Smoke or don’t!


Smoke or don’t!

de Andrei Antonescu – colaborator şi Gabriel Ban – redactor-şef
foto: Diana Ungureanu – colaborator foto

Care e treaba cu tutunul?

Tutunul a început să fie luat în serios acum vreo 2000 de ani, de către nişte băieţi din America de Sud care, probabil, nu aveau ce face la ei pe „insulă“; la noi pe continent, tutunul a ajuns datorită navigatorilor portughezi şi spanioli. Un nene francez, Jean Nicot, ce credea despre tutun că poate trata cancerul, a adus prima oară în Portugalia secolului XVI nişte plante de tutun. Aşa că, de la numele voiosului francez avem azi cuvintele „nicotină“ şi „nicotiană“. Unii indivizi credeau că fumatul poate curăţa plămânii. De tot. Nu e de mirare, aşadar, faptul că tutunului i se zicea şi „iarba vindecă-tot“ (lat. herba panacea).

În timp, herba panacea a devenit atât de importantă în Spania şi în America de Sud, încât înlocuia chiar şi banii în comerţ. La o adică, cu un sac de tutun puteam să îmi iau ţigări?! 😀

Mai târziu, pe la 1700, când noi încă ne băteam cu turcii, tutunul se fuma în pipă, că aşa era moda; o bună vreme turcii erau fie ucişi, fie toruraţi ca la hoţii de cai de către paşă, din cauza consumului de tutun – probabil pentru că fumau ca nişte… turci. Europenii, în schimb, alterau moda şi nu fumau ca turcii, având alte preferinţe precum prizatul sau mestecatul tutunului la fierăria din cetate, colţ cu biserica.

Secolul XIX îi „iluminează“ pe fraţii vitregi ai Portugaliei, brazilienii, care descoperă fotbalul. Ba nu. Asta avea să se întâmple ceva mai târziu. De fapt, viitorii microbişti descopereau că pot înfăşura planta asta în foiţe de hârtie, obţinând ţigaretele – noul val în lumea tutungiilor de atunci. Numai că la acea vreme era mai greu cu tehnologia, ţigaretele fiind înfăşurate de mână; ceea ce le-a făcut extrem de scumpe pe atunci. Înţeleg că şi acum un ins stă într-o hală de producţie şi îmi linge ţigările dintr-un pachet, una câte una, ca să se lipească foiţa, nu? Altfel nu pricep de ce naiba sunt aşa de scumpe!

Dacă ne plac filmele legate de cele două războaie mondiale, atunci ştim prea bine că soldaţii erau într-o continuă criză de tutun. Fumătorului de pe front îi lipseau grozav ţigările, ce-l făceau să mai uite puţin de jumătatea de camarad spulberată în stânga tranşeei. Pe timp de război te mai descurcai să găseşti lapte sau parfum. Greu, dar făceai rost; cu tabacul însă era aproape imposibil. Astfel, se zice că generalii armatelor solicitau la aprovizionare tutun pe post de raţie pentru oastea fumătoare. Oare soldaţii aveau şi locuri prestabilite pentru fumat? Probabil că nu se accepta fumatul altundeva decât în afara tranşeelor. Că doar n-aveau să fumeze la locul de muncă? Asta îmi explică şi numărul mare de morţi…

Acum nu voi ţine o lecţie de istorie asupra tunului, pentru că nu are o aşa de mare importanţă. Rândurile de mai sus sunt menite să arate ce valoare avea tutunul pe vremuri, cum a ajuns în rândurile oamenilor de pretutindeni, dar şi care erau consecinţele folosirii acestei plante.

În zilele noastre tutunul este văzut de mulţi „utilizatori“ ca nimic altceva decât o metodă de a scăpa de stres, o metodă de a ne oferi o plăcere, un mijloc prin care să arătăm că suntem „aparte“ sau, pur şi simplu, o obişnuinţă. Marea majoritate a populaţiei din ţara noastră trebuie să fie fumătoare. Nu ai cum să nu vezi, peste tot pe unde mergi, pe cineva cu o ţigară în bot.

Unii încep chiar de la frageda vârstă de 11 anişori; se apucă dintr-o joacă sau iau, deseori, ca model părinţii.

Cred că e destul de nasol să fii prins de vreun profesor sau de femeia de serviciu în momentul în care tragi un fum. Îţi găseşti poate un refugiu în baie; poate chiar alături de profesori, din câte am mai auzit eu că se practică. Dar acum vorbim despre tutun, un lucru ce a devenit un adevărat trend prin licee. Te duci şi tu la budă ca tot omu’ şi dai de nişte colegi prin toaletă care, după un salut scurt, ţi-o trântesc: „Ai şi tu o ţigară?“.

Îi mai vezi pe unii ieşind de la cursuri, tremurând de stres, revoltaţi de modul în care a decurs ora; următorul lucru pe care îl fac este să îşi aprindă o ţigară. Alţii vor să pară atât de originali, încât îşi însuşesc chiar şi tabieturile într-ale pufăielii ce aparţin unor personaje sau actori din filme celebre: de genul Clint Eastwood sau John Constantine (din „Constantine“), care o ard cu luleaua în dinţi în timp ce fac pe eroii.

Până la urmă, articolul ăsta nu-i un (alt) mesaj împotriva fumatului, căci nu ar mai avea rost încă o cruciadă dintr-asta. La o adică este decizia ta dacă vrei să fumezi sau nu; poate îţi face rău sau poate chiar te vindeca de ciumă bubonică, cine ştie. Căci nebănuite sunt căile biologiei!

„Uite, bre, cam ce înseamnă tutunul!“ – asta semnifică prezentul articol. Şi acestea fiind spuse: „Smoke or don’t!“.

Recommended Articles

3 Comments

  1. Foarte tare, mi-a placut! Ar fi foarte misto ca toate campaniile antifumat sa inceapa asa. Chiar mi s-a parut haios si la obiect. keep up the good (orc) 😉

  2. dudeeeee! Romania intradevar este si era in urma dar cetatile nu mai exista de prin 1400(odata cu inceperea Renasterii). La noi treaca 1600 cu Mihai Viteazul sau Stefan cel Mare putin mai'nainte dar chiar 1700? Bine, mai e Sighishoara care e genial 😀 f tare articolul in orice caz! e direct la subiect si duce direct la plamanu' meu :X

    1. Domule profesor de istorie :-), la noi existau cetăţi în folosinţă şi în secolul XIX (!), dacă îţi vine să crezi. Pînă a ajuns ideea de renaştere la noi, românaşii încă stăteau cu cetăţi precum Cetatea Devei (ex. Este mentionat documentar in 1269 sub numele de Castrum Deva si a fost un puternic punct de sprijin al luptei antiotomane din Transilvania. In august 1849 a fost devastata de o puternica explozie la depozitul de munitie. Ca urmare cetatea Deva a fost abandonata) sau Cetatea Aiudului (ex. Pe peretele turnului este încrestată în piatră emblema breslei. Aceasta este una dintre cele mai vechi bresle din Aiud, fiind menţionată încă din secolul XVI şi existând până la începutul secolului XIX) – surse wiki şi altele de gen. Oricum, eu mă refeream la europeni, care şi eu mai foloseau cetăţile medievale, numai că în mare parte acestea deveneau burguri, avînd la poalele lor mici oraşele ce azi au devenit metropole europene – asta nu însema că europenii părăsiseră deodată toate cetăţile, imediat ce şi-au dat seama că au intrat într-o nouă eră. În fine, pe mine m-a interesat foarte mult subiectul, căci şi eu practic ''sportul'' asta, ca şi tine 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.