Viata in slow motion

de Maria Bucur – colaborator
foto: Ana Diaconu – colaborator foto

Mă uit mirată la oamenii care fug în jurul meu încoace şi-ncolo. Lumea asta e aşa un loc nebun, e vorba numai de alergătură. Totul pare să fie cum ar trebui să fie, dar mă întreb ce se întâmplă în spatele uşilor…

Când vezi totul pe fast forward ai vaga impresie că facem ceva… Însă când încetineşti, începi să vezi lucrurile un pic diferit.

Merg cu bicicleta prin oraş fiindcă mai am până să-mi iau carnetul… Nu mă oftic şi mă simt super, pentru că peisajele sunt superbe. Merg cu viteza unui cărucior doar pentru a evita persoanele de pe banda specială pentru biciclişti.

Văd un tip care arată dichisit, dar stă cu o grenadă-n mână. Mnu, nu e de plastic… Apoi îmi dau seama că e un terorist şi că ar trebui să mă panichez. Oamenii trec pe lângă el, nu-l observă. Le va plăcea rolul de victime la ştirile de la ora 5.

În timp ce te plimbi pe benzile pentru biciclişti, prin Bucureşti, te poţi încrunta sau poţi râde în hohote. Lumea tot te va crede ciudat, indiferent de circumstanţe.

Luminiţele de la Crăciun încă ne-ncântă privirile. De ce aş vrea să fiu în altă parte?! Când arunci o privire fugară, totul pare super, dar, în fond, sunt numai minciuni.

Ups, era să cad! Gropiţele astea… ce drăguţ din partea primăriei să ne antreneze atâta pentru cursele cu obstacole!

O băbuţă merge pe stradă, bombănind. Se luptă cu sacoşele de Cora. Sunt şi alţi oameni care se bucură de zăpadă. Privirile lor trec pe deasupra capului băbuţei. Şi uite, c-apare un tânăr. Îi oferă o mână de ajutor. Dar nici măcar nu apucă s-accepte, că tipul îi dă una-n cap şi fuge. Nu-i pasă dacă a murit, i-a luat toate bijuteriile şi portofelul. Oamenii? Îşi continuă după-amiaza liniştită de sâmbătă.

Cât despre mine… un câine vagabond sare spre mine şi îmi sparge roata.
Asta e, voi aştepta să se topească zăpada pentru a da o tură cu rolele! Sau să mă aventurez pe un patinoar?