Nuanta, nu contradictie

Nuanta, nu contradictie

Nuanta, nu contradictie

de Luiza Butoi – redactor
foto: Ion Mateş – fotoreporter

Îmi place să spun „alerg pe un nor“, aşa că voi începe cu asta. Alerg pe un nor. Şi mai departe? Mai departe mă găsesc în cele mai incredibile aventuri ale vieţii mele, cu dragul meu Hendrix cu părul verde, cu lumina purpurie ce vine dinspre un Saturn apropiat de tâmplele mele, cu berea blondă, neagră, roşie, albastră pe care eu nu o voi bea niciodată. Parcă înaintea privirii mele, conturate de o sprânceană ridicată, aleargă gol de suflet un Don Quijote de la Mancha alături de un Pete Doherty şi o ţin amândoi de mână pe Alice din Ţara Minunilor.

„Stai, frate, ce?!“

Suntem nebuni? Nimeni nu trebuie să vorbească despre aşa ceva. Niciunul dintre noi nu are dreptul să-l facă pe celălalt nebun, decât dacă îşi va asuma şi sieşi acest titlu. Deci nu suntem nebuni decât din punctul de vedere al nebunilor, iar asta este atât de plăcut! Dar atunci, dacă nu suntem nebuni, ce am putea să fim? Este singura vârstă la care putem fi cu adevărat visători şi boemi, la care un „Tangerine“ sau un „Babe, I’m Gonna Leave You“ mai pot provoca un şoc emoţional puternic, un gând care te face să ştii că Led Zeppelin e un drog.
Acum este vârsta noastră, la care putem fi atât de mult! Dar noi ce facem? De fapt, noi facem ceva? Cât de des cred că a fost pusă întrebarea asta în celelalte articole şi cât de plictisiţi cred că sunteţi de ea! Însă duceţi-vă la o oglindă, chiar şi la aia din uber-geanta de trei centimentri pătraţi de duduie şi întrebaţi-vă clar, auzindu-vă, nu în gând: „Facem ceva?“.

Iar apoi întrebaţi-vă ce înseamnă pentru voi a face ceva şi ce înseamnă pentru viaţă. Nu un zece la „georomatefizică“ te va duce în vârf. Nici peste nouă mii de cărţi citite fără plăcere. Pentru numele lui Benjamin de pe Minimax, nu! Acum depinde de tine, dar eu vorbesc din punctul meu de vedere, normal, doar e un articol de opinie ăsta.

Eu cred că ar trebui ca fiecare dintre noi să găsească acel ceva care să-l împingă la a face ceva genial, care să-l facă să simtă că trebuie şi vrea să facă ceva. Ai 16 ani, mai mult sau mai puţin. Mai ai ceva de genul 50 de ani de trăit, după care poate că nu va mai fi nimic, nimeni nu ştie. Nimeni nu trebuie să moară (iertaţi-mi seriozitatea asta macabră) fără să fi făcut ceva în viaţă. Nu trăieşte nimeni cu teama că va fi uitat după moarte? Că nu va lăsa nimic în urmă?

Avem nevoie de oameni care să ştie că mai sunt doar 50 de ani până la sfârşit şi că viaţa asta nu se repetă. Şi totuşi… Bă, frate… E viaţa ta, tu nu realizezi? Poţi face orice vrei cu ea, poţi să faci orice vrei în lume, doar să vrei! Poţi să-l vezi pe Hendrix-ul meu cu părul lui verde, poţi să faci cunoştinţă cu Jimmy Page, poţi să fugi în Ţara celor o mie de sori, poţi să faci înconjurul lumii în 80 de zile, poţi să slăbeşti azi două kilograme, mâine să pictezi cinci pânze, poimâine să începi să înveţi să cânţi la chitară. Doamne, poţi face atât de multe lucruri, poţi avea atât de multe realizări! Poţi să ştii atât de multe… Poţi gândi atât de liber, poţi fi atât de visător…

Iertaţi-mi seriozitatea, poate că am cam exagerat… dar ce cred eu că înseamnă să „Facem ceva“? Să fii realist într-un mod boem. Să înţelegi că mai ai 50 de ani din viaţă, dar să ţi-i trăieşti fericit şi să rămâi visător. Poţi spune că e o contradicţie, dar, de fapt, este o nuanţă.
Ce să zic şi eu? Îmi iubesc viaţa. Hai, facem ceva?

Recommended Articles

1 Comment

  1. Imi place, sa stii 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.