul în Focșani. Acolo am avut primul contact cu muzica, din clasa a IX-a. Am cântat în primul meu band, la acordeon. Atunci m-a marcat o trupă de acolo, Travka. O știți probabil, acum e în București. Chiar îi cunosc pe câțiva dintre ei, cu chitaristul am stat în același cămin, în internat. Acolo am făcut practic prima formație împreună și de atunci ne-am dezvoltat, fiecare pe latura lui. El a intrat în Travka, eu m-am mutat în Timișoara, am intrat în alt band, până am făcut Popa Șapkă.

Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

Sarmis Dumitrescu: Primul contact cu muzica… Am început în general cu trupa școlii, cu folk-ăială, cu ce se cânta pe acolo. Da, la trei ani mi-am făcut apariția pe marile scene internaționale la Tip Top Minitop (n.r.: râd).
D.B.: Serios? Uite, aflăm și noi lucruri noi acum.
S.D.: Da, mi-am făcut un nume acolo.
D.B.: Și la ce cântai?
S.D.: La voce! Păi, nu mă jucam! După aceea am venit în București și am pus pe picioare o trupă, Firmament. Am început cu piese proprii, după aceea ne-am axat puțin și pe cover-uri. Dintr-una în alta, am primit un telefon de la Radu, managerul nostru și mi-a propus proiectul Popa Șapkă. Am ascultat piesele, mi-au plăcut la nebunie și restul e istorie!

Sorin Frățilă: O să fie istorie!
Eu am avut primul contact cu muzica în clasa a IV-a, când am învățat să cânt la muzicuță, căci am găsit-o prin casă. Mai târziu m-am apucat de blockflote, de chitară, pian. Prin liceu am cântat de la metale până la folk. Primele concerte care m-au marcat au fost prin liceu, când am început să merg prin țară, la festivaluri și mă uitam la trupele de la noi care pe atunci mi se păreau mari – primele ediții de Stufstock sau festivalul de la Sighișoara, unde veneau trupe rock și așa mai departe. De atunci am cântat și sper să cânt mulți ani de acum înainte.

Chester: Ironic, eu am fost la Liceul de Muzică și Arte Plastice, dar am făcut Artele Plastice. Apoi, într-o zi, am văzut un concert la mine în oraș, în Ploiești, Zdob și Zdub. Atunci m-am gândit ce tare ar fi să am și eu așa o trupă, mi se părea fantastic, eram mai mic. Și m-am gândit: „La ce să cânt să fie la ușor? Hai la tobe, că nu am partituri, nu am note!“ (n.r.: râd) Nu mi-am dat seama că o să fie greu după aceea. Mi-am propus în ziua aia să mă fac rock star și nu am cunoscut toată viața nimic altceva mai mult. În ciuda faptului că toți prietenii erau: „Ce ai, măi, ai înnebunit, cum să faci asta?“, m-am străduit în felul meu și am reușit să cânt. Ca Dima, am fost plecat și am cântat în Londra și am fost în mai multe țări și în Europa, și în America am cântat. Cu Moshu (n.r.: Mihai Movileanu) am cântat și în Australia. Într-o zi, la începutul anului, noi doi trebuia să plecăm la Miami să cântam, dar am văzut eu un anunț: „Popa Șapkă caută membrii.“ Am ales să nu mai merg la Miami și să rămân să cânt cu Popa Șapkă. Eu am crezut și cred că asta o să fie pentru mine și pentru noi cea mai bună alegere. A fost perfect, este exact ce îmi doresc eu cel mai mult să cânt, ca stil muzical.
Mihai Movileanu: Eu m-am apucat de muzică datorită surorii mele, care a adus o chitară în casă când aveam 13 ani. De atunci a început toată nebunia. Am început să învăț singur până la 14 ani, când am făcut cu un profesor. Am intrat în prima formație la 14 ani accidental. Am ajuns la o repetiție și trupa aceea nu avea basist și am zis să văd și eu cum se face lucrul ăsta.

S.D.: Că nu are prea multe note! (n.r.: râd).
M.M.: Da, și am început așa să învăț. Studiam opt ore pe zi ca să fiu la nivelul celor din formație.
C.: Eu îl chemam afară, să mergem prin oraș, iar el: „Nu, nu, că studiez.“ – Opt ore mai târziu: „Hai, vii și tu afară?“ – „Mai am puțin de studiat!“
M.M.: Da, la început e mai greu, trebuie să tragi mai mult. Din 2006 m-am întâlnit cu Chester și de atunci cântăm împreună în toate formațiile în care am fost – bas și tobe.

R.: Dacă ați putea să cântați pe aceeași scenă cu artiștii voștri preferați, pe cine ați alege?
M.M.:
Eu aș vrea să cânt cu Pink Floyd.
C.: Sunt două trupe cu aș cânta – una cu care am crescut, Blink-182, din pasiune, iar muzical cu Muse, cu siguranță. Nu mai vorbim de Pink Floyd!
D.B.: Uite, eu aș cânta poate și cu Salam, că îmi place de el. E foarte fain și expresiv. Are o energie foarte faină. E un artist adevărat. Aș vrea să cânt cu trupe de profilul nostru – Balkan Beat Box, Gogol Bordello, Kultur Shock, Zdob și Zdub, Leningrad și multe altele. Trupe de nișa noastră sunt foarte multe. Noi am călătorit în 11 țări până acum și am fost prezenți la foarte mutle festivaluri și concerte și am întâlnit multe trupe care cânta același gen pe care îl cântam și noi. Aici, în România, din păcate nu sunt cunoscute. Oamenii știu doar ce a ajuns deja aici. Deseori, lumea ne încadrează între Zdob și Zdub și Gogol Bordello.
C.: Da, dar nu e rău!
S.D.: Exceptând trupele din nișa noastră, o trupă internațională cu care aș dori să împart scena ar fi U2, Santana – dar fără chitarist (n.r.: râd). Sunt foarte multe trupe, dar cam astea ar fi. Dacă o să ajung vreodată să împart scena cu unii dintre aceștia, pot să mor a doua zi și nu îmi va părea rău.
S.F.: E o întrebare destul de grea, eu oscilez între Ozzie și Phil Anselmo, nu știu cu care. Cu amandoi dacă aș putea, ar fi perfect.
S.D.: Și cu Corina Chiriac! (n.r.: râd)

Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

R.: Erați hotărâți încă din adolescență că vreți să faceți muzică mai departe?
S.F.:
Da, toți am studiat muzica și asta ne-am dorit să facem.
S.D.: Planuri, îți dai seama, aveam…
M.M.: Dar de asta suntem aici, asta ne-am dorit să facem.
S.D.: Ăsta e visul nostru.

R.: Cum au fost anii de liceu pentru voi?
S.D.:
Pff, eu 80% nu țin minte din liceu! Nu știu, cred că a fost bine, l-am terminat!
S.F.: Festivaluri, multe cântări!
M.M.: Noi de obicei chiuleam, ca să cântăm la chitară acasă.
S.F.: Eram o brigadă mare de rockeri în Făgăraș și plecam peste tot. Nu ratam niciun festival din țară, vara, iar când nu erau, le făceam noi.

R.: Ce influențe se regăsesc în stilul vostru deosebit?
D.B.:
Se regăsesc foarte multe influențe. Cred că dacă ai vrea să experimentezi, ca instrumentist, stilurile muzicale care există, vii aici, la Popa Șapkă. De la tango, argentinian, la cazacioc, la drum ’n’ bass, ska, reggae, punk, toate posibile, în afară de dub. Trebuie să facem, nu e târziu! (n.r.: râd)
S.D.: Avem disco, avem cam tot ce se poate.

R.: Care vă sunt sursele de inspirație pentru piesele voastre?
D.B.:
Experiențele noastre, contactul nostru cu lumea, mediul care ne înconjoară, viața de zi cu zi, fetele ne mai inspiră, popularitatea, nebunia.
S.D.: Orice element poate să te inspire. Poți să ieși din bloc și să-ți bată vântul în vreun fel prin păr și să te inspire, să faci un album numai despre asta. Absolut orice.
D.B.: Inspirația vine de la ceva, pretinde doar trecerea. Ca și compozitor, tu doar primești. Trebuie doar să fii prezent și ea doar trece prin tine. Te conectezi la ceva.
C.: Mai ales ca să scrii o piesă de succes, un hit, nu există o rețetă. Chiar Paul McCartney spunea despre piesa „Yesterday“ – într-o dimineață s-a trezit, visase o melodie și a cântat la pian partitura și i-a întrebat pe John Lenon și pe toți ceilalți dacă e piesa cuiva, iar ei au spus că nu. Atunci a spus că e melodia lui, dar ea era de fapt piesa „Scrambled Eggs“. După aceea, a schimbat versurile și a făcut „Yesterday“. Nu există o rețetă de succes, se întâmplă! Așa și la noi, cu „Perfect Man“, ultimul single pe care l-am realizat, e dintr-o poveste reală. Cel puțin la mine și pe Dima, piesa asta ne-a atins o coardă sensibilă, ne-a îmbrăcat pe toți.

R.: Cine compune versurile în Popa Șapkă?
D.B.:
Și Sarmis a început să compună versuri. Mai lucrăm cu diferite persoane. Nu am scris noi toate versurile pieselor. La unele dintre ele le-am scris eu, la altele am colaborat cu diferite persoane. De exemplu, cu fosta mea prietenă am scris versuri – la piesa „Amerika Evropa“ a scris ea. După aceea, au mai fost alte persoane, Bobi Dragonul, mulți. Acum, lucrăm dacă avem o idee, ne adunăm și începem să scriem – unul zice un cuvânt, altul zice o culoare. Așa se nasc versurile.

Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

R.: Ce mesaje doriți să transmiteți, în general, prin piesele voastre?
C.:
Cred că ne dorim în primul rând să fim sinceri.
M.M.: Fiecare piesă are povestea ei.
D.B.: Da, și fiecare piesă pornește de la o idee. Piesa „Maroc“, de exemplu – când mi-a plecat prietena în Maroc, a fost pe bune, am scris versurile: „My girlfriend went to Maroc and I’m so happy that finally I can smoke“ (n.r.: râd). Chiar sunt piese inspirate din realitate. La fel și cu versurile „Stop sending us stupid people“ sau „Everything is good“, „Amerika Evropa“, „Perfect man“ – „It doesn’t matter who you are/ – Are you from Moscow, London, Paris, Wien, Rome or Sofia?/ We’re all the same with different names/ We live and die, we fly to space“. Sunt versuri mai filozofice, și mai deep, și mai de suprafață, de toate.

R.: Ați avut parte și de momente dificile cu trupa vostră?
D.B.:
Da, bineînțeles, în cinci ani am trecut prin niște experiențe prin care nu m-am gândit vreodată că am putea să trecem, dar toate astea contribuie la ceea ce suntem astăzi. De aceea suntem acum așa cum suntem, pentru că a fost ceva ce am avut ieri.
C.: Probabil drumul fiecăruia a fost în așa fel încât am ajuns să ne întâlnim noi.
D.B.: Absolut.
C.: Cred că nimic nu e întâmplător și atâta timp cât chiar crezi din adâncul sufletului în ceva, lucrurile o să vină natural. Și succesul la fel. Trebuie să crezi în muzica pe care o faci, pentru că noi asta facem. Muzica e bună și energia noastră la fel, atunci când suntem pe scenă sau atunci când compunem, încât poate să ajungă la inimile oamenilor. Chiar cred asta.

R.: Cum ați descrie formația în trei cuvinte?
S.F.:
Pozitiv, energie…
C.: And madness.

R.: De ce credeți că aveți succes mai mare în străinătate decât la noi în țară?
D.B.:
Pentru că nimeni nu e profet la el acasă! Bine, e o chestiune de timp pentru că până acum am preferat să cântăm mai mult în străinătate, decât la noi în țară. Ne-a plăcut cum ne privește lumea acolo, cum ne tratează. E o altă atmosferă la concertele, e un alt vibe, o altă energie. Lumea ne iubește acolo. Probabil că o să ajungem și aici, dar mai durează.
C.: Mie mi s-a părut fantastic că am avut câteva concerte în Bulgaria, iar la Sofia a fost totul arhiplin, publicul bulgar cânta versurile în limba română. Eu cântam la tobe și eram șocat cum cântă ei în română, deși probabil nici nu înțelegeau ce spun. Asta înseamnă că într-adevăr facem ceva.

R.: Care credeți că sunt diferențele între publicul străin și publicul românesc?
S.D.:
Acum, sunt diferite aspecte.
M.M.: Publicul străin e mult mai receptiv.
S.F.: Cred că e vorba și despre diversitatea de cultură.
S.D.: Contează foarte mult, iar în Balcani este o cultură foarte bine înrădăcinată și lumea reacționează foarte bine la genul ăsta de muzică. În România încă nu au ajuns la acest nivel. Ideea e să fie open-minded, până la urmă. Lumea în Bulgaria care a venit la concertele noastre s-a distrat teribil, au venit cu un scop acolo. Există diferențele astea culturale.

Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

R.: Cântați în cinci limbi – română, engleză, bulgară, rusă și găgăuză. Care dintre acestea vi se pare că prinde cel mai bine la public?
D.B.:
Nu prea au contat așa mult limbile sau versurile – cel mai mult contează energia pe care o transmitem.
S.D.: Am avut un concert în București, după care a venit multă lume la mine și mi-a spus: „Nu am înțeles nimic din ce a zis ăla, dar nu am putut să stau pe scaun o ora și jumătate.“ Treci peste treaba asta, e vorba de ce transmiți tu. Transcenzi oarecum bariera lingvistică și transmiți energia.
C.: Asta se întâmplă și pentru că noi dăm tot ce avem atunci când cântăm. Nu contează că nu mai putem nici să mergm la final, dar merită. Chiar trăim momentul, iar lumea vede și se creează conexiunea. Și Dima are meritul ăsta, pentru că el face legătura între public și restul trupei. Chiar e o vibrație – dacă sunt 400, 500 de oameni într-un concert venue, suntem toți conectați. E ceva deosebit.
S.D.: Ideea e că dacă vrei să primești ceva înapoi, trebuie să dăruiești.
C.: Creăm o stare!

R.: Ce impact a avut asupra voastră faptul că ați câștigat concursul Battle of the Bands?
D.B.:
Am lansat al doilea EP al nostru cu banii pe care i-am câștigat acolo. A fost o experiență mișto. Au fost mai multe trupe, s-a ținut un concurs la Timișoara și am zis: De ce să nu încercăm? Noi stăteam chiar în Timișoara, am încercat, am câștigat și am scos EP-ul „My girlfriend went to Maroc“. Primul a fost „Amerika Evropa“ și am mai lansat două single-uri, „Perfect Man“ și „Don’t Care“, iar spre toamnă vrem să lansăm primul nostru album.

R.: Ce ne puteți spune despre experiența de a fi participat la selecția național pentru Eurovision?
D.B.:
Da, am încercat să participăm. Am făcut o piesă „Privet Goodbye“ – „Salut“ înseamnă în rusă. E un amestec de limbi. Am fost pe locul 55 cred, lângă Salam, din 100 și ceva de locuri. Nu era înregistrarea cea mai reușită, dar am încercat.

R.: Și aveți de gând să mai încercați în viitor?
D.B.:
Probabil, da, nu este exclus.

R.: Ați cântat în multe festivaluri, în multe concerte alături de artiști celebri. Cu ce alți artiști vă vedeți în concerte în viitorul apropiat?
D.B.:
Cu artiști de nișa noastră, și Dubioza Kolectiv, care vin tot mai des la noi în țară, pe același profil, Superhix din Macedonia, cu care am mai cântat, cu Zdob și Zdub cu care iarăși am cântat de mai multe ori, am cântat și cu Kultur Shock, Pheonix, foarte mulți artiști.

Transcedem istoria impreuna cu Popa Sapka Band

R.: Privind în urmă, care considerați că e cea mai mare realizare a formației Popa Șapkă?
D.B.:
Nu cred că există una singură. Au fost foarte multe realizări, dar avem încă multe de arătat lumii și cred că acum suntem pe cale de a face asta. Am scos două EP-uri, două single-uri, am filmat patru videoclipuri, am cântat în 11 țări, am fost la festivaluri importante și cred că de acum înainte vor fi și mai mari. Așteptările noastre sunt destul de mari. Am ajuns la o maturitate după cinci ani, iar acum putem să o scoatem la alt nivel.

R.: Aveți și alte hobby-uri, pasiuni, în afară de muzică?
D.B.:
Eu fac producție muzicală, compoziție și concerte.
S.F.: Nu prea mai avem timp și de altceva.
S.D.: Da, cam ăsta e tot universul nostru – muzica.

R.: Ce ne puteți spune de colaborarea cu Ecaterine Micșorov?
D.B.:
Ecaterine mai cântă și cu noi și e o colaborare frumoasă, am scos împreună cu ea Ecaterine feat. Dima piesa „Zi cu Soare“, am filmat un videoclip cu Iulian Moga, am lansat piesa la Laurențu Duță. Acum urmează un al doilea single, credem că este un hit, vom filma împreună cu trupa și vom filma al doilea videoclip. Va fi prezentă și trupa Popa Șapkă la filmări. Noi prectic avem un singur proiect, pe care îl sprijină tot Popa Șapkă.

R.: Și ce alte colaborări mai aveți în vedere?
D.B.:
Putem să cântăm cu artiști din România. Putem încerca cu Cornelia Catanga, de exemplu, cu Corina Chiriac, cu artiști consacrați ne-am dori să colaborăm.
C.: Important e să rezoneze cu noi.
D.B.: Să avem o chimie, ceva comun.

R.: Ați pregătit și piese pentru un nou album?
D.B.:
Chiar acum ne pregătim pentru asta și ne gândim ce piese vom include în noul nostru album. Avem deja habar, avem conturată o idee despre cum vrem să sune, ce culori să aibă albumul, ce stări să îți dea și cred că am găsit și piesele potrivite. Cred că va fi un album frumos.

R.: Și când preconizați că o să apară?
D.B.:
Noi preconizăm că o să apară în toamnă. E foarte mult de lucru la un album, e enorm.
S.D.: E greu să pui un deadline – „pe 1 septembrie scoatem albumul.“
C.: În principiu, sperăm înspre toamnă-iarnă.
D.B.: În toamnă sperăm să putem face și un tur de promovare, când e perioada cluburilor.

Leave a Comment