„Ahh, la naiba! De ce am făcut asta?“ sau „De ce Dumnezeu a trebuit să-i spui X şi Y?!“. Regrete, regrete, mereu cu regretele înainte. Trist, nu? Nu vi se pare că ajungem să regretăm prea multe chestiuţe?
Regretele sunt bune. Regretele ne aduc aminte de lucrurile nasoale pe care (nu) le-am făcut ca să (nu) le mai repetăm iar. Dar uneori, şi parcă din ce în ce mai des, exagerăm cu toate… tristeţile astea. Şi din cauza asta, uneori ratăm ocaziile să facem cu adevărat ceva frumos, ceva amuzant sau ceva ce pur şi simplu ne place. Pentru ca regretăm, ne gândim prea mult la ce ar spune ceilalţi.
Sincer? M-am săturat să tot regret. M-am săturat să mă uit în spate la fiecare pas şi să spun că trebuia să-l fac mai la stânga. M-am săturat de toate situaţiile de care îmi aduc aminte şi mă gândesc cu groază că am (re)acţionat ca un prost, că m-am facut de râs şi tot aşa. Vreau să mă uit în urmă şi să fiu mândru de tot, să mă uit în faţă cu încredere, să nu regret nimic pe scurt.
Dar cum, cum să fac asta? Să încerc să-mi dau seama că nu am nimic de pierdut? Să îmi dau seama că orice aş face, nu mor, că asta e, dacă mă fac de râs? Că poate, dacă nu mai regret, o să pot să fac mai multe, mai uşor, mai bine? Da’, stai! Asta chiar ar putea să meargă. Poate chiar o să fie mai bine!
Da! Chiar merge. Dacă stau să mă gândesc mai bine, încep să nu mai regret chiar atât de multe. Ce dacă i-am spui tipei ăleia că o plac? Nu mă mai simt prost că a reacţionat ciudat. Şi dacă nu mă poate înţelege pe mine sau că nu vede cât de ok sunt, ce? Sau ce dacă voiam să mă vopsesc roşcat şi am ieşit roz toată ziua, de arăt ca un pedofil cu înclinaţii sexuale dubioase? Am încercat, am văzut cum e, am văzut că nu e de mine, şi asta e. Ce dacă se uită babele alea la mine că arăt dubios? Explodez de tinereţe, nebunie şi voie bună, ele nu au tupeul să arate ca mine.
Ce aţi înţeles? Nu contează ce faci, atât timp cât tu te simţi bine. Nu regreta nimic, nici că eşti diferit, nici că ceilalţi te iau în râs. Învaţă să nu regreţi. Merită!