Povestea eroului de plastic si carton

povestea-eroului-din-plastic-si-carton

povestea-eroului-din-plastic-si-carton

de Emil Drăgănescu – redactor
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Este întuneric şi linişte. Prea linişte. Coridorul temniţei pare de două ori mai sinistru aşa. O făclie pe un perete, undeva în stânga mea, pâlpâie uşor. Armura grea de luptă nu mă lasă să mă mişc în voie. Nici rana aproape vindecată, care încă îmi brăzdează pieptul sub stratul de oţel. Magul elf, care mă însoţeşte, strigă o înjurătură în momentul în care din faţă se reped la noi mai multe schelete, cu armele lor ruginite zornăind ritmic. Îmi scot sabia de două mâini şi bătălia începe în întunericul spulberat de lumina farmecelor elfului. Simt că norocul este pe cale să ni se schimbe. Apuc să văd doi ochi roşii, undeva în spatele gloatei scheletice. Este un boss de nivel. Unde sunt zarurile?!

Cam asta simte orice împătimit al fenomenului ce se răspândeşte sub numele de „hobby gaming“, în timp ce se joacă pe o tablă de carton cu soldăţei din plastic. Împrumutat de peste hotare… nu trebuie să vă dau eu definiţiile pe care le puteţi găsi şi pe Wikipedia pentru a înţelege de ce o comunitate tot mai profesionistă începe să apară şi la noi.

Lăsând la o parte faptul că lumea mă priveşte ciudat când află că îmi place să folosesc zarurile cu multe feţe, cam din 2009 am pătruns în universul tocilarilor. Nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt un profesionist. Nici pe departe. Însă îmi place. Vreau să ştiţi că nu vă voi vorbi despre Monopoly.

Ţineţi minte episodul din Dexter, când puştiul juca împreună cu prietenii săi o chestie asemănătoare, în care toţi erau anumite personaje „eroice“? Cam la asta se reduce totul. De multe ori o tablă de joc, cartonaşe cu statistici, zaruri şi mulţi oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune este destul. Ocazional, unele jocuri folosesc doar cărţi pictate frumos şi miniaturi pe care trebuie să ţi le construieşti singur. Vedeţi? Să fii un „geek“ nu a mai fost niciodată atât de „colorat“.

Hobby gaming-ul (sau jocurile table-top, aşa cum mai sunt cunoscute în cercurile de profil) au apărut prin anii ’80 în Statele Unite, odată cu Warhammer. V-am mai vorbit despre el (nu, nu jocul video). Este cel mai cunoscut table-top. Se numeşte table-top pentru că, de regulă, necesită o masă mare şi multă răbdare. Jucătorii se adună în jurul ei cu o armată de figurine, în funcţie de anumite reguli stabilite în prealabil. Totul se desfăşoară pe ture, iar, în final, cel care rămâne ori fără armată, ori îndeplineşte condiţiile de victorie – câştigă.
Se adaugă la „supă“ şi un decor tridimensional, câteva rigle pentru măsurarea şanselor de reuşită ale atacurilor „ranged“ şi zaruri cu mai mult de patru feţe. Sună complicat, nu? Chiar este, dar satisfacţiile sunt pe măsură.

Alt joc faimos este Dungeons and Dragons. Sistemul este asemănător cu cel din RPG-urile de pe PC. Se adaugă mai multe liste cu statisticile fiecărui personaj – pe care ţi-l „construieşti“ de la 0 – şi multe cifre şi calcule. În ciuda tuturor acestor complicaţii, după primele încercări, când „veteranii“ vor râde de tine, va începe să-ţi placă. De!, nimeni nu s-a născut învăţat.
Pe lângă cei doi „giganţi“ ai lumii hobby gaming-ului, mai trebuie menţionate Magic: The Gathering (un Duel Masters mai inteligent), Warhammer 40K şi Starcraft Boardgame.

O vorbă din popor spune că „Banatu-i fruncea“. Tind să îi dau dreptate. Prin anul 2007, în special în Timişoara, dar şi în Sibiu sau Cluj, au apărut magazine şi competiţii. Încet-încet a ieşit totul din lumea underground-ului. Acolo unde prietenii se întâlneau la cineva acasă, au început să se întâlnească la magazinele care organizau concursuri cu premii specifice (care sunt destul de scumpe pentru bugetul românului de rând).

În primăvara lui 2007 s-a deschis primul Hobby Games Store şi în Capitală. A început să se dezvolte o piaţă din ce în ce mai solidă, iar concursurile au devenit naţionale.
Bineînţeles că încă nu ne putem compara cu alte ţări, precum Ungaria. Ţara din vest este un renumit punct de interes pentru împătimiţi. Nu voi vorbi acum (iar) despre faptul că România este în urmă chiar şi la acest capitol.

Problema principală rămâne lipsa de informare. În ultima vreme au început să apără din ce în ce mai multe locuri de unde se poate cumpăra orice starter pack pentru geek-ul din voi. Totuşi, preţul destul de mare nu prea ajută la popularizare.

Partea interesantă este că au apărut şi cafenele în care se poate juca – măcar la nivel casual, ca să vă deprindeţi cu aceste jocuri. Sfatul meu e să încercaţi Settlers of Catan. Am văzut că e popular chiar şi în rândul „populaţiei feminine“. Aşadar… la zaruri, oştenii mei!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *