Interviu cu trupa COMPLOT

Complot_Cristian Toader_Corespondent Foto (16 of 18)

de Ana Pogonariu – corespondent
foto: Cristian Toader – corespondent

„COMPLOT“ este o trupă formată din patru membri: Tea Nicolae (clape), David Marin (tobe şi voce), Horia Stan (bass) și Tudor Petrea (chitară). I-am ascultat pentru câteva minute în mica lor cameră de repetiții şi tot ce pot spune este că ceea ce transmit ei te duce cu gândul la tot ce e frumos în tinereţe. În rest, vă las să îi descoperiţi singuri. 🙂

Reporter : Cum s-a format trupa?
Tudor:
Iniţial, am fost într-o altă formaţie, numită „Apă potabilă“. Am început să cânt cu David şi Horia pentru balul bobocilor al Liceului Teoretic „Nicolae Iorga“, a ieşit bine. A fost pentru prima dată când am cântat cu ei, apoi m-au invitat la ei în trupă. Aşadar, uşor, uşor ne-am transformat în COMPLOT.

R: Spuneți-mi mai multe despre „Apă Potabilă“. Cum v-a venit ideea acestui nume şi ce v-a determinat să-l schimbați?
Horia:
„Apă Potabilă“ a luat naştere acum doi ani, în 2013, în tabăra de la Rockschool, şi e o poveste lungă, foarte lungă.
David: Da. Se numea iniţial „Zeppelin cu luminiţe“, apoi „Fără aluzii“ (no copyright), apoi „Apă Potabilă“. Şi, „Apă Potabilă“ încă există, dar are un singur membru. Vocalista noastră de odinioară, să se înţeleagă. Noi am ieşit din trupă şi am format alta . (n.r. – râde)

R: De unde provine „Complot“?
D.:
„Complot“ este o glumă între noi. Un inside joke.

Complot_Cristian Toader_Corespondent Foto (1 of 18)

R: La ce vârstă v-ați apucat de cântat?
H.:
Eu sunt în industria muzicii de vreo trei ani.
T.: Am început să cânt în clasa a cincea, la chitară.
D.: Am făcut pian când eram puradel, pe la vreo șapte-opt ani, cam aşa, când mă ascundeam în spatele canapelei pentru că era o teroare pentru mine să cânt clasicismele alea, auzisem Metallica cu câţiva ani înainte. Pe la cinci ani, auzisem din pod „Nothing else matters“, şi de atunci am ştiut că vreau să fac tobe.
Tea: Eu cânt la pian de la şase ani. Atunci nu îmi plăcea deloc, acum îl iubesc.

R: Spuneţi-mi mai multe despre melodiile pe care le cântaţi. Care credeţi că este efectul acestora asupra societății/tinerilor din ziua de astăzi care le ascultă?
T.:
Fiind o trupă nouă, e cam greu să discutăm despre melodiile pe care le cântăm.
D.: Avem câteva melodii chiar bune. Ca mesaj, versurile pe care le fac şi intonaţiile pe care le au melodiile sunt foarte politice, sociale, şi chestii amoroase pe acolo ca să compensăm. Ansambul dintre cele două arii se simte şi în genul muzical. Cântam psihedelic pentru că psihedelic sums it up. Aveam o dezbatere cu Vlad Munteanu, tipul de care nu se ştie dacă mai este sau nu în trupă, în legătură cu genul trupei. La un moment dat, el a strigat „GATA!“, deci e pur şi simplu psihedelic. Când am cântat pentru prima oară „Răsărit albastru“, am fost foarte inspiraţi şi bineînţeles că am dedicat-o cuiva. În primul rând, erau vreo două, trei fete care au început să plângă. N-am vrut să o mai cântăm încă o dată, dar la cerere, am schimbat puţin versurile de-al dracu’ ce sunt şi am mai cântat-o încă o dată şi încă o dată şi prinde foarte bine.
T.: Da, trupa are două extreme. Putem cânta „Răsărit albastru“, tipica romanţă, sau putem cânta „99 problems“, care este complet opus.

R: Sunteți la început. Credeți că veţi putea să le ţineţi piept celorlalte trupe care cânta acelaşi gen muzical ca voi?
H.:
Este foarte greu să găseşti pe cineva care cântă acelaşi gen de muzică ca noi, dar nu cred că o să avem o concurență prea mare.
D.: Multe formaţii de la noi au început din hipstereală. Asta nu a început aşa. Asta a început dintr-o caterincă. Nu ne poţi compara cu alţii.

R: Cum vă înțelegeți voi între voi? Presupun că mai apar conflicte. Cum le remediaţi?
T.:
Cât timp cântăm, suntem cei mai buni prieteni.
D.: Între mine şi Horia a fost la un moment dat o mică ceartă legată de simplitatea artistică vs. complexitate. În alte cuvinte, Horia era supărat că nu aveam structură la piese, şi eu nu voiam să îi dau dreptate.

Complot_Cristian Toader_Corespondent Foto (3 of 18)

R: Până acum, care sunt relațiile dintre voi și public?
D.:
După ce s-a terminat „Apă potabilă“, eu nu am spus nimic nimănui şi au venit la mine vreo doi sau trei, care ştiau de înfiinţarea unei noi trupe. Şi totuşi, au venit la mine să-mi spună, ceea ce mi s-a părut dubios. Dar, până acum, lumea ne felicită.

R: În viața de muzician veți găsi și oameni care o să vă descurajeze. Cum credeți că o să vă descurcați cu critica?
T.:
Nu o să o luăm în seamă.
H.: Nu avem destulă critică directă. Avem aşa, pasivă. Mai întrebăm noi…
T.: „V-a plăcut?“
D.: Feedback. Ca show, ca mesaj, ca sentiment artistic, noi suntem ceva. La ultimul concert, într-un solo, m-am oprit din cântat, am aruncat beţele pe jos, mi-am scos ploșca (avea lichior de ciocolată), m-am ridicat, am luat o gură, toată lumea a început să râdă – „oh, my God“ sau „super tare“, „caterincă“ -, m-am așezat, am continuat solo-ul. Floricelele astea sunt foarte importante.
T.: Toţi erau îmbrăcaţi metal, noi eram în costum.

R : Care este modelul vostru din România, și nu numai, la capitolul muzică?
H.:
Să spunem Led Zeppelin.
D.: Şi ca influenţă personală, Led Zeppelin. Sunt primii care şi-au dat jos tricourile de pe scenă cum trebuie. Din ţară, este greu să menţionez trupe de genul RATB (Robin and the Backstabbers), Viţa de Vie, Alternosfera, GRIMUS, Urma. E greu să îi menţionezi fără să spună lumea că plagiezi. Poţi cânta metal şi să îl ai ca model pe Gheorghe Zamfir. De ce? Gheorghe Zamfir a putut să facă ceva în felul lui artistic şi cred că ăsta este ţelul. Suntem cam ca toate garage band-urile din America. Muse, Red Hot Chilli Peppers și exemplele pot continua.

R: Cum a fost primul vostru concert?
T.:
Prima dată eu, David şi Horia am cântat la balul bobocilor. Din punct de vedere tehnic, a ieşit groaznic, cumplit. Din punct de vedere al show-ului, al atmosferei, a ieşit incredibil. Ne-am simţit ca nişte zei. Am cântat o melodie pe care nici nu am repetat-o vreodată.
D.: Ca să înţelegeţi. A început să cânte Tudor. Eram în spatele lui. Eram înflăcărat, pregătit. Voiam să le arăt anumitor persoane de acolo pe care nu le suportam cât de epic şi incredibil sunt. Am văzut că Tudor începe să dea din mâna la chitară şi totuşi eu nu auzeam nimic. Pentru că boxa chitării, în clubul respectiv, era în partea cealaltă diametrală a clubului, nu auzeam NIMIC. Aşa că m-am uitat la mânuţa lui cum venea pe chitară şi am început să bat după mâna lui. Efectiv, auzeam doar bassul, bassul mă auzea doar pe mine şi Tudor era în lumea lui. Eram într-un lanţ de greşeli. La fel ca la delay. Maneliştii, dacă greşesc de două ori cu delay-ul pus, problema este că se aude în delay. La noi, la fel, dacă greşea unul, greşeau toţi. Când era să îi iasă cablul unuia, Tudor s-a uitat ferm la mine, şi a spus: „BAGĂ SOLO“.
T.: N-am avut soundcheck, n-am avut absolut nimic. Am intrat pe scenă, în faţa a 500 de oameni cu Dumnezeu înainte.
D.: În disperarea aia, tot ce am putut să înţeleg a fost: SOLO, PISI, SOLO.

Complot_Cristian Toader_Corespondent Foto (11 of 18)

R: Care este publicul țintă?
T.:
Toţi. De la rockeri micuţi, până la rockeri mari. Chiar şi maneliştii.

R: Ce vă inspiră cel mai mult ?
T.:
Muzica. Trăirile.
D.: Sentimentele sociale.

R: Ce/Cine v-a introdus în genul acesta de muzică ?
T.:
Prima oară când am cântat cu ei, am cântat foarte întunecat. Ne-a plăcut cum a sunat. De acolo am început să ne extindem pe această zonă de psihedelic.

R: Cum influenţează faptul că sunteţi într-o trupă vieţile voastre sociale?
D.:
Fete.
T.: E mişto când te sună cineva, te cheamă într-un local şi tu îi spui: „Nu pot, trebuie să repet cu trupa.“
T.: E super.

R: Cum v-ați caracteriza în patru cuvinte?
H.:
Original.
T.: Mult hendrix.
D.: La, Mi, Fa, Sol. Dacă merge cu note. Totuşi, vii.
T.: Plasivă.

R: Aveți vreun concert plănuit în perioada următoare?
Toţi:
8 mai.
D.: Pe strada Franceză, în centrul vechi, urmat de un after party în Prohibition de la ora 21:00. Din câte am înțeles, intrarea costă în jur de 10-15 Lei. Mai cântăm pe străzi, în centrul vechi, cu Aurelian. Îl găsiţi zilnic pe lângă farmacia „Plafar“.

R: Cât de sus vreți să ajungeți?
D.:
Mai sus de Wembley.
H.: Să-ţi poţi face mai mult de două pâini şi o bere.

Leave a Comment