Actul de infiltrare

Coltul meu

de Iluzoriu – cititor

Şi când a luat pixul în mână şi s-a aşezat să scrie, nu a mai ştiu ce. S-au poate şi-ar fi dorit să nu mai ştie ce. De fapt se gândea ce impact ar avea asupra egoului şi a lumii dacă ar fi aşternut toate acestea pe o foaie. Cine ar mai putea pretinde că este, chiar şi lui însuşi, după ce avea să mărturisească toate, sau aproape toate, slăbiciunile în faţă Marelui Martor. Nu, nu lui D-zeu, ci foii. Sau lumii. Căci a scrie înseamnă a te extinde, a comunica. Chiar dacă păstrezi într-un caiet şi nu arăţi nimănui, odată şi-odată tot va citi cineva. E vorba de expansiune. Dacă publicăm, ne extindem eul într-un mod milităresc, atingând inimi şi minţi, formând opinii, provocând diverse reacţii, cucerind, căci asta este, o cucerire! Iar dacă, precum cei ce se mint că scriu doar pentru ei, rămânem fideli doar unui intim jurnal sau unei scrisori niciodată trimise, tot expansiune este. Doar mai subtilă. Încetul cu încetul ce a fost aşternut se va infiltra din mâinile în minţile curioase ale cititorilor, din glasurile povestitorilor în sufletele ascultătorilor şi se va contopi în cele din urmă cu marele subconştient colectiv, de unde a şi izvorât.

Şi deşi orice cuvânt scris se întoarce până la urmă, din formă în nemanifestare, de unde a fost cules, indiferent ce drum a urmat, în scurta sau lunga lui viaţă, rămâne un act de infiltrare.

A scrie este un act de infiltrare.

Plouă. Cine plouă? Scriitorul plouă, vă zic eu!

El se evaporă tiptil sub razele soarelui şi urcă până în înaltul cerului pentru a dobândi corp. Apoi se revarsă ca torente, furtuni şi uragane sau din contră ca o slabă ploicică sau mai subtil, ca rouă. Şi până la urmă pătrunde totul în calea sa. În final, stingându-se în oceanul din care a pornit. Însă drumul croit de fiecare picătură rămâne unic.

Dacă de apă te poţi feri, umbrele împotriva scriitorilor nu există. Vrând nevrând tot îţi înfiltrăm însăşi pânza freatică din care se nutreşte întreaga ta fiinţă.

Tot ce crezi că eşti TU, de fapt suntem NOI.

Tot ce te compune pe tine, a fost cândva un vers dintr-o poezie.

Îmi pare rău dar scăpare nu există nici când mori.

Nici pe altă planetă, acolo sunt doar alţi scriitori.

Singura şansa e să devii unul dintre noi,

să îţi accepţi soarta, să-ţi însuşeşti rolul şi poate,

odată după multe, mii şi nenumărate infiltrări,

ai să-ţi găseşti pacea în Ocean.

Fără să mai urci, fără să mai cobori.

Ne vedem la următoarea ploaie,

un scriitor.

Link: https://urca8coboara.blogspot.com/

2 thoughts on “Actul de infiltrare”

Leave a Comment