
foto: Dan Nuţeanu – colaborator foto
Joi, 3 noiembrie, ora 20.00, a avut loc Balul Bobocilor din Colegiul Naţional Sf. Sava, în club Player Hall of Fame. În primă fază – nimic fascinant, am avut parte de obişnuita muzică house, obişnuita îmbulzeală până îşi găsesc toţi locurile şi obişnuitul entuziasm dinaintea fiecărui bal al bobocilor. Atmosfera s-a încins pe la 21.30 când au urcat pe scenă cei de la Akcent. Aceştia au cântat atât melodii recente cât şi, surprinzător, melodii mai vechi cum ar fi „Jokero“ sau „Buchet de trandafiri“. Astfel încât, la sfârşitul concertului, toţi se fâţâiau şi cântau „Te aştept cu un buchet de tradafiri,⁄te aştept pe aceeaşi bancă plină de amintiri.⁄Am un dor nebun⁄ şi vreau să-ţi spun acum ce-mi doresc,⁄un sărut şi-un sincer te iubesc.“ Trebuie să recunosc că a fost unul dintre cele mai bune momente ale nopţii.

După concertul lor s-a dat startul mult-aşteptatului concurs Miss&Mister. Concurenţii au urcat pe scenă, încercând să impresioneze fiecare cum a putut juriul, astfel încât să dovedească că e demn de fericitul titlu de Miss sau Mister Boboc 2011.
Am avut parte la un moment dat şi de un scurt moment umoristic, o parodie jucată magistral pe acorduri de manele, trecându-se apoi la acorduri de RnB. Participantele şi-au făcut intrarea în nişte tutuuri multicolore, dând startul dansului pe „Run the world“ a lui Beyonce, urmând candidaţii pentru mister pe „Sexy back“ a lui Justin Timberlake.

Proba-surpriză a constat în interpretarea a diverse refrene din diverse melodii. Pe scurt, candidatele la Miss cântau un refren de pe un bileţel, iar partenerii lor trebuiau să ghicească numele melodiei şi apoi invers.
Connect-R a urcat pe scenă alături de dansatorii săi şi a făcut obişnuita atmosferă la Balul Bobocilor din CNSS pentru al treilea an la rând. „O o o we still hot like fire…“. Dansatorii şi-au făcut şi ei treaba, oferind un show de proporţii like always, Connect-R declarând că e fericit să cânte din nou la balul saviştilor, simţindu-se aproape ca un membru al familiei. Stau şi mă întreb: la anul tot Connect-R să fie? Rappin’ on.
A urmat proba finală – a ţinutelor elegante – moment în care perechile au defilat arătându-şi graţia pe scenă.

Au fost organizate şi tombole în urma cărora au fost acordate premii, iar cei cu chef de dans (sau eventual puţin mai ameţiţi de la vreo bere) au fost invitaţi pe scenă să participe la concursul de dans în urma căruia s-au câştigat abonamente oferite de OneBeat.
Cam la o jumătate de oră după miezul nopţii, prezentatorii au anunţaţ într-un final câştigătorii concursului. Locul 3 a fost ocupat de Andreea Beldiman şi Radu Romaniuc, locul 2 a fost ocupat de către Timea Socol şi Horia Călugăreanu, urmând un moment de suspans de vreo 5 minute, în care toată lumea fremăta în aşteptarea anunţării locului 1. Miss Boboacă 2011 este Bianca Burghel, iar Mister Boboc 2011 – George Alexandru Vlad. Miss şi Mister Popularitate au ieşit Carla Cita şi Bogdan Sorescu.

După hotărârea câştigătorilor, am continuat să serbăm noua generaţie de boboci, fiecare arătându-şi consideraţia în felul său: cântând, dansând printre mese, dansând pe mese sau pe canapele şi la sfârşitul balului, închinând câte un pahar (sau mai multe) pentru încă un bal încheiat cu succes în sânul familiei saviştilor.