Intr-o toamna la Romana…

Intr-o toamna la Romana...

de Corina G. – cititor
foto: sursa

Se rupeau frunzele ca o draperie zdrentuita
destramadu-se fasii,fasii
Pe o strada pustiita
de la Piata Romana.

Ne tineam de mana,ne priveam in ochii
un ceas,doua…
Uitam de lume,uitam…
si in baltile sangerii ne plimbam,
ne scufundam…

Incercam sa ne auzim gandurile,
dar nu gandeam,doar simteam
cu trupul,cu inima.

Undeva departe era galagie
Departe era aglomeratie
Era ce era.

Noi eram aici si acolo si nicaieri
Eram departe,in metrou
un metrou gol,
Doar eu cu el,eram la 1 Mai.

Eram mana in mana
buza in buza
privire in privire
si fiecare atingere ne ducea mai departe
La capat de linie,la capat de lume.

Acum suntem departe,si mai departe
departe unul de altul.
Iubirea noastra a ramas.
A ramas inecata in acele balti sangerii
A ramas invaluita in acele draperii zdrentuite
A ramas in amintire
Si va dainui…

Un comentariu la „Intr-o toamna la Romana…”

  1. ah, ce faina poezie! ce ador toamna si mai ales piata Romana. mai vreau astfel de poezii,mai vreau mai vreau 😀

    Răspunde

Lasă un comentariu