Teen Press 
foto: Ion Mateș – fotoreporter
Nu mulţi realizează simbolurile pe care le ascunde clădirea în care învaţă, istoria din spatele acelui loc. Sunt lucruri invizibile care te apropie de liceul în care înveţi şi te fac să te simţi important, pe măsura grosimii degetului de praf şi generaţiilor trecute. Dar fiecare simte diferit lucrurile astea şi poate oamenii îţi lasă amintiri plăcute laolată cu locul respectiv.
Şcoala Centrală, spre exemplu, are o istorie interesantă, iar felul în care arată i-a atras pe mulţi să facă parte din ea. Nu zic acum că ăsta este criteriul absolut de selectare al unui liceu, dar chiar şi imaginea locului în care te vei chinui timp de 4 ani să termini cu brio sau nu un liceu, contează. Dar, atenţie!, nu vă lăsaţi înşelaţi! Ăsta ar trebui să fie ultimul mod în care să apreciezi o instituţie.
Poate nu mulţi ştiau că Şcoala Centrală a fost iniţial un pension domnesc de domnişoare şi, până la construirea clădirii din prezent, şcoala a fost găzduită temporar de Casa lui Manuc, Casa Turnescu şi unul dintre Palatele Ghica. Pe vremea când mama învăţa acolo, Şcoala Centrală se numea Zoia Kosmodemianskaia şi era mixtă. Pentru ea căpăta poate alte sensuri şi avea alte simboluri.
Clădirea în sine este o minune, grădina interioară, culoarele înalte cu vitralii colorate, toate astea sunt atipice pentru o clădire de liceu. O să spuneţi, probabil, că învăţ acolo la cât de multe v-am spus, dar nu, nici pe departe. Sunt la facultate, într-un mini zgârie-nori, de tip sticlă, rece, înghesuit printre clădiri vechi, fără nici o legătură cu locul pe care este aşezat, fără nici o istorie de un veac.
Ciudat sau nu, acum mi-e indiferentă clădirea în sine, oamenii din ea îmi dau sau nu starea de bine şi acum fac abstracţie de loc. Cred că şcoala ne place totuşi oricum, indiferent de felul în care arată, de istoria pe care o are sau nu. Şi aici voiam să ajung. Mai degrabă ce ne transmite nouă este important, iar Şcoala Centrală are cu siguranţă multe de transmis, nu zic nu, dar pentru fiecare în parte altfel – indiferent că e vorba de cineva care a trecut pe acolo sau învaţă acolo chiar acum. Şi aici rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze aceste valori ale timpului, dar cu siguranţă oamenii fac locul şi nu locul îi face pe ei.
