Teen Press „Ființele umane sunt atât de nesemnificative”. Ok, dar ce pot să realizeze aceste ființe umane? Foarte semnificativ. Punk Rock la Teatrul Excelsior nu este doar o piesă despre niște adolescenți rebeli care formează o trupă (așa cum, recunoașteți, cu toții am crezut la început). Nici nu vorbește despre vreun eveniment major în istoria muzicii. Punk Rock, piesa lui Simon Stephens, surprinde esența acestui gen muzical agresiv, sincer, direct.
Puțin backstory: punk-ul s-a creat din dorința adolescenților de a scăpa de sub autoritatea exagerată a anilor ’70 în Marea Britanie. Școli mult prea stricte, neputința de a se apăra în fața bătăușilor, presiunea de a ajunge la o facultate bună și de a ieși definitiv din orașul natal ce reprezenta un obstacol în îndeplinirea tuturor visurilor acestora. Punk rock-ul este, așadar, doar o răzvrătire a tinerilor sub formă de muzică. Fără compoziții complicate sau versuri alambicate, punk-ul dezvăluie greutățile vieții de adolescent, în mod simplu și direct. Piesa de la Excelsior, în regia lui Vlad Cristache, surprinde întocmai această esență, prin acțiunea propriu-zisă a piesei, care este întretăiată de momente muzicale care exprimă sentimentele protagoniștilor în maniera punkistă: direct, furios, simplu. Pentru aceste momente, actorii s-au pregătit luni întregi, învățând să cânte la tobe, chitară și bas, la care se adaugă abilitatea vocală pe care unii din ei ne-au demonstrat-o anterior în musicalurile de la Teatrul Excelsior.
Punk Rock spune povestea unui grup de elevi dintr-o scoală strictă din Regatul Unit, care își petrec ultimele luni de liceu, luni pline de examene și schimbări. Adolescenții ne sunt prezentați odată cu sosirea unei noi eleve, Lilly (Ioana Niculae). Îl întâlnim pe William (Dan Pughineanu), un adolescent timid, puțin ciudat, ce naște o fascinație pentru noua sa colegă. Îi mai vedem și pe Cissy (Ana Udroiu) și Bennett (Matei Arvunescu), cuplul format din fata cu părinți stricți, care ia mereu note maxime, și bătăușul liceului. La dinamica grupului se adaugă Nicholas (Alex Călin), băiatul acela în urma căruia leșină fetele, și Tanya (Teo Dincă), reprezentanta consiliului elevilor.
Ce pare un setting de liceu normal, ia o întorsătură atunci când relațiile între membrii grupului se modifică și atmosfera se tensionează. Găsim în Punk Rock și fenomenul friendzone, fenomenul vreau ca relația să rămână între noi, fantezii inadecvate, bullying, limbaj obscen și discuții despre abuz sexual. Situația escaladează odată cu deteriorarea vizibilă a sănătății mentale a lui William, punctul culminant al piesei fiind chiar finalul acesteia. Pughineanu interpretează perfect rolul lui William, așa cum ne-a obișnuit cu astfel de personaje timide și akward, însă ne surprinde prin interpretarea sa ce crește în intensitate spre finalul piesei unde- trebuie să mergeți să vedeți; este un final prea bun ca să-l stric eu spunându-vi-l. Însă Dan Pughineanu, atunci când credeam că a ajuns la apogeul talentului său, mi-a demonstrat că m-am înșelat. Felul cum transmitea toate trăirile și sentimentele personajului său deloc sănătos mental și felul în care a făcut întreg publicul să stea pe marginea scaunelor cu sufletul la gură, mi-a confirmat încă o dată cât de mult talent actoricesc are acest om. Interpretarea vocală, momentul său la bas și dansurile frenetice din timpul pieselor punk sunt puncte bonus. Matei Arvunescu, în rolul bătăușului, m-a surprins plăcut. Acesta a reușit să își schimbe nu numai tonul vocii de la o secundă la alta, ci și întregul comportament, manipulându-și personajul să treacă de la o agresivitate de neînchipuit la o docilitate prefăcută și înapoi în decurs de un minut. Nu îl mai auzisem nici cântând până acum și pot spune că mi-a plăcut interpretarea sa. Nici pe Alex Călin nu l-am mai auzit cântând, însă trebuie să recunosc că abia așteptam. Acesta a avut un moment de răzvrătire în timpul unei piese, manifestând o prezență scenică demnă de punk. Mi-ar fi plăcut să vorbesc mai mult despre talentul său actoricesc pe care l-am observat în alte piese, dar, din păcate, în Punk Rock nu a avut ocazia să și-l etaleze. S-a revanșat însă învățând să cânte la chitară și mi-a făcut plăcere să-l văd “zdrăngănind” la acel Explorer. Și Ana Udroiu m-a impresionat prin interpretarea sa la tobe. Se vedea că este stăpână pe sine și a fost foarte atentă la lecții, dar mai ales că îi plăcea să fie toboșar. Alex Popa, în rolul elevului chinuit de Bennett, a fost cât se poate de emoționant și a transmis publicului exact durerea aceasta a copilului batjocorit, făcându-mă să vărs o lacrimă. Ca mai apoi însă, să ne lovească cu un discurs lung și profund despre cum nimic nu contează… Teo Dincă și Ioana Niculae, fețe noi pentru mine, și-au jucat rolurile convingător, însă nici ele nu au avut șansa să se remarce. Mi-a plăcut foarte mult însă monologul Ioanei Niculae, în rolul lui Lilly, despre frici: complet neașteptat și puțin haotic, precum Lilly însăși, actrița reușind să portretizeze exact aceste trăsături ale personajului în piesă.
Finalul piesei este unul de care îți dai seama foarte aproape de concluzie și subtilitățile care aduc acest final sunt cu atât mai prețioase cu cât nimeni nu se așteaptă la acest deznodământ. Mi-a plăcut foarte mult: am tresărit și am răsuflat ușurată alături de personaje și nu cred că a existat vreo piesa la care să nu-mi pot stăpâni reacțiile, așa cum am pățit la Punk Rock. Chiar dacă realizasem pe parcurs cât de bună este piesa aceasta, momentul epifaniei a fost exact acela în care am văzut tot publicul, cu mine cu tot, aplecându-se spre marginea scaunului cu- și nu înfloresc- cu mâinile la gură, în așteptarea următorului pas al personajelor.
Fani punk, ne-fani punk, mergeți cu toții la Punk Rock, pentru că este o piesă foarte importantă pentru noi toți. Premiera Punk Rock la Teatrul Excelsior pe 10 și 11 martie. See you there!
