Teen Press 
foto: Domnica Chişcă – fotoreporter
În ziua de azi este bine întemeiată alăturarea Om – Televizor într-o propoziţie. Aşa cum câinii ajung să semene cu stăpânii lor şi televizoarele încep să fie una cu proprietarul; desigur, nu şi fizic. Evident, televizoarele nu sunt decât nişte obiecte menite să distreze omul, însă modul în care acestea sunt utilizate le dau o anumită putere asupra oamenilor.
Haideţi să privim televizoarele ca pe o sursă de informare, ca pe un alt Om pe care îl întrebăm în fiecare zi ceva sau pe care îl punem să ne arate ceva interesant, şi asta printr-o simplă butonare. Aşadar, la fel ca Internetul, ei, televizoarele-Om, ar trebui să ştie totul, să fie pregătite pentru fiecare comandă, întrebare. Însă, în funcţie de calitatea cerinţelor noastre, se schimbă şi informatorii. Astfel, televizorul o să devină la fel ca „stăpânul“ său, dacă îi este accesată o singură latură. Cu cât omul este mai „dintr-o bucată“ – şi asta proastă – cu atât televizorul o să se strice mai repede.
Din păcate, asta nu se poate întâmpla decât printr-un miracol: să se oprească alimentarea televizorului odată ce utilizatorul a atins un punct ridicat de prostie. Motivul principal pentru care acest lucru e imposibil, este că sursele pe care informatorii noştri le preiau sunt menite să capteze atenţia oamenilor şi să le formeze o anumită părere. Iar cu cât omul accesează surse proaste, cu atât televizorul devine mai deştept ca el. Şi nu mă refer la televizorul din camera fiecăruia, ci la (dez)informatorii din spatele lui.
