Academia Motanov organizează la București a doua ediție a atelierului de scriere creativă pentru copii, în perioada 12 octombrie – 16 noiembrie 2014.
Coordonatoare este scriitoarea și jurnalista Adina Rosetti, autoare a romanului „Deadline”, primit cu entuziasm de critici și cititori, și a cărții pentru copii „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, ambele apărute la editura Curtea Veche.
Despre cum ajută dezvoltarea copiilor atelierul de scriere creativă, Adina scrie: „Cred foarte mult în puterea poveștilor și a cuvintelor, cred că imaginația nu înseamnă doar visat cu ochii deschiși, ne și salvează din multe situații, dacă știm cum să o folosim, cred că trăim într-o epocă în care se scrie frenetic (mai ales pe net) și nu prea ne mai putem descurca dacă nu știm să concepem și să scriem corect un text și mai cred că le trebuie copiilor niște alternative la jocurile pe tabletă, calculator, smartphone etc.”
Atelierul va explora formele scrisului (articol de blog, interviu, reportaj, poem, ficțiune), pe care copiii le vor deprinde prin imaginație și joc. În partea a doua, se va vorbi despre cum se construiește o poveste – narațiune, personaje, dialog și așa mai departe. Cursul nu urmărește numai scrisul fluent și original, ci și cititul devorator. De aceea, copiii vor avea trei cărți de parcurs, pe care le vor discuta la întâlniri, exersându-și astfel și abilitățile discursive.
La finalul atelierului, fiecare participant va primi un exemplar tipărit dintr-o cărticică în care vor fi incluse cele mai bune texte, ale sale și ale colegilor. Curioșii pot citi prima colecție de povești, în format pdf, aici.
Cursul de scriere creativă cuprinde 10 ședințe, are loc în weekend și primește cel mult 15 copii, în ordinea înscrierilor. Taxa este de 520 de lei, include cărțile și se plătește în două tranșe. Pentru detalii, intrați pe pagina atelierului. Iar dacă vreți să știți părerea unei micuțe absolvente, citiți acest interviu.