Principiile scolii romanesti

Principiile şcolii româneşti

de Sara El Habashi – corespondent
foto: Elena Nica – tehnoredactor

Se spune că românii sunt mai buni decât străinii sau, mai bine zis, mai bine pregătiţi, când vine vorba de educaţie. De ce se zice asta? Deoarece şcoala românească ne pregăteşte până în clasa a XII-a la toate materiile, dar oare este util acest lucru?

Conform testului PISA, România se află pe poziţiile 45 la matematică, 49 la ştiinte şi 50 la citit din 65 de ţări, pe primul loc la toate aceste trei discipline fiind China. Nu stăm chiar atât de bine, dar oare de ce? Aceeaşi întrebare se pune în fiecare an după examenul de Bacalaureat – de ce pică atât de mulţi? O fi problema sistemului educaţional sau vina elevilor?

Deşi părerile sunt împărţite, mulţi dau vina pe elevi. Într-adevăr, au şi ei o parte din vină, dar nici sistemul de învăţământ nu este de prea mare ajutor şi, în unele cazuri, profesorii îşi ascund partea de vină. Însă, din păcate, vina toată tot asupra elevilor cade.

Mulţi dintre voi se întreabă cel puţin o dată pe zi „la ce o să îmi trebuiască mie în viaţă materia X?“, sau cei din clasele a XII-a „Pe lângă faptul ca am BAC-ul în mai puţin de n luni, trebuie să învăţ la materia materia y, că altfel rămân, dar care nu o să îmi trebuiască la nimic…“, iar lista poate continua. Însă, acest lucru duce la pierderea de interes şi se creează un dezgust faţă de materia respectivă, rezultând note mici, o atitudine de indiferenţă faţă de materia şi profesorul respectiv, ajungându-se la o părere negativă asupra elevului din partea profesorului, etichetându-l drept un elev „slab“, „neinteresat“. Automat puterea mai mare are control asupra situaţiei, adăugând şi un sentiment nu tocmai plăcut la adresa respectivului, şi aşa se produce un ciclu, din care cu greu se iese. Şi rezultatul?

Rezultatele pot fi destul de diversificate, iar toate au legătură doar cu elevul. Au fost cazuri în care aceştia au rămas corigenţi, au facut o cădere nervoasă, a trebuit să meargă la psiholog, nu mai voiau să meargă la ora respectivă din cauza fricii şi aşa mai departe. Tot elevul este vinovat, nu-i aşa? Atunci când „puterii mai mari“ nu îi place de elevul X din n motive, involuntar apare incorectitudinea.

Ajungând la acest punct, ar începe o altă dezbatere cu subiectul: profesor („puterea mai mare“, „îndrumător“). Părinţii noştri spun că era mai bine pe vremuri, că aceste „puteri“ îşi dădeau mai mult interesul, nu erau indiferenţi în ceea ce privea educaţia tinerelor generaţii, erau dornici de a preda, de a face elevul să înţeleagă cât mai bine, chiar dacă salariile erau mici.

Vorbind de zilele noastre, se poate observa o diferenţă între cum a fost şi cum e, deoarece se găsesc din ce în ce mai puţin „îndrumători“ care să predea cu plăcere, să îşi dea interesul şi să iubească ceea ce fac. Această atitudine din partea cadrelor ar putea fi din cauza salariilor mici sau din cauza atitudinii elevilor, dar când vine vorba de favoritism sau incorectitudine, cine sau ce mai este de vină? Aici nu prea mai e vina candidatului.

Vorbind despre elevi, da, nici ei nu mai sunt ca generaţiile de acum ceva timp. Adevărat este faptul că foarte mulţi tineri au început să nu mai fie deloc interesaţi de ceea ce înseamnă educaţie, cultură, facultate, o carieră etc. şi automat nu învaţă şi „îşi bagă picioarele“ în ceea ce priveşte şcoala. Însă acest lucru, are la bază cele menţionate mai sus, dar şi principiul total greşit care este întâlnit cel puţin în şcolile noastre şi anume: ai note mari – eşti deştept, plin de laude, ai note mici – nu te duce capul, eşti un elev slab.

Accentul cade foarte mult pe nişte cifre care nu arată adevărata valoare a unui elev, deoarece (cum se practică de mult timp) acele note nu sunt întotdeauna date pe meritul elevului, ci datorită unor lucruri care au un preţ variabil. Această deducţie este, în cele mai multe cazuri, greşită, pentru că există elevi foarte deştepţi care aleg să înveţe doar la două-trei materii care îi interesează, iar la restul să ia doar note de trecere sau elevi care sunt olimpici la matematică, fizică, chimie etc., dar tot aşa, preferă să se axeze doar pe materiile care le vor trebui mai departe. Despre aceşti elevi ce se mai zice? Tot la fel, sunt elevi slabi? Sunt numersoase exemple care pot distruge această concluzie trasă în urma notelor, dar se ţine cont de aceste lucruri? Dacă nu înveţi la materia puterii z, nu.

Discutând în continuare despre sistemul educaţional din ţara noastră, este bine să ai cunoştinţe din cât mai multe domenii, să ştii câte puţin din fiecare, dar la un moment dat, acel puţin devine prea mult şi în perioade nepotrivite. Întorcându-ne la exemplul cu elevii claselor a XII-a, pe lângă faptul că trebuie să se pregătească pentru BAC şi admiterea la facultate, nu mai au cum să se concentreze pe toate materiile, să ia note cât mai mari şi aşa mai departe, totuşi acest lucru nu este înţeles de către „îndrumători“, deoarece fiecare îşi consideră materia importantă şi din acel moment se întâmplă cele menţionate mai sus.

Dezbaterea pe acest subiect poate continua la nesfârşit, dar nu se poate spune că profesorul este în totalitate vinovat, cum nici despre elevi nu se poate spune acest lucru şi vinovăţia cade pe ambele părţi, dar până la urmă ce putem face? Răspunsul este scurt: nimic. Nu avem cum să schimbăm mentalităţile „puterilor“, fiindcă aceştia au ideile lor fixe şi criteriul propriu de evaluare a elevului. Pe de o altă parte, elevii ar trebui să îşi vadă de interes, să înveţe la materiile necesare pentru facultatea dorită şi pentru viitorul lor şi să nu mai fie afectaţi de „micile greşeli omeneşti“.

1 thought on “Principiile scolii romanesti”

Leave a Comment