Macar un dumicat

de Laura Zadunaischi – redactor
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

Nu vă este cunoscută expresia asta din copilărie: „Ia mamă, să te hrăneşti, ia măcar un dumicat“? Bunicile noastre încercau să ne convingă să ne atingem de mâncare, în speranţa că vom gusta fie şi o fărâmă şi vom lăsa dulciurile sau joaca de o parte.

Nu ne gândeam la ora mesei, timpul avea altă noţiune pentru noi. Aveam impresia că pierdem timpul aiurea dacă vizităm fie şi pentru un sfert de oră bucătăria. În plus, dulciurile ne făceau cu ochiul: bomboane, caramele, jeleuri şi toate prostiile pe care le mai găseam, dulci pentru noi, amare pentru ai noştri când vedeau dinţii cariaţi şi farfurii de mâncare aruncate la coş.

Dar, destul cu amintirile din copilărie, am vrut să facem doar o paralelă între ce am avut şi ce avem acum în faţă, lucru care nu este departe de trecut, dacă facem o comparaţie. Acum avem parte de alte „dulciuri“ care ne plac, dar ne fac şi rău. Avem o dată Internetul, cu toată paleta de reţele de socializare, jocurile pe calculator (diferite de alea din copilărie, când stăteam cu creta în mână pe asfalt şi nu împuşcam raţe pe monitor) şi, bineînţeles, multe baruri şi terase unde ne fumăm plămânii.

Toate astea or fi plăcute, ne relaxează după o zi de materii plicticoase, încărcate, după ore de tachinări sau chiar urlete din partea profilor. Există aici un „dar“, pentru că nu mai ştim să trecem pe la „masă“, nu mai citim de plăcere, citim din obligaţie bibliografia la română, nu ne mai preocupăm de un hobby, nu mai creăm ceva în timpul care ne rămâne pentru că ne plac mai mult „dulciurile“. Şi, uite aşa, le consumăm până la saturaţie şi dăm în diabet. Ei bine, lucrurile nu se întâmplă chiar aşa, dar apar alte efecte vizibile în timp.

Sunt atât de ispititoare că nu mai ieşim din masa asta de oameni care fac aceleaşi lucruri ca şi noi. Adică: ajungem acasă, deschidem calculatorul, băgăm nişte muzică pe youtube, intrăm şi pe mess, vrem să ieşim mai târziu cu gaşca într-un pub. Acolo mai stăm, mai glumim, consumăm tot felul de „dulciuri“, ne întoarcem acasă, iar deschidem calculatorul – că vrem să vorbim cu cutărică, să mai comentăm glumele din seara care tocmai a trecut; şi după aia dăm cu repeat.

Putem să facem toate astea, că e bine să socializăm, să ne răcim şi creierii, dar nu în exces, că se criogenizează de tot creierul nostru. Nu ne plac cărţile, bun!, dar avem atâtea documentare la televizor care sunt utile, sunt piese de teatru, sunt filme, sunt cursuri de chitară, de actorie şi câte şi mai câte. Sunt doar exemple.

Acum nu încercăm să facem morală. Din păcate totul se rezumă la informaţie. Nu e suficient să fii deştept şi să îl citezi pe Kant, dacă nu ştii cine a fost şi ce a vrut să spună. Să ai informaţia, tu, în mână, înseamnă să ai puterea. Poate nu tot ce facem şi ce învăţăm din zbor ne ajută, dar niciodată nu se ştie. Nu se ştie când o să o comită profa sau unul despre care crezi că e mai deştept ca tine. Şi spune o prostie mare. Tu, atunci, ai ocazia să intervii şi să îl combaţi cu argumente.

Nu trebuie să iei toată pâinea, dar măcar un dumicat, o bază de cunoştinţe tot e bine să ai. Nu trebuie acum să intri în zece cercuri de literatură şi paişpe mii de proiecte ca să fii un geniu. Este bine să ai cât mai multe preocupări, să experimentezi tot ce se poate în limita timpului pe care îl ai.

Să faci ceva util şi în acelaşi timp să îţi placă ţie, nu altuia. Să nu începi să faci street-dance doar pentru că ai auzit că e cool şi colegului tău îi place asta. Unii poate sunt pasionaţi şi realizează nişte lucruri pe care puţini le fac, dar asta nu este totul. Aşa că, decât să începi o mie de lucruri sau, radical, un singur lucru, mai bine iei un dumicat de ici, de colo şi mai guşti câte puţin şi din dulciuri.