Interviu cu trupa Byron

Interviu publicat în revista Teen Press, numărul 21, ediția septembrie – octombrie 2008.

text și foto de: Teo Rădulescu – fost fotoreporter

Trupa Byron a cucerit mii de inimi în rândul tinerilor şi acest fapt nu este o noutate. Având în vedere acest lucru, am vrut să văd scurt şi la obiect ce este în sufletul trupei.

R.: Byron a devenit un nume mare într-un timp foarte scurt. Cum explicaţi acest lucru?
Byron: Am muncit foarte mult ca să ajungem aici, şi continuăm să o facem. Încercăm să fim inovatori, să facem lucruri care nu se fac încă la noi, sau se fac prea puţin. Ne respectăm publicul, nu acceptăm să cântam în condiţii de sonorizare indecente, nu ne batem joc de el, iar publicul ne respectă în răspuns. Ce să mai vorbim despre playback, sper să nu fim nevoiţi s-o facem vreodată.

R.: Care este mesajul pe care vreţi să-l transmiteţi ascultătorilor voştri?
B.: Fiţi voi înşivă. Nu acceptaţi doar ceea ce vi se dă, doriţi-vă mai mult. Deschideţi-vă ochii şi mintea.

R.: Cum este atmosfera în trupa Byron?
B.: În general foarte relaxată, cu excepţia proiectelor cu termen precis, când lucrurile se aglomerează şi devin foarte consumatoare de timp. De exemplu, lansarea DVD-ului “Acoustic Drama”. Dar ne revenim rapid prin câteva concerte plăcute…

R.: Ce înseamnă pasiunea pentru un lucru, fie chiar şi muzică, pentru voi ca trupă dar şi individual?
B.: Ştii de ce nu mi-am cumpărat încă un i-pod? Pentru că am un radio în cap – câteodată transmite piese pe care le-am mai auzit, câteodată transmite câte ceva cu totul nou şi atunci ştiu că a venit momentul să scriu. Pasiunea pentru muzică este diferită pentru fiecare, dar implică deseori un sacrificiu. Fie el reprezentat de miile de ore petrecute pentru a stăpâni un instrument, în loc să joci fotbal cu amicii. Ori de renunţarea la o meserie pentru care te-ai pregătit ani în şir; sau simplul fapt că nu ştii niciodată ce-ţi aduce ziua de mâine.

R.: Înainte de concert aveţi emoţii, sunteţi entuziasmaţi?
B.: Nu prea mai avem emoţii. Dar entuziasmaţi suntem, mai ales când avem de cântat ceva nou (de fapt cred că atunci avem şi emoţii). Sau atunci când e un eveniment cu totul special. Emoţiile sunt bune, te ţin în priză.

R.: Care este de fapt modalitatea cea mai bună de a pătrunde în sufletele oamenilor?
B.: Dacă am şti-o, am fi stăpânii lumii. Până una-alta, noi încercăm prin muzică.

R.: Faptul că piesele voastre au o notă de calitate este evident, dar cum se face că totuşi aceste piese, fără strop de comercialism, sunt atât de mult ascultate?
B.: În orice piesă care poate fi fredonată există puţin comercialism; aş spune mai curând că muzica noastră nu este făcută din start pe un tipar comercial, dar asta nu o face neapărat necomercială. Sigur, fiecare poate înţelege altceva prin “comercial”. Noi credem doar că încă există suficient public pregătit. În plus, observăm cu surprindere că muzica noastră prinde şi la oameni care nu au fost niciodată interesaţi de muzică mai elaborată. Nu ştim care e secretul: poate pentru că suntem sinceri. Important e că se întâmplă.

R.: Multe din piesele voastre sunt în limba engleză. De ce?
B.: Limba engleză se pretează mai bine la genul de muzică abordat de noi. Dacă ar fi în română muzica ar suna complet diferit. În plus, mesajul nostru poate fi înţeles şi de străini.

R.: Timpul liber? Cum este o zi în trupă Byron?
B.: În timpul liber nu există o trupă “Byron”, fiecare dintre noi îşi vede de viaţa lui. Ne întâlnim doar ca să facem muzică. E mai bine aşa, decât să fim o mare şi frumoasă familie, pentru că în familii apar adesea tot felul de neînţelegeri culminând în divorţuri spectaculoase… Noi ne luăm treaba în serios.