Între tu şi tu…

Coltul Meu

de Mihai – cititor Teen Press

Un vechi şi memorabil prieten de-al meu obişnuia să-mi spună de fiecare dată când simţea că îmi pierd încrederea, niciodată nu trebuie să ne întoarcem privirea în trecut, trebuie să priveşti înainte, întotdeauna. Dacă ar fi să aleg, cred că prima dată aş spune că vreau să merg în trecut, pentru că mi-ar plăcea să retrăiesc toate clipele memorabile şi tot ce am modelat şi influenţat prin vocabularul şi acţiunea mea. Cu toate astea, printr-un declin neprevăzut, dacă aş avea posibilitatea de a alege şi viitorul nu l-aş rata. Aş călători şi în viitor, desigur influenţat probabil de un motiv destul de egoist. Mi-aş alimenta munca şi spiritul, mi-aş transfera energia pe care o am acum în prezent pentru a o combina cu experienţa viitorului, pentru a-mi construi un caracter mai bun şi mult mai superior.
Poate v-aţi pus întrebarea asta. Oare cine creează limitele? Păi limitele ni le cunoaştem doar noi, la fel cum ne cunoaştem şi pe noi, nu putem să afirmăm că o altă persoană te cunoaşte mai bine decât propriul tu. Da, noi ne creăm singuri propriile limite. Unii oameni sunt atât de liberi şi de încrezători în ei înşişi încât şi-au recăpătat această reputaţie, de fiinţe nelimitate, libere. Am impresia ca toţi de azi sunt distraşi de lucruri neimportante, sau banale cum ar fi: prima pagina a vreunui tabloid, dieta minune a vreunei vedete de la Hollywood, sau cine s-a mai nenorocit prin diverse şi multiple căi, precum sinuciderile sau masacrele, sau chiar accidentele rutiere cauzate de neatenţia produsă de atracţia propriei reflecţii în oglinda retrovizoare.
Unele persoane au primit acest dar de a fi cele mai minunate opere de artă din lume. Au acest spirit liber şi nu JUDECĂ, poate doar constată dar nu JUDECĂ, pentru că au învăţat că dacă judecă altă persoană, această acţiune nu o defineşte pe ea, ci îl defineşte pe el ca individ, până la urmă nu suntem în măsură să judecăm pe nimeni, cine suntem noi să deţinem până la urmă această autoritate.

Lasă un comentariu