Oda familiei mele

de Maria Bucur – colaborator
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

Şi… după o lungă aşteptare intră Redacţia Centrală „Teen Press“ în şedinţă… doar ca să mai aşteptăm până ne mai vine vreo idee de temă… Cum ideile se lăsau aşteptate, Gabi, redactorul-şef a dat să circule o foaie şi-un pix prin sală. Să scrie fiecare ce-i trece prin minte. Cum mintea mea nu mai era de mult prezentă, am scris la repezeală „Odă familiei mele“. Prea serios? Profa mea de română m-ar adora pentru această inspiraţie subită, ştiu, dar am scris acest titlu pentru simplu fapt că această melodie („Ode to my family“ – The Cranberries) mă obseda de câteva zile bune…

Când într-un final ajunge foaia înapoi la Gabi, ne spune cu cel mai sincer zâmbet: „Să aveţi aceste articole până la data limită cutare“. Ăsta a fost momentul când am revenit cu mintea în sala de şedinţe şi am realizat că nu ştiu cum ar primi cititorii un astfel de articol, dacă măcar s-ar sinchisi să-l citească…

Şi, totuşi, de ce ne este mereu teamă/ruşine sau pur şi simplu nu e cool să vorbeşti despre familia ta? De ce există numai ziua mamei sau a tatălui? De ce nu şi a surorii, a fratelui, a bunicii?

De ce am ales să rămân la acest titlu? Nu pentru că vacanţa de iarnă m-a „obosit“ sau pentru că nu mai am alte idei, ci pur şi simplu pentru că eu consider că este un subiect neajuns de discutat.

Familia nu e tocmai lucru de care să te jenezi, chiar dacă eşti un adolescent tare şi la modă. Dar ca fiecare alt lucru, are şi ea urcuşurile şi coborâşurile ei. Crede-mă, nimeni nu încearcă să te facă de râs. Bunica care-ţi dăruieşte de fiecare Crăciun un pulover tricotat? Ştii foarte bine că nu eşti obligat să-l porţi şi totuşi o faci, ca să se simtă ea bine. Recunoaşte, şi tu te simţi bine că s-a gândit cineva la tine. Tatăl, care te cheamă să reparaţi maşina împreună, fie că eşti fată sau băiat? Nu ţine neapărat să reţii la ce-i bun carburatorul, cât ţine la timpul petrecut împreună. Sora mai mică, care te stresează mereu, pe care mereu o găseşti mereu îmbrăcată cu hainele tale? Ar trebui să ştii că ţi-ar lua întotdeauna apărarea. Şi chiar dacă nu întotdeauna-i înţelegi, ei încearcă să facă ce-i mai bun pentru tine (mda, se întâmplă şi să nu aibă dreptate şi să nu recunoască asta prea uşor…).

Totuşi le mulţumesc pentru că înţeleg ce le spun, pentru că niciodată nu mi-au întors spatele şi pentru că m-au suportat atâta timp şi încă o mai fac…

Îţi place de mine azi, acum? Bănuiesc că trebuie să le mulţumesc şi pentru asta… căci toţi m-au crescut, nu doar părinţii. Ei mi-au creat personalitatea, eu doar o descopăr acum, eventual o retuşez, pentru a fi a mea, personală. M-au învăţat să văd partea amuzantă din viaţă şi au fost alături de mine când nimic nu a fost haios deloc.

Sunt conştientă de faptul că există şi familii nu la fel de împlinite ca a mea, că poate nu vă veţi regăsi deloc în acest articol, şi nu vă condamn. Acest articol am vrut să fie o odă familiei mele. Poate mâine mă voi certa cu mama că am luat un 5 la mate, dar ştiu că poimâine îi voi mulţumi că m-a certat şi că astfel m-a ambiţionat.

Ar trebui să încercaţi şi voi câteodată… să le mulţumiţi… it’s refreshing!