Capitolul I

Coltul Meu

de Alec(Circiumaru Alexandru) – cititor

Capitolul I

El nu se mai satura de mirosul pielii ei. II mangaia spatele gol cu rasuflarea lui rece neindrasnind sa il atinga cu mana lui rece. Ea tanjea dupa atingerea degetelor lui lungi si subtiri, dar si dupa atingerea buzelor lui pe care le stia atat de fierbinti. Erau amandoi pierduti intr-un unviers al lor. Dar nu acelasi univers. Erau la fel si totusi complet diferiti. Atingerile insa ii topeau si ii amestecau, ii pierdeau unul prin celalalt. Parul ei ii scalda fata si ii gadila obrajii inrositi de aerul rece de afara. Adora mirosul parului ei, ii spusese asta de mii de ori si totusi ea parea ca nu il crede. Ana nu il crezuse niciodata. Credea ca tot ce spune este pura inventie adolescentina. Il credea un nebun prea tanar sa poata simti iubirea, asa credea si despre ea. Nu ii placea sa creada in iubire. II se pareau o utopie stupida inventata de un om care a simtit ceva asemanator iubiri de mama pentru alta femeie. Sau poate cel care inventase termenul chiar simtise iubire fata de o persoana de sex opus, dar era singurul sau singura din lume. El era de cu totul alta parere. Credea in iubire. Credea in tot. Era un optimist convins, sau asa credea el despre sine. Era de multe ori prea agitat ca sa inteleaga si alte ori prea ingandurat ca sa credea. Se temea sa se gandeasca la ceea ce era cu adevarat pentru el, caci nu vroia sa stie ce avea sa piarda intr-o zi. Se schimbase mult, asta ii spunea ea de mult timp. Il vedea trist, neincrezator, ascuns. Se comporta crud si rece cu persoanele pe care le iubea inainte. Se schimbase mult, stia si el. Nu vroia sa recunoasca. Se temea sa ii recunoasca ce simte. Piatrele pe inima lui erau grele, dar ii era teama ca daca ii va spune tot, nu va mai regasi in el ceva nou. Ea se plictisea repede de orice. El ar fi stat ani intregi in bratele ei chiar si nedormit sau nemancat. Buzele si ochii ei il fermecau. Nu intelegea de ce. Iubea buzele ei subtiri si rosi bine conturate ce sareau repede in ochii oricui. Le privea deseori in tacere. Le-ar fi desenat de mii de ori daca mainile lui l-ar fi ascultat. I-ar fi placut sa ii imortalizeze chipul in creion, sa il tina in buzunarul camasii. “Mi-ar prinde bine” isi spunea el cand privea lung o coala de hartie neureusind insa sa redea linile chipului ei ce ii era atat de drag. Acum, stateau amandoi tacuti, imbratisati. El o strangea nervos in brate. Vroia parca sa fie sigur ca nu are sufficient suflu sa se ridice de langa el. Si-ar fi dorit sa stie la ce se gandeste, si-ar fi dorit sa stie cum sa o surprinda si cum sa o faca sa il iubeasca. Vroia sa se uite in ochii ei mari pe care ii iubea atat de tare. Dar ea nu il lasa. Credea ca ii evita privirea dar nu stia din ce motive. II cauta buzele cu degetele sa le atinga. Se razgandise repede. Ea dormea si el avea mana prea rece, ar fi trezito. I-ar fi sarutat mainile mici.l Avea degete lungi si subtiri. Mai subtiri ca ale lui. Erau albe complet, un alb si calm, ale lui deveneau repede vinete de la frig. Nu stia de ce. Erau atatea secrete pe care ar fi putut sa le inteleaga, dar se ferea de asta. O iubea? Probabil ca da. Nu se gandise niciodata rational. Stia ce simtea, si stia ca dragostea se manifesta diferit, deci da, o iubea. Ea nu credea nimic. Lumea reala o plictisea si o intrista dar stia ca daca se desparte de ea pentru vise s-ar putea sa o doara prea tare apoi, asa ca intocmai ca si el, nu vroia sa se gandeasca la ce avea sa piarda. Dormea linistita. Respiratia ei era normala si nimic nu putea sa ii tulbure somnul. Dar se insela. Si avea sa afle asta doar in cateva secunde. Isi facuse curaj si isi pusese degetul pe buza ei inferioara. O strabatu cu el de la un capat la altul, trecut de fiori. Continua sa faca acest gest parca din reflex. Mai puse un deget pe buza ei si incepuse sa le mangaie pe amandoua cand a simtit cum buzele ei se misca si se revolta impotriva degetelor lui ce incepeau sa se incalzeasca. Ea, tresari brusc. Parea trezita dintr-un vis urat. Pe chip avea un zambet amar pana cand i-a zarit degetele tremurande si in ochi i-a aparut o sclipire ciudata. Facuse ochii mari si un zambet ii aparea pe chipl. Se trezise parca dintr-un vis adanc din care nu vroia sa scape pana cand nu afla anumite raspunsuri, pana nu ii cunostea sfarsitul. Se trezise prematur. El, din neglijenta o trezise. Sau poate frica de adevarul visului ei o trezise. Niciunul din ei nu stia ce se intamplase. Mainile ei erau acum reci. Zambetul ii disparuse de pe fata si el parea ingrijorat. Ea era neatenta, incerca sa joace un rol, sa para neafectata. Era prea agitata ca sa poata. Deobicei era maestra in a juca nepasarea, acum gesturile o tradau. Ii invatase fiecare gest. II stia fiecare cuvant si fiecare miscare din momentele in care ea juca nepasarea. Pentru el era simplu sa o inteleaga in unele momente. O privea in ochii, ii privea contractile buzelor, ii auzea gandurile. Ea il cunostea perfect. Fiecare zambet pentru ea era ca o intraga fraza rostita din adancul sinceritatii. Stia exact cum va reactiona, ce avea sa faca si ce isi dorea. Il regasea pe el, in ea si il cunostea pe el mai bine decat sa cunostea pe sine. Se intamplase intr-o seara, cand ea il rugase sa ii spuna ceva frumos, cum obisnuia, ca el sa ii spuna ca se regaseste in ea. Nu mintea deloc. Cand nu stia ce se intampla cu el, ii intreba ochii. Ei ii raspundeau imediat, caci stiau exact care ii erau nelinistile. De cateva saptamani avea momente cand il ruga sa ii spuna ceva frumos. Nu stia ce vrea sa auda, el nu stia ce vroia sa ii spuna. Lasa pur si simplu cuvintele sa curga, si astepta raspunsul ei care intarzia de fiecare data. Ar fi rugato atunci sa ii spuna cateva cuvinte care sa il linisteasca”ceva frumos”. Stia insa ca ceva se intampla cu ea in acele momente asa ca a preferat sa taca si sa o priveasca in tacere. In nelinistea ei, ea tremura nelinistita fara sa scoata un cuvant. Cu toate astea ea visase la vara trecuta pe care, in sufletul ei, nu o inchiase inca. Spera sa poata schimba Sa ridicat de langa el si s-a dus sa priveasca pe fereastra. Era frig. Ploua. Era toiul lunii octombrie. ceva din acea vara incheiata, dar nu mai putea. El, ar fi vrut sa spuna ceva. Intinse mana in urma ei. Plecarea ei il lasase cu bratele goale si resimtea frigul din camera. Incepu sa tremure si simtea cum fiori reci il trec pe spate. O privea in tacere. Ea statea pierduta in decorul rece si gri al orasului intunecat de nori cenusi ce se asemanau izbitor cu fumul de tigara pentru ea. Parul ei buclat ce ii cadea blajin pe umeri ii mangaia gatul in bataia vantului si fiori ii treceau si ei pe spate. Amandoi treumurau simultan pana cand ea se hotara sa isi aprinda o tigara.

https://larasaritulnopti.wordpress.com/

Leave a Comment